ANUNŢ IMPORTANT PENTRU PARTICIPANŢII LA CONCURSUL DE ESEURI „PARIAŢI PR UE!”, DOTAT CU PREMII BĂNEŞTI ŞI CĂRŢI!

  1. La rugămintea expresă a mai multor tineri, am decis prelungirea termenului de expediere a eseurilor pînă pe data de 31 Octombrie. Motivul invocat: Concursul a fost lansat la începutul lunii August, perioadă în care elevii şi studenţii se aflau în vacanţă, iar luna Septembrie a fost solicitantă pentru mulţi şi prin aceea că a debutat anul şcolar şi cel universitar.
  2. Le mulţumim celor care, totuşi, au reuşit să scrie şi ne-au expediat eseurile lor, pe care le-am arhivat în vederea jurizării. Pentru o mai mare siguranţă, îi rugăm pe cei care ne-au expediat deja eseurile să re-solicite de la noi confirmarea de primire şi prin intermediul adresei electronice contiu@gmail.com sau nr. tel.: 022/23.44.35; nr. mobil: 059.527.649, între orele 10,00-18,00. Pe de altă parte, îl rugăm pe autorul CĂTĂLIN C., al cărui eseu începe cu fraza „Generaţia de tineri din Republica Moldova poate fi mândră că face parte dintr-o filă importantă de istorie a neamului, că este martorul schimbării radicale a destinului ţării noastre”, să ne comunice numele său complet şi datele de contact pentru orice eventualitate... fericită.

 Pariaţi pe UE!

Sub egida tematicii „Pariaţi pe Uniunea Europeană”, o rubrică permanentă în ziarul nostru, cotidianul „Moldova Suverană” anunţă un concurs de eseuri ale căror subiecte trebuie să fie axate pe avantajele reale ale integrării Republicii Moldova în UE, iar aceasta şi în raport cu poziţia celor care pledează pentru integrarea ţării în Uniunea Vamală.
Concursul este destinat tinerilor cu vîrste cuprinse între 14 şi 25 de ani.

VALOAREA PREMIILOR

Premiul I – 3.000 de lei + cărţi de specialitate.
Premiul II – 2.500 de lei + cărţi de specialitate.
Premiul III – 2.000 de lei + cărţi de specialitate.

Cele mai reuşite lucrări vor fi publicate în ziarul nostru pentru a implica şi cititorii într-o jurizare paralelă şi obiectivă a eseurilor. Eseurile cîştigătoare vor fi publicate într-o pagină specială a ziarului nostru.
Dimensiunea eseului nu trebuie să depăşească 1.000 de cuvinte sau 2 – 3 pagini, format A4, cel mult.

Ultimele eseuri acceptate în concurs vor fi cele din data de 31 Octombrie.
Numele cîştigătorilor vor fi publicate în „Moldova Suverană” în perioada 4-7 Noiembrie, iar aceasta simultan cu acordarea premiilor.
Participanţii la concurs vor putea să-şi expedieze lucrările prin adresele electronice: cotidian@moldova-suverana.md, contiu@gmail.com, prin poşta clasică, la adresa: MD 2012, str. Puşkin, nr. 22, Casa Presei, etajul 3, sau personal. Telefon de contact: 022/23.44.35.
O dată cu expedierea eseurilor, rugăm participanţii, inclusiv pe cei care doresc să-şi semneze lucrările cu pseudonim, să precizeze, doar pentru juriu, numele şi pronumele lor, adresa de la domiciliu şi un număr de telefon pentru contacte ulterioare.
Vă urăm mult succes şi… „Pariaţi pe UE!”