BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIŢII VA SUSŢINE PRODUCĂTORII MOLDOVENI

Prim-ministrul Iurie Leancă a avut o întrevedere cu Heinz Olbers, directorul Departamentului operaţiuni de creditare pentru ţările Parteneriatului Estic şi Departamentului Asiei Mijlocii al Băncii Europene de Investiţii (BEI), fiind însoţit de Marion Hoenicke, şef de direcţie în cadrul acestei instituţii. Părţile au discutat despre proiectele finanţate de BEI în domeniul infrastructurii transporturilor, sectorului energetic şi promovării exporturilor.

Heinz Olbers a insistat asupra proiectelor din domeniul infrastructurii drumurilor, lucrările urmînd să înceapă în anul 2014. Prim-ministrul s-a referit la importanţa investiţiilor în infrastructură pentru a crea locuri de muncă, moderniza economia şi a spori competitivitatea.

În ceea ce priveşte sectorul energetic, au fost abordate chestiuni ce ţin de noi proiecte de conectare a reţelei de electricitate la cea a Uniunii Europene,  perspectivă care oferă consumatorilor din Republica Moldova resurse alternative de energie electrică la tarife mai reale.

În legătură cu promovarea exporturilor, s-a insistat asupra proiectului „Filiera Vinului”, care este aplicat din anul 2010, pentru a susţine vinificatorii locali în procesul de modernizare şi promovare a produselor moldoveneşti pe piaţa Uniunii Europene. Pînă acum, 15 companii din domeniu au beneficiat de acest proiect, care este finanţat de Banca Europeană de Investiţii, fapt care le-a facilitat accesul pe pieţele de desfacere ale UE.

De asemenea, a mai fost luată în discuţie şi iniţiativa de extindere a conceptului din proiectul „Filiera Vinului” şi în alte domenii, care ar constitui un suport real pentru toţi exportatorii de produse agroalimentare, în procesul de modernizare şi de aliniere la standardele europene de calitate prin resurse financiare accesibile, cum, de exemplu, ar fi creditele mai ieftine.