BNM EXPLICA DEPRECIEREA LEULUI FATA DE EURO PRIN APRECIEREA MONEDEI UNICE EUROPENE PE PIATA EXTERNA

Deprecierea mai semnificativă a monedei naţionale în raport cu euro din ultimele zile se explică prin aprecierea monedei euro faţă de dolarul SUA pe pieţele externe. Astfel, pe parcursul ultimelor zile euro s-a întărit cu aproape 1.3 la sută faţă de dolarul SUA, potrivit unui comunicat al Serviciului de presă al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM).

BNM precizează că aprecierea monedei euro s-a produs „pe fondul deciziei Comisiei Federale a Pieţei Deschise (FOMC) de a menţine rata de politică monetară la acelaşi nivel în condiţiile în care, potrivit acesteia, evoluţiile economice şi financiare globale devin mai îngrijorătoare, luînd în considerare încetinirea creşterii economice din pieţele emergente, în special cea a Chinei”.

Deşi piaţa forţei de muncă din SUA semnalizează o ameliorare, potrivit FOMC este prematur de a trage concluzii în ceea ce priveşte dinamica pozitivă a acesteia. Respectiv, probabilitatea unei majorări a ratei de bază în viitorul apropiat este mai redusă, se mai arată în comunicat.

Moneda naţională s-a depreciat de la începutul săptămînii curente de la 21,7 lei, luni, 14 septembrie, pînă la cursul de 22,49 lei pentru un euro anunţat de BNM pentru vineri, 18 septembrie. Leul a pierdut teren şi în faţa dolarului SUA, cursul oficial de schimb a urcat în ultimele cinci zile de la 19.2 la 19,8 lei pentru un dolar.

Dacă are loc deprecierea lentă, nu este o tragedie, mai periculoase sînt fluctuaţiile cursului, este de părere economistul de la IDIS „Viitorul”, Sergiu Gaibu. El însă apreciază că „economia noastră de principiu este mai slabă decît economiile din regiune şi, dorim noi sau nu dorim lucrul acesta, devalorizarea este inevitabilă”.

Mai mulţi experţi sînt de părere că în cazul în care se va ajunge la un acord cu Fondul Internaţional cursul oficial nu va depăşi nivelul de 22-23 lei pentru un dolar, în caz contrar nu exclud că ar putea atinge, pe sfîrşit de an, chiar şi 25 lei pentru un dolar.