Interesul faţă de veşnicul verde tufăraş cu numele Buxus sau cimişir, bănuț, bănuței şi merişor a început din literatură, datorită anunţului entomologilor din Europa că este atacat de o molie defoliatoare care îl afectează puternic. De aceea, cînd observ un „zid” din Buxus, îl analizez cu mai multă atenţie. În una din investigaţii am sesizat pe frunze ceva ce nu am mai văzut altădată pe tufar sau alte plante. După determinare m-am impresionat profesional, fiindcă nu am învăţat nici la nivel de familie insecta dată, din simplul motiv că nu au existat în ţara noastră. Dar după cum pe Planetă nimic nu stă pe loc, iată că avem din nou o noutate entomologică. Consider necesar de a o cunoaşte, fiindcă poate afecta „imaginea” oraşului prin uscarea gardurilor verzi, înainte de a ajunge pe acest meleag şi molia prea mult neaşteptată. Pînă a prezenta informaţia despre insectă, totuşi m-am întrebat de unde şi de cînd a ajuns Buxus-ul prin urbele basarabene şi acum poate fi întîlnit şi prin ruralele ţării. Sper ca vre-un botanic să-mi completeze acest gol, dar pînă atunci meditez pe baza informaţiei din alte ţări.

După menţionările anteriore, Buxus-ul în română se numeşte cimişir şi în DEX se menţionează că este de etimologie turcă – çimșir, çimișir. În acest caz am tot dreptul să gîndesc că a fost adus în perioada Imperiului Otoman de boierii tîrgoveţi pentru a-şi decora propriile curţi. Adevărat poate fi că şi călugării care bătătoreau calea pînă la Sfîntul Munte Athos au adus cîteva crenguţe pentru a înverzi cărările din curţile mănăstirilor. Localnicii au numit Buxus-ul bănuț, bănuței – probabil după frunzele mici de tot şi merișor – după fructul cu acelaşi aspect. Mai figurează şi pospang, iar prin traducere apare că este de origine croată – pospan – şi se traduce „plin de vise”. Frumos, dar fără nici o idee ce iar fi inspirat. De aceea, mă adresez la cunoscătorii de alte ipoteze despre Buxus, pentru a completa istoria plantelor decorative din Chişinău şi toată Moldova.

Cîteva curiozităţi adevărate despre Buxus le consider interesante şi utile în contextul culturii generale:

Legende şi proverbe: Zeiţa Athena şi-a meşterit flautul din lemn de Buxus, astfel aflăm că planta se răspîndea de cînd omenirea a uitat şi se cunoştea proprietăţile lemnului; În Abhazia circulă un proverb: „nici samşitul nu mai ţine minte”, ceea ce demonstrează că planta este mai veche, poate, decît omenirea.

Răspîndire: genul Buxus are 3 origini geografice: Africa, America şi Eurasia cu cca. 30 de specii, iar cea mai răspîndită este Buxus sempervirens, descrisă pentru omenire din nou de renumitul Linne în 1753; în Rusia a fost introdus de olandezi în perioada lui Petru I – personalitate istorică pe care o admir în mod special.

Avantaje: planta are coronament îndesat, frunze lucitoare, suportă cu indiferenţă tunsoarea frecventă şi modelatoare în figuri, iar formele după tunsoare se menţin timp îndelungat; tufarul în zonele antropizate pierde din volum, dar cîştigă admiraţia umană din urbe şi rurale; lemnul nu are măduvă, este cel mai tare din toate plantele din Europa şi după şlefuire obţine o suprafaţă netedă ideal, astfel este folosit la producerea celor mai elegante piese şi atribute şi anume la: jocuri – figurile albe de şah, novus, sega etc.; vase minuscule; instrumente muzicale; stive sculpturale; bobinele şi navetele pentru ţesători; rulourile de la tiparniţe; piese pentru măsurări; piese pentru instrumentarul optic şi chirurgical; parţial la pipele de fumat, furnire, etc.; tufarul a cîştigat popularitatea maximă, fiindcă este una din cele mai nepretenţioase specii: vegetează acolo unde nu există speranţe că ar mai vegeta alte plante.

Factorii care afectează planta: xilogravura a dus aproape la dispariţia Buxus-ului din lume, fiindcă în secolele anterioare ilustraţia din gazete se producea pe foile din acest lemn; cu ocazia Olimpiadei din Soci, au fost defrişate plantaţii naturale relicve de Buxus între Adler şi „Krasnaia Poleana”.

Insectele care se hrănesc pe cimişir: cu lemnul din import pentru construcţiile „olimpice” din Soci, accidental a fost introdusă molia crambidă a cimişirului, astfel specia de Buxus este expusă pericolului de dispariţie din zonă, iar B.colchica este introdusă în Cartea Roşie a Federaţiei Ruse; cu produsele florale de Buxus se hrănesc o diversitate mare de insecte, cu excepţia albinelor, fiindcă mierea este considerată amară şi, respectiv, otrăvitoare; toate organele tufarului veşnic verde – rădăcina, tulpina, frunza, floarea şi fructul – sînt otrăvitoare pentru om, dar nu şi pentru insecte.

Insecta nouă pentru Buxus-ul din Moldova

După cum am menţionat anterior, căutînd molia am găsit un păduche, total neobişnuit pentru entomologia autohtonă, fiindcă nu au fost descoperite pînă acum specii din fam. Eriococcidae. Păduchele de pe buxus descoperit in luna iulie 2016, în latină se numeşte Ericoccus buxi Fonsc, iar în română l-am denumit după particularităţile morfologice ale femelei şi după planta-gazdă: păduchele-pîslos al buxusului. Informaţie despre fam. Eriococcidae am găsit în literatură americană, iar despre insectă în ucraineană.

Eriococcidele sînt dăunători ai unui spectru mare de plante, în special din sere şi apartamente, cu preferinţă din zonele nordice, menţionează americanii. Indivizii nu formează scut (eliminări din tegument care în contact cu aerul se usucă şi se întăresc), dar prezintă fire scurte şi dense de consistenţă ceroasă, observabile la periferia corpului. Dar despre „pîslă” – nimic.

De la ucraineni aflăm că femela este de culoarea zmeurei, forma corpului ovală, lungimea de cca. 1,4 mm, lăţimea de 0,9 mm şi se află într-o husă perfect ovoidală după conturul corpului ei, culoare cenuşie şi consistenţă densă. Această descriere morfologică corespunde înregistrării pe buxus-ul din Chişinău a femelelor cu aspectul primar al seminţelor de susan.

În Crimeea, specia dezvoltă 2 generaţii pe an şi iernează larvele de vîrsta a doua. Femelele din generaţia hibernantă depun ouăle la începutul lunii iunie, iar cele din generaţia secundă în august. Femelele „seminţe-de-susan” se localizează pe partea inferioară a frunzelor şi numai la populaţii mari ocupă şi superioara frunzelor, fapt înregistrat pe buxus-ul din Chişinău şi acest aspect ne-a interesat pe noi. Femelele maturizate sexual depun ouăle sub husa pîsloasă ovoidă, iar larvele eclozate migrează pe scoarţa lăstarilor subţiri unde se hrănesc şi năpîrlesc pînă la completa dezvoltare.

Odată cu dezvoltarea în masă a păduchelui, buxus-ul populat este afectat semnificativ. În caz că 2-3 ani condiţiile climaterice sînt favorabile pentru dezvoltarea păduchelui, acesta usucă în totalitate planta. Uscarea tufarului este specifică pentru acest păduche: iniţial frunzele se îngălbenesc doar pe o parte a tufarului, apoi acestea cad şi lăstarii se golesc de frunziş în totalitate. Acest fenomen foarte repede se răspîndeşte pe toată planta.

Ucrainenii menţionează că păduchele-pîslos al buxus-ului sau „самшитовый войлочник” este cel mai periculos dăunător al buxus-ului din Crimeea (informaţia din 1973).

Din cele observate în scuarul Circului din Chişinău, unde se află o rotundă din buxus, se poate menţiona că acest tufar decorativ este expus unor stresuri entomologice, iar evoluţia insectei şi a plantei va fi urmărită în mod special în tot oraşul.

La fel de important este de menţionat că în tot buxus-ul atacat de homoptere (cicadele şi păduchi) sînt foarte multe buburuze, în special cea cu 7 puncte (Coccinella septempunctata) şi una mai rar întîlnită mămăruţa pătată (Scymnus frontalis) – un singur exemplar în scuarul Circului; apoi păianjeni de pîlnie mătăsoasă, ploşniţe răpitoare, furnici afidofile, viespi şi o diversitate mare de muşte (ca specii şi număr de indivizi). Cele mai efective în reglarea populaţiilor de păduchi ai buxus-ului sînt buburuzele.

Apel către toţi cititorii ziarului „Moldova Suverană”: dacă observă pe gardurile verzi din buxus fenomene de genul „frunzele roase şi înfăşurate cu păienjeniş de omidă” să ne anunţe, ca împreună să depistăm focarele de molie şi va fi posibil de lichidat focarul, astfel vom avea parcuri – entomologic echilibrate. Mulţumim anticipat.

Asea N. TIMUŞ