CE SE FACE LA GUVERN

Guvernul sprijină financiar studierea limbii române la distanţă

În cadrul Programului de instruire lingvistică a minorităţilor naţionale din Republica Moldova, vor fi oferiţi 150 de mii de lei. Suma va fi alocată din Fondul de Rezervă al Guvernului. Platforma de instruire „Învăţăm Româna la distanţă” va fi utilizată pentru prima dată. Aceasta include organizarea la distanţă a lecţiilor, crearea grupelor de discuţii, încărcarea documentelor şi a imaginilor, monitorizarea în procesul de instruire. În acest scop, va fi cumpărat un server, astfel încît peste 600 de persoane să poată beneficia de instruirea la distanţă. Beneficiari vor fi persoanele alolingve şi funcţionarii publici din toată ţară. Proiectul a fost elaborat de Biroul Relaţii Interetnice.

Republica Moldova va primi mai mulţi bani de la Guvernul american

Executivul a decis, în cadrul şedinţei de 19 noiembrie, să iniţieze negocieri pentru aprobarea amendamentelor la trei acorduri moldo-americane. Este vorba de Acordul pentru creşterea economică, semnat la 6 iulie 2010, Acordul de susţinere a autorităţilor publice locale, semnat la 17 septembrie 2010, şi Programul de consolidare a instituţiilor statului de drept, semnat la 22 iulie 2011. Modificările propuse vizează alocarea adiţională a peste 5 milioane de dolari pentru realizarea unor proiecte în vederea creării unui mediu de afaceri favorabil şi sporirea productivităţii sectorului privat, inclusiv pentru susţinerea întreprinderilor mici. După alocarea acestor mijloace financiare, suma totală a asistenţei în cadrul Acordului pentru creşterea economică va constitui 32,7 milioane de dolari. Cel de-al doilea Amendament vizează suplimentarea sumei alocate pentru realizarea Proiectului de susţinere a autorităţilor locale cu aproape 2,4 milioane de dolari. Astfel, suma totală a Acordului va constitui 11,9 milioane. Semnarea amendamentului va consolida procesul de descentralizare şi relaţiile dintre autorităţile publice locale şi cetăţeni, prin promovarea unor proiecte de dezvoltare a localităţilor moldoveneşti. Cît despre amendamentul la Acordul privind Programul de consolidare a instituţiilor statului de drept, este prevăzută alocarea a 2,5 milioane de dolari, în scopul creşterii eficienţei şi transparenţei sistemului judecătoresc din Moldova.

Procuratura şi Ministerul Justiţiei au prezentat noua concepţie de reformare a Procuraturii

Procuratura Generală şi Ministerul Justiţiei au prezentat public pe 20 noiembrie Concepţia de reformare a Procuraturii: Consolidarea profesionalismului şi a independenţei. Ministrul Justiţiei Oleg Efrim a subliniat importanţa documentului. “Documentul a fost elaborat de un grup de lucru, constituit prin ordinul comun al Procurorului General şi Ministrului Justiţiei, în scopul realizării direcţiei strategice prevăzute de Strategia de reformă a sectorului justiţiei pentru anii 2011–2016. Grupul a fost constituit din reprezentanţi ai Procuraturii, Ministerului Justiţiei, societăţii civile, experţi naţionali şi internaţionali, reprezentanţi ai Misiunii UE, Misiunii NORLAM, Oficiului Consiliului Europei în Republica Moldova, Misiunii OSCE, Ambasadei SUA în R. Moldova”, a specificat Efrim. El a adăugat că pentru reforma PG vor fi alocaţi şi bani din bugetul de stat, în acest sens Guvernul a prevăzut pentru anul 2014 alocarea suplimentară a 16 milioane de lei. Procurorul General Corneliu Gurin a menţionat în cadrul evenimentului de prezentare că reforma este o prioritate pentru conducerea PG şi putem spune că avem deja primele rezultate. ”PG rămîne un organ constituţional cu atribuţii importante şi ne vom concentra pe calitatea procesului penal şi pe protecţia dreptului cetăţenilor, procurorii fiind prin definiţie oameni de stat. De asemenea, ne vom axa pe sporirea independenţei, asigurarea calităţii în domeniile de competenţă şi vom consolida capacităţile instituţionale ale Procuraturii”, a conchis Gurin. Documentul elaborat prevede noi mecanisme de responsabilizare a procurorilor şi de funcţionare a instituţiilor responsabile de examinarea abaterilor disciplinare. De asemenea, se propune implementarea unor garanţii sociale adecvate importanţei funcţionării instituţiilor statului de drept şi nivelului de responsabilitate care revine procurorilor în cadrul acestui sistem.

Sursa: Moldpres