100 DE ANI DE LA NAŞTEREA MARIEI TĂNASE

Pe 25 septembrie s-au împlinit 100 de ani de la naşterea celebrei cîntăreţe Maria Tănase, pe care, încă în timpul vieţii, marele istoric Nicolae Iorga a supranumit-o „pasărea măiastră a muzicii româneşti”. Pe 22 iunie, ea a fost comemorată la 50 de ani de la trecerea în eternitate.

Maria Tănase, „Maria cea fără de moarte” (G. Michăilescu), „Regina cîntecului popular” (Ileana Constantinescu), „Privighetoarea Bucureştiului”; „Edith Piaf a României” (Maria Roşca), s-a născut în mahalaua Cărămidarilor din Bucureşti, fiind al treilea copil al Anei Munteanu, originară din comuna Cârţa, judeţul Sibiu (Ţara Făgăraşului) şi al florarului Ion Coandă Tănase, din satul oltenesc Mierea Birnicii, de pe valea Amaradiei.

Apare pe scenă, pentru prima dată, în anul 1921, la Căminul Cultural „Cărămidarii de Jos” din Calea Piscului, la serbarea de sfîrşit de an a Şcolii primare nr. 11, Tăbăcari, apoi pe scena Liceului „Ion Heliade Rădulescu”, unde a urmat doar trei clase, fiind nevoită să se retragă pentru a lucra, alături de părinţii săi, la grădină.

În mai 1934, se angajează la Teatrul „Cărăbuş”. Pe 2 iunie, debutează în revista „Cărăbuş-Express a lui N. Kiriţescu, cu pseudonimul Mary Atanasiu, ales de Constantin Tănase. În 1936, înregistrează primele cîntece populare la Casa de discuri „Columbia” („Cine iubeşte şi lasă” şi „M-am jurat de mii de ori”) sub supravegherea etnomuzicologilor Constantin Brăiloiu şi Harry Brauner.

Maria Tănase a avut un repertoriu alcătuit din aproape 400 de cîntece din toate regiunile României. Pînă la începutul anilor 1940, repertoriul i-a fost format de Harry Brauner. Un buchet de 20 de cîntece din repertoriul artistei a fost publicat de Editura Muzicală în 1963 în broşura „Cântecele mele – Maria Tănase”.

Se stinge din viaţă la Spitalul Fundeni, Bucureşti, pe 22 iunie 1963, la ora 14.10.

Moldpres