Autor: Ion XENOFONTOV, doctor în istorie

Motto: „Specifică armatei sovietice... „dedovşcina” a fost, este şi o să fie...”,
fost militar sovietic

O privire din perspectivă istorică şi a conotaţiei etimologice relevă faptul că „dedovşcina” era cunoscută în Rusia ţaristă în rîndurile căzăcimii. Spre deosebire de alte naţionalităţi ale Imperiului Romanovilor, bărbaţii cazaci, încadraţi în 11 detaşamente, prestau serviciul militar timp de 20 de ani, considerent pentru care dispuneau de un statut special, fapt ce le conferea prestigiul personal în perimetrul senectuţii. Problemele „dedovşcinei”, drept dimensiune de comunicare (în relaţiile cu soldaţii, populaţia civilă etc.), în Armata Roşie/Sovietică erau investigate atît în anii 1920, cît şi în anii 1970. Potrivit mai multor discuţii susţinute cu foştii militari sovietici, la geneza „dedovşcinei” s-au aflat evenimentele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Fiind într-o criză de soldaţi, liderii bolşevici au introdus în luptă şi un contingent de deţinuţi, iar celor ce se distingeau în luptă sau rămîneau în viaţă urma să li se acorde graţierea. Condamnaţii aveau să transmită propriile lor legi şi în armată: ierarhizarea, iniţierea etc. Aceste transgresări regulamentare au fost nominalizate cu noţiunea „dedovşcina”. În URSS, „dedovşcina”, ca ansamblu organizatoric şi al ierarhizării informale, marca o serie de conexiuni cu reglementările subiacente penitenciarelor, instituţiilor de învăţămînt (în mod special, din şcoli profesionale tehnice) etc. „Dedovşcina” este reflectată cu lux de amănunte în „Albumul militar ilustrat” (coperta: stofă (postav) de manta de paradă; dimensiunile albumului: 29,5 cm x 44 cm; număr de desene executate în tuș cu penița pe hîrtie de calc: 19; dimensiunile desenelor executate în tuș cu penița pe hîrtie de calc: 37 cm x 25,5 cm; număr de fotografii: 82) al lui Serghei Batrîncea, originar din orașul Călărași, RSS Moldovenească. S. Batrîncea a efectuat serviciul militar în anii 1989–1991 în regiunea Nikolaev, RSS Ucrainească. Desenele constituie un document ilustrat unic în spațiul ex-sovietic.

1. Vocabulele „dedovşcină” (sub aspect etimologic ded – bătrîn, moş, constituind termenul cel mai uzual), staroslujaşcii (slujbaşi bătrîn) babay (bătrîn) ş.a., reflectă raporturile neregulamentare din unităţile militare sovietice, cînd aşa-numiţii bătrîni îşi asumau un rol hegemonic, reflectat în limitele unor relaţii informale, instituind o serie de norme comportamentale cu soldaţii mai tineri, circumscriindu-se unor momente de iniţiere a tinerilor soldaţi.

2. Sinecdoca „dedovşcina” includea un sistem complex, ierarhizat, un fel de caste, bazate pe diverse rituri şi forme de iniţiere, bluffuri, atitidini batjocuritoare şi despotice, cu impact puternic asupra personalităţii, formînd o genune în relaţiile dintre combatanţi şi instituind, la nivel de comunicare, un jargon distinct, derivînd un limbaj maliţios.

3. În folclorul miliar sovietic sînt expuse, în mod metaforic, două etape ale „dedovşcinei”, instituite în baza dicotomiei inculpaţii şi răzbunătorii: „în primul an al stagiului militar eşti fără nicio culpă inculpat, iar în al doilea an al slujbei eşti în căutarea răzbunătorilor nepedepsiţi”.

4. Pe parcursul a doi ani de stagiu militar, combatanţii sovietici traversau, de-a lungul liniilor de falie ierarhică, patru etape substanţiale (comparate taxonomic) ale „dedovşcinei”: duh-cerpak-ded-civil.

5. În prima etapă a „dedovşcinei”, care marca sub aspect cronologic un an de zile al stagiului militar, erau incluşi soldaţii veniţi din URSS care primeau calificativul generic duh. În funcţie de termenul instrucţiei militare din URSS (de la trei la şase luni), se delimita jalonul inferior şi cel superior al acestei trepte. În limitele cronologice ale duhilor se instituia o subetapă – a substituenţilor (nou-veniţi) sau a celor maladye (din rusescul – tineri), a imberbilor: „De la jumătate de an pînă la un an, eram maladoi”, iar pentru cea de a doua subetapă – care corespundea stagiului militar de şase luni – pînă la un an de zile, se utilizau noţiunile cij, cijari (cinteză).

6. Combatanţii novici erau nominalizaţi şi prin alte noţiuni: svejaciok (proaspăt), salaga – „soldat tînăr, fără experienţă”, cerep (în traducere directă, ţeastă), synok (fecior) – soldatul din primele luni ale stagiului militar. Recrutul, „alungat din rai”, devenea duh şi ocupa poziţia ierarhică cea mai joasă şi prin urmare dispunea şi de cele mai sumare drepturi, fapt ce se resfrîngea negativ asupra personalităţii acestuia, instituind o serie de complexe de inferioritate, menţinute într-o conjunctură tensionată. Diferenţierea ierarhică era marcată printr-o serie de simboluri, cum era, spre exemplu, considerentul că nou-veniţii, adică duhii, erau poziţionaţi pe nivelul doi al paturilor din cazarme, iar paturile cele mai comode erau ocupate de către dezi. Duhul avea o serie de obligaţii, gratuitus labor, deseori instituite la nivelul unor ordine faţă de bătrîni, inclusiv aprovizionarea acestora cu ţigări. Duhii menţineau salubritatea, igienizarea, prestînd cele mai deplorabile servicii, aşa-numitele lucrări întinate, chiar avînd grija vestimentaţiei bătrînilor.

7. În faza a doua a „dedovşcinei”, duhul era avansat în următoarea treaptă – cerpak –, care, sub aspect cronologic, evolua pe parcursul a şase luni, adică reprezenta intervalul 12–18 luni al stagiului militar. Duhul era promovat la un an de zile de către superiorul său, adică dedul. Promovarea duhilor în cerpak era efectuată conform ceremoniei celor 12 curele: „... primeai la buci 12 curele... Aveam nişte steluţe pe buci. Noi treceam în cerpaci ”. „Am primit şi 12 curele... O lovitură de curea simboliza o lună”. Cerpakul reprezenta un fel de ordonanţă a ded-ului, gestiona buna activitate a duhului, care urma să efectueze o serie de obligaţii către ded. Cerpakul avea o serie de privilegii: „După 12 luni se permitea să-ţi coşi pantalonii, să-ţi leşi mustăţi, dar aşa, nu se dădea voie”.

8. Treapta superioară a „dedovşcinei”, care înglobează întregul sistem ierarhic, era reprezentată de ded şi parcurgea şase luni, respectiv lunile a 18-a – a 24-a ale stagiului militar: „După un an şi jumătate de amu erai mai liber”. Dezii fundamentau prestigiul personal prin proiectarea unei titulaturi apoteotice, ţinînd cont chiar şi de prestanţa altor grei din companie: „Maltratarea demobilizatului, adică a soldatului care a trecut prin ciur şi prin dîrmon, poate să influenţeze negativ tinerii soldaţi, care acum se subordonează slujbaşilor „bătrîni”, ca şi în faţa unui Dumnezeu – înţelepţi, puternici şi curajoşi”.

9. Al patrulea nivel al „dedovşcinei” era reprezentat de civili, substituenţi sau demobilizaţi. Demobilizarea jalona finalizarea serviciului militar şi era considerată de soldaţi ca un moment salvator din calvarul „dedovşcinei”, constatări surprinse şi în folclorul militar – demobilizarea constituie o lumină la capătul tunelului sau pace – păcii, iar soldatului –demobilizare. Demobilizaţii deţineau o serie de ritualuri specifice: „La stodnevkă (la o sută de zile – n.n.), cînd apărea ordinul de eliberare, ne rădeam pe cap”.

10. Relațiile extaregulamentare, „dedovşcina”, lumea marginalilor sub anumite forme sînt menținute și în prezent în unele unități militare din spațiul ex-sovietic.

„Dedovşcina” reflectată în „Albumul militar al lui Serghei Batrîncea, 1989–1991”. Sursă: Arhiva personală a lui Serghei Batrîncea