APROAPE 38 DE MII DE SOMERI ERAU LA EVIDENTA IN TRIMESTRUL TREI AL ANULUI

În trimestrul trei al anului curent, numărul oficial al șomerilor era de aproape 38 de mii de persoane. Şomajul a afectat într-o proporție mai mare bărbații şi persoanele din mediul urban. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, la nivel de ţară, rata şomajului a constituit 4%.

În rîndul tinerilor (15-24 de ani) rata șomajului a constituit 11,3%, iar în categoria de vîrstă 15-29 de ani acest indicator a avut valoarea de 8,4%. În cadrul populației inactive cea mai mare pondere, peste 45%, revine categoriei de pensionari. Aceștia sînt urmați de grupa persoanelor care îngrijesc de familie (persoanele casnice), puțin peste 13%, și grupa elevilor și studenților, 12%.

Forța de muncă a Republicii Moldova, care include populația ocupată și șomerii, este de 947,7 mii de persoane. Disparități importante pe sexe în cadrul forței de muncă nu se înregistrează.

Din totalul salariaților, puțin peste 9% aveau un loc de muncă informal. Salariu „în plic” primeau 9,6% din salariați, iar cele mai mari ponderi ale acestora se estimează pentru activitățile din agricultură (54,9%), construcții (14,7%), comerț (14,1%) și industrie (3,8%).

Sursa: IPN