A avut un destin ca-n filme, a fost milionar și cuceritor irezistibil, dar a murit singur și sărac lipit

Lumea se îngrămădea la restaurantul „Cireșica” ca să îl asculte, era cel mai îndrăgit lăutar din București și era iubit de ascultătorii săi, mai ales de ascultătoare, care erau vrăjite de șarmul și de frumusețea sa. Este vorba despre Zavaidoc, interpretul legendar din perioada interbelică, un artist cu un destin și o poveste demnă de un film de Hollywood, pe care o veți afla în rîndurile următoare.

La 8 Martie 1896, în Pitești, deschidea ochii pentru prima dată Marin Teodorescu, cel care avea să devină poate cel mai renumit și adulat lăutar sub numele de Zavaidoc. Altceva nu avea cum să fie, ai lui părinți, Tănase Teodorescu și Constandina, au fost lăutari amîndoi și i-au insuflat pasiunea și dragul de muzică lui Marin încă din copilărie. De altfel, și ceilalți trei frați ai lui Zavaidoc tot cu lăutăria s-au ocupat. Pe cînd viitorul mare artist avea doar 14 ani, destinul său a luat o întorsătură neașteptată. Tatăl său a murit, iar Marin, care era cel mai mic dintre frații săi (dar și cel mai talentat) a ajuns să fie stîlpul familiei cînd a venit vorba de adus bani în casă.

După cum spuneam, la doar 14 ani, Zavaidoc și cu cei trei frați ai săi – Vasile, Zoe și Maria – au plecat la București pentru a face bani din muzică. Ca frații Jackson, aceștia și-au făcut formație de familie, și i-au zis sugestiv „Frații Zavaidoc”. Fiind talentați din cale-afară, frații au cucerit Bucureștiul, cu Marin în frunte. Banii veneau, concertele și înregistrările la fel.

După doar cîțiva ani, cînd lucrurile păreau să se așeze în sfîrșit pentru ei, începe Primul Război Mondial. Doi ani mai tîrziu, pe 3 Octombrie 1916, Marin începe stagiul militar și spre finalul războiului este voluntar în Regimentul 44 Infanterie împreună cu Vasile, fratele său. În ciuda împrejurărilor, artistul nu poate renunța la dragostea sa, muzica, astfel că devine celebru pentru spectacolele ținute pentru ofițeri, prilej cu care și-a cîștigat și numele de Zavaidoc, potrivit Rador.

Generalul Traian Moșoiu, plăcut surprins de talentul lui Marin, îl poreclește Zavaidoc, cuvînt provenit din arhaismul „zavaidoacă”, care înseamnă om glumeț, șugubăț, vesel, zurbagiu.

După ce devine cunoscut pentru spectacolele și talentul său și pe front, Zavaidoc lasă pușca și cîntă în spitalele de campanie împreună cu marele George Enescu și cu interpreta Elena Zamora, pentru a spori moralul celor răniți și pentru a le ușura suferința.

La finalul războiului, Zavaidoc se mută permanent la București și începe să lucreze cu unii dintre cei mai buni interpreți și profesori pentru a-și șlefui talentul: Dimitrie Cutavas, Petre Ștefănescu-Goangă sau Dumitru Mihăilescu-Toscani. Taraful familiei continua să cînte, iar reprezentațiile erau multe, și în țară, dar și peste hotare.

Total firesc, în 1926, lăutarul semnează un contract cu casa de discuri „Columbia”, și înregistrează 30 de albume pe vinil, prilej cu care cele mai îndrăgite melodii ale sale puteau fi auzite deodată la cît mai multe petreceri din București și din țară. Totuși, nimic nu bate o noapte lungă stropită cu băutură și cu taraful în spate, și Zavaidoc era de acord cu asta. Fie că petrecea la ”Cireșica”, ”Vișoiu”, ”Kiseleff”, ”Carpați” sau ”La Marița Borțoasa”, chefurile erau pur și simplu legendare. Lume multă, dansat, voie bună, muzica-ți ajungea la suflet, ce să mai…, nu degeaba îl iubea tot Bucureștiul pe Zavaidoc.

Au existat și ocazii cînd patronii unor mari restaurante de peste hotare, din țări precum Franța, Ungaria sau Cehoslovacia l-au invitat personal, cu fast și pe sume mari pe Zavaidoc să cînte în fața clienților.

Putea mai mult decît să cînte în restaurante și baruri? Evident că putea, a refuzat oferta lui Dumitru Mihăilescu Toscani de a face parte din Opera Română și a participat cu orchestra lui Grigoraș Dinicu la Expoziția Universală din Paris din 1937, locul care a reunit „vîrfurile” artelor din întreaga lume. Totuși, patronii de restaurante se băteau ca să îl aducă să cînte măcar o noapte, plăteau sume mari și lumea se îmbulzea și chefuia pînă dimineața pe acordurile sale.

Frumusețea, banii și faptul că avea cuvintele la el mereu i-au adus lui Zavaidoc foarte multe doamne și domnișoare care l-au curtat, așa că nu e de mirare că s-a căsătorit abia la 43 de ani, cu o fată pe nume Constanța, cu 15 ani mai tînără decît el. Cei doi au avut împreună două fete – Constanța și Niculina, dar și un băiat, pe nume Zavaidoc.

De bucurie, cînd prima sa fată s-a născut, legenda spune că lăutarul a cîntat toată noaptea cu ea în brațe, neputînd să își ia ochii de la ea. În schimb, cînd s-a născut băiatul său, Zavaidoc ar fi mers toată ziua și noaptea pe străzile din Pitești și ar fi dat șampanie tuturor trecătorilor. Căsătoria sa a fost pusă în pericol la un an după nașterea băiatului său, în 1943, cînd a fost concentrat la o unitate militară din Tîrgoviște, unde în timpul liber s-a îndrăgostit foarte rău de o tînără frumoasă, pe nume Tuca, pentru care Zavaidoc era gata-gata să renunțe la familie.

Bombardamentele americane din Aprilie 1944 îi fac una cu pămîntul casa lui Zavaidoc de lîngă Gara de Nord, casă în care se afla sora lui, Zoe, care a murit. Zavaidoc a rămas astfel să aibă grijă de cei cinci copii ai acesteia.

Îndurerat și cocoșat de responsabilități, lăutarul se mută și cîntă la Caracal, apoi lucrează la un restaurant în Cîmpulung-Muscel și unul la Roșiorii de Vede. Banii nu se ajungeau nicicum pentru familia sa și pentru cei cinci nepoți.

În ultima zi din 1944, Zavaidoc este internat în stare gravă la Spitalul Filantropia, unde avea să își petreacă ultimele zile din viață. Nefrită galopantă i-au zis medicii. Lăutarul fermecător de altădată, cu bani, admiratoare și chef de viață a ajuns bolnav, orb, sărac și cu inima rănită de moartea surorii sale. Două săptămîni mai tîrziu, pe 13 Ianuarie 1945 Zavaidoc moare, fiind îngropat la Mănăstirea Cernica.