Bilantul atentatului de la Londra creste la sapte morti; patru francezi - raniti

Cei trei autori ai atacului au fost uciși de poliție

Bilanțul atentatului comis Sîmbătă seara în centrul Londrei a crescut la șapte morți, după ce un bilanț precedent consemna șase persoane decedate, a anunțat Duminică poliția londoneză, citată de AFP și Reuters. În afară de aceste șapte victime, cei trei autori ai atacului au fost uciși de poliție. Patruzeci și opt de persoane au fost internate în cinci spitale din Londra în urma atacului survenit în zona Podului Londrei.

"Din păcate, trebuie să confirm că șapte persoane au decedat", a declarat șefa poliției londoneze, Cressida Dick.

Printre persoanele rănite figurează și patru cetățeni francezi, dintre care unul se află în stare gravă, a precizat Duminică ministrul de Externe Jean-Yves Le Drian într-o intervenție la postul de radio France Info, după ce Palatul Elysee anunțase inițial că doi francezi se află printre "victime". "Patru compatrioți ai noștri au fost răniți și se pare că o persoana este deosebit de afectată", a declarat șeful diplomației franceze. 
Această nouă precizare intervine după ce anterior purtătorul de cuvînt al Guvernului de la Paris, Christophe Castaner, a declarat că doi francezi au fost răniți în atentatul de Sîmbătă seara de la Londra.