BEI A OFERIT MOLDOVEI 1,6 MILIOANE DE EURO PENTRU PREVENIREA INUNDAŢIILOR

Ministerul Mediului şi Banca Europeană de Investiţii au încheiat un acord de cooperare, care prevede oferirea unui grant pentru proiectul „Suport de asistenţă tehnică şi management în vederea protecţiei de inundaţii a teritoriului Republicii Moldova”. Valoarea totală a finanţării se ridică la 1,6 milioane de euro. Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, proiectul prevede combaterea efectelor negative de pe urma hazardurilor naturale, în special a inundaţiilor, identificarea arealelor cu risc de inundaţii şi stabilirea măsurilor de reducere a riscului la inundaţii. Proiectul va fi implementat în urma solicitărilor făcute de către Ministerul Mediului, ca urmare a efectelor inundaţiilor din 2010. (IPN)

Virginia Filip 18.04.2014 - 16:59

Nici nu am intrat inca in U.E. si primim bani europeni. Sunt sigura ca vom avea acces la zeci de proiecte europene cu care sa ne educam copiii, sa investim in infractura, in sanatate sau in agricultura, dupa ce vom intra in familia U.E.