Dacă spui Bizet, spui Carmen. Puține personaje feminine au marcat istoria muzicii și a artei, în general, cu forța acestei eroine. Mai mult decît în cazul oricărui alt mare compozitor, renumele creatorului francez se sprijină pe succesul unei singure lucrări, deși există și alte partituri ale sale destul de apreciate în zilele noastre. 

Viața și cariera lui Bizet au fost însă definite de o doză de tragism și de absurd: pe lîngă faptul că celebritatea sa se datorează unei singure lucrări, nici măcar de succesul acesteia nu s-a putut bucura deplin, așa cum ar fi meritat.

Deși ar fi putut să devină cel mai important compozitor francez la final de sec. XIX și început de sec. XX, asemenea altor genii ale muzicii clasice ca Mozart sau Schubert, Bizet a trecut în neființă prematur. La doar 36 de ani, murea subit, la cîteva luni după premiera absolută a operei Carmen, la Paris. Și, pentru că reacția inițială a publicului a fost predominant negativă, Bizet a plecat dintre noi considerînd că partitura sa a fost un eșec. 

Dacă ar mai fi trăit măcar trei ani, compozitorul francez ar fi aflat că opera sa a devenit un imens succes. Deținătoare a medaliei de argint pe podiumul celor mai des interpretate opere în lume, clasată cel mai adesea pe locul al II-lea în majoritatea statisticilor realizate în domeniul liric, Carmen este depășită doar de celebra La Traviata (Verdi) și urmată de Die Zauberflöte – Flautul Fermecat (Mozart) și de creațiile lui Puccini, ca La bohème și Tosca. Acestea și cunoscuta arie a lui Carmen – popular denumită Habanera sau Aria toreadorului – sunt creații muzicale devenite adevărate hituri ale muzicii clasice. 

Bizet, pe numele său complet, Alexandre César Léopold Bizet, însă botezat Georges, s-a născut la Paris, pe 25 Octombrie 1838, într-o familie cu educație și preocupări muzicale. Tatăl său, Adolphe, deși la bază frizer și fabricant de peruci, a devenit profesor de canto și chiar a compus cîteva mici lucrări, pe baza unui talent muzical nativ. Mama sa, Aimée Delsarte, era o pianistă desăvîrșită, iar fratele ei, un apreciat solist vocal și profesor de canto. 

Micul Georges a fost influențat de muzica pe care o auzea în casă, interpretată sau predată de părinții săi, de la care a primit și primele noțiuni teoretice. Remarcînd talentul precoce evident al fiului lor, părinții au decis să îl îndrume către Conservator, unde însă vîrsta minimă de admitere era de 10 ani. Georges avea pe atunci doar 9 ani, dar l-a impresionat pe unul dintre profesorii instituției, care i-a grăbit admiterea în ilustra școală pariziană.

Un talent precoce

În mod surprinzător poate pentru cei care îl asociază mereu doar cu opera, Bizet a manifestat mai întîi un evident talent pentru pian, dovedind calități extraordinare ca interpret și compunînd, în scurta sa carieră, peste 150 de lucrări destinate instrumentului. Unul dintre cei care i-a remarcat talentul de pianist a fost chiar Franz Liszt. 

La Conservator a studiat timp de 9 ani, aplecînd-se în special asupra pianului, orgii și compoziției. Pe cea din urmă a deprins-o sub îndrumarea compozitorului Fromental Halévy, a cărui fiică, ani mai tîrziu, avea să devină soția lui Bizet. 

La doar 17 ani, în timp ce se perfecționa în compoziție alături de un alt celebru nume al muzicii franceze (Charles Gounod), adolescentul Bizet a creat, în doar o lună, prima sa simfonie, în Do major, lucrare comparabilă cu ceea ce creau la vîrste similare Mozart sau alți copii geniali în istoria muzicii. Partitura nu a fost însă niciodată interpretată în timpul vieții lui Bizet și a fost chiar uitată. După moartea sa, Geneviève Halévy (văduva sa) a donat-o Conservatorului din Paris, unde manuscrisul a fost redescoperit abia în 1933 și, la 80 de ani după ce Bizet a conceput-o, lucrarea a fost cîntată în premieră în 1935, în Elveția, la Basel. 

Bizet a obținut aprecierea profesorilor săi și a colegilor din domeniu prin cîteva premii, cum ar fi celebrul în epocă Prix de Rome: un fel de bursă – în termeni moderni – ce permitea tinerilor artiști un voiaj de lungă durată la Roma, unde aceștia creau în rezidență artistică la Villa Medici. Pentru opera sa într-un act Le Docteur Miracle (Doctorul Miracol), tînărul muzician a fost distins și cu un premiu sponsorizat de cunoscutul compozitor francez Jacques Offenbach, lucrarea fiind montată la Paris în 1857. 

Singura sa operă care a rămas în istorie în afară de Carmen este Les pêcheurs de perles (Pescuitorii de perle), care a avut premiera la Teatrul Liric din Paris, în 1863, dar nu a reprezentat un succes de public. Însă, în actul I, Bizet a creat un superb duet între doi pescari (Nadir și Zurga), care își amintesc de o iubire trecută pentru aceeași fată, duet votat deseori ca favorit în clasamentele celor mai îndrăgite lucrări de muzică clasică.

O viață de familie liniștită

Mare amator de dulciuri, împătimit după ciocolată și prăjituri, Bizet era adesea văzut plimbîndu-se pe malul Senei, elegant îmbrăcat și mereu degustînd o bomboană. Bizet a locuit o perioadă lîngă Paris, într-un sat unde tatăl său construise o colibă pe malul fluviului, perioadă în care a avut o relație cu una dintre femeile aventuriere vestite în societatea pariziană a epocii, Céleste Mogador. 

În 1864, Bizet s-a căsătorit cu Geneviève Halévy, fiica fostului său profesor de compoziție, care avea să devină ea însăși celebră nu doar prin legătura cu muzicianul francez, ci și prin faptul că a reprezentat modelul din care s-a inspirat Proust cînd a creat două dintre personajele feminine din celebrul său roman În căutarea timpului pierdut. Cei doi au avut un singur fiu, Jacques. 

Înainte de a crea Carmen, Bizet a mai compus în această perioadă o lucrare care a trecut testul timpului: suita L'Arlésienne (Fata din Arles), creată inițial pentru a ilustra muzical piesa de teatru scrisă de Alphonse Daudet. 

Fragmentul face parte din articolul „Tragica viață a creatorului celei mai seducătoare eroine: Carmen”, publicat în numărul 250 al revistei Historia, disponibil și în format digital pe platforma paydemic.