Astazi, va fi votat, in Parlament, in lectura a doua, sistemul mixt

În pofida faptului că această iniţiativă legislativă a fost contraindicată de către Comisia de la Veneţia, majoritatea parlamentară este decisă ca astăzi să aprobe, în lectura a doua, introducerea sistemului mixt de votare.

Totodată, tot astăzi, începînd cu ora 9,00, liderii opoziţiei, membri partidelor acestora şi simpatizanţii lor participă la un protest împotriva acestei iniţiative legislative.

Vă reamintim că, anterior expertizării de către Comisia de la Veneţia a acestei iniţiative legislative, președintele Parlamentului, Andrian Candu, dar și alți lideri politici, spuneau că dacă proiectul de lege privind sistemul de vot mixt va fi avizat negativ de către Comisie inițiativa legislativă în cauză va fi retrasă și va fi propusă pentru alegerile din 2022.

Pe data de 16 Iunie, Comisia de la Veneţia a emis un aviz critic. „În urma unor consultări publice ample cu toate părțile interesate relevante, avizul comun a concluzionat că reforma propusă nu poate fi considerată ca fiind adoptată prin consens larg. Se ridică „probleme semnificative”, inclusiv riscul ca membrii Parlamentului aleși pe circumscripții să fie influențați de interesele de afaceri”, se arată în comunicatul Comisiei de la Veneția.