UNIUNEA EUROPEANĂ AMENINŢĂ UNGARIA: CORECTAŢI URGENT ORICE ÎNCĂLCARE A VALORILOR!
Autorităţile maghiare trebuie să corecteze urgent orice încălcare a valorilor fundamentale ale UE, au spus deputaţii europeni. Dacă nu vor face astfel, liderii Parlamentului European vor lua în considerare opţiunea de a cere Consiliului UE să verifice, conform articolului 7.1 din Tratatul UE, dacă există un risc clar de încălcare gravă, au adăugat deputaţii. Ei au mai cerut crearea unui grup la nivel înalt să monitorizeze respectarea valorilor europene în toate statele membre.
În rezoluţia adoptată cu 370 de voturi pentru, 249 voturi împotrivă şi 82 abţineri, Parlamentul subliniază că UE se bazează pe nişte valori fundamentale cum ar fi respectul pentru demnitatea umană, libertate, democraţiei, egalitate şi statul de drept, incluse în articolul 2 din Tratatul UE.
"Modificările constituţionale din Ungaria au fost sistemice, într-un sens care se îndepărtează de valorile UE aşa cum sunt identificate în Articolul 2 din Tratatul UE", a spus raportorul Rui Tavares (Verzi/ALE, PT), în dezbaterea de Marţi, 2 Iulie. "Democraţia presupune regula majorităţii, dar în niciun caz majoritism", a adăugat el.
Parlamentul regretă că procesul de scriere şi adoptare a Constituţiei Ungariei "a fost lipsit de transparenţă, deschidere, incluziune şi, în cele din urmă, de baza de consens care ar putea fi aşteptată din partea unui proces constituţional modern, democratic" şi deplînge faptul că modificările instituţionale "au dus la o slăbire clară a sistemului de echilibru şi verificare".
Recomandări către autorităţile maghiare
Parlamentul cere autorităţilor maghiare să înlăture din Constituţie acele prevederi care au fost deja declarate ca neconstituţionale de către Curtea Constituţională, să reducă utilizarea recurentă a legilor cardinale, să aplice recomandările Comisiei de la Veneţia a Consiliului Europei, să asigure cea mai mare participare posibilă a tuturor părţilor la procesul constituţional şi să garanteze deplin independenţa sistemului juridic.
În ceea ce priveşte legile presei, Parlamentul cere Ungariei să stabilească proceduri obiective şi obligatorii pentru numirea şefilor canalelor media publice şi ai organelor regulatorii. Deputaţii mai cer autorităţilor maghiare ca "să îşi asume în cele din urmă responsabilitatea faţă de cei fără adăpost", să adopte o mai largă definiţie a "familiei" şi să facă mai mult pentru integrarea comunităţilor rome.
Utilizarea articolului 7.1
Rezoluţia cere Conferinţei Preşedinţilor din Parlamentul European (preşedintele şi liderii grupurilor politice) să "evalueze dacă este oportun să se recurgă la mecanismele prevăzute de Tratat, inclusiv articolul 7.1", dacă răspunsul autorităţilor maghiare "pare să nu respecte" valorile UE. Articolul 7.1 din Tratat ar da posibilitatea Consiliului de Miniştri să stabilească dacă există un risc clar de încălcare gravă a valorilor UE.
Mecanismul Copenhaga
Pentru a preveni încălcarea valorilor UE în viitor, deputaţii cer crearea unui "mecanism Copenhaga" care să asigure respectarea valorilor comune UE şi continuitatea criteriilor de pre-aderare. Acest mecanism, care ar putea avea forma unei "Comisii Copenhaga" sau a unui grup la nivel înalt, ar trebui să fie independent de influenţa politică şi ar trebui să evite riscurile unor standarde duble, se mai arată în text.
Viktor Orban acuză PE de critici "nedrepte" şi implicare excesivă în politica Ungariei
Criticile europene faţă de modificările aduse Constituţiei ungare de către partidul aflat la putere sunt "foarte nedrepte" şi sporesc riscul unei puneri sub tutelă a Ungariei de către UE, s-a apărat, Marţi, 2 Iulie, premierul ungar, Viktor Orban, în faţa Parlamentului European.
Orban a participat la o dezbatere privind situaţia din Ungaria, în timp Parlamentul European urmează să se pronunţe asupra unui raport care cere "insistent" autorităţilor de la Budapesta să "restabilească pe deplin statul de drept" în Ungaria.
Acest raport, realizat de către eurodeputatul ecologist portughez Rui Tavares, este "foarte nedrept" şi "stabileşte criterii noi perfect arbitrare", a acuzat premierul ungar.
"Eu am trăit soarta Europei Centrale, eu ştiu cum este să nu fi capabil să îţi gestionezi propria viaţă, pentru că alţii decid pentru tine", a declarat Orban, cu referire la trecutul comunist al ţării sale. "Noi ştim ce se întîmplă cînd independenţa naţională este călcată în picioare".
"Eu nu-mi fac iluzii în legătură cu votul de mîine", a adăugat Orban, al cărui partid, Fidesz, este membru al Partidului Popular European (PPE, conservator) din Parlamentul European. "Socialiştii, liberalii şi verzii vor vota împotriva Ungariei, în timp ce prietenii Ungariei se vor ridica pentru a lua apărarea ţării mele", consideră Orban.
Premierul a declarat că ar trebui dusă o "luptă împotriva celor care vor să transforme Uniunea Europeană într-un nou imperiu", în aplauzele cîtorva eurodeputaţi, în timp ce alţii l-au huiduit.
În timpul dezbaterii, care s-a aprins după intervenţia lui Orban, mai mulţi eurodeputaţi PPE i-au luat apărarea, inclusiv francezul Jean-Pierre Audy: "Dumneavoastră sunteţi un european şi un suveran, noi avem încredere în dumneavoastră".
Un eurodeputat ungar al Partidului Fidesz, Jozsef Szajer, a comparat instituţiile europene cu URSS-ul din perioada stalinistă. "Eu vă avertizez, să nu se mai repete", i-a răspuns preşedintele Parlamentului european, social-democratul german Martin Schulz.
Orban a fost interpelat şi de către partidele de stînga. "V-aţi început cariera politică apărând libertatea", i-a spus social-democratul austriac Hannes Swoboda, "eu nu înţeleg cum aceeaşi persoană vrea să limiteze libertatea în Ungaria, în loc să o apere".
Autor: Capital.ro