Vai şi văleu de capul multor părinţi la început de an şcolar. Atîtea ai de auzit la sfîrşit de august, de-ţi pare că vine sfîrşitul lumii, nu doar începe încă un an de studii. Nici copiii nu sînt atît de panicaţi, cum unii părinţi. Deşi, în fapt, totul este foarte simplu. Or, cu o anumită experienţă în domeniu, îndrăznesc să vin cu nişte sfaturi pentru sărmanii care interpretează şcoala ca pe o cătănie.

În primul rînd, vreau să le spun părinţilor cu copii în clasa I că: În primii patru ani de şcoală n-au nici o valoare şi importanţă chestii alde elitismul instituţiei, specializarea, „şcoală foarte bună” sau „nu prea” etc. etc. În ciclul primar ce trebuie să vă intereseze în mod special este o femeie concretă care îi va învăţa pe puşti lucruri elementare. Şi dacă aveţi norocul să daţi peste o învăţătoare care, afară de faptul că vă va învăţa copilul să scrie şi să citească, dar va putea fi şi un pic de mamă pentru micuţ, atunci să ştiţi că veţi avea parte de un start absolut bun şi promiţător. Deci, pentru clasa I vom alege un om bun și mai puțin înclinația sau statutul şcolii.

Încă un moment, care, de asemenea, este foarte important. Nu le scoateţi copiilor sufletul pentru note. E la fel cu faptul cînd vă reproşează cineva că aveţi un salariu prea mic sau nu aţi obţinut mari succese în carieră ori în genere sînteţi inapt să realizaţi ceva. Dacă ceva nu merge bine cu şcoala ar trebui să admiteţi că la mijloc ar putea fi anumite probleme obiective – de sănătate, de socializare, de comunicare, de concentrare – orice, pentru că stresul şi greutăţile cotidiene nu sînt numai pentru cei adulţi. Şi copiii au destule chestii pe care trebuie să le depăşească, ceea ce nu este întotdeauna uşor. Verificaţi despre ce-ar putea fi vorba, înainte de a începe a ţipa, aplica sancţiuni sau a pune mîna pe curea.

Mulţi dintre părinţi ar putea avea surprize. Se mai întîmplă că, bunăoară, anul trecut copilul era un elev atît de sîrguincios şi bravo, iar anul acesta nu-l recunoaşte nici diriginta, nici profesorii şi nici părinţii. Vedeţi ce-ar putea fi la mijloc. Poate prea multe emoţii în vacanţă, poate nişte trăiri numai de copil ştiute, poate mai greu se încadrează în procesul de studii după un lung repaos. În fine, proverbiala vîrstă „de trecere” n-a anulat-o nimeni. Deveniţi-i aliat şi partener copilului, în loc să aruncaţi cu acuze şi ofense. Copiii pot fi foarte recunoscători pentru că aţi fost în stare să-l susţineţi şi să-i puneţi umărul atunci cînd trecea printr-o perioadă nu tocmai confortabilă.

Încă un detaliu, care nu trebuie trecut cu vederea – pretenţiile şi mofturile exagerate ale pedagogilor. Azi avem o sumedenie de metode pentru a bate alarma dacă ceva nu e în regulă în acest sens. Desigur, mă refer la şcolile publice, pentru că în cele private regulile de joc sînt altele. Dar în instituţiile de stat este inadmisibil să fie răbdate insultele, toanele şi capriciile unei persoane care confundă atribuţiile de serviciu cu feodalismul.

Iar pe final, vreau să pomenesc despre motivare. Tatăl meu mi-a zis odată, după o lungă zi de vară de muncă în grădina de lîngă casă: „învaţă bine, dragul tatei, dacă nu vrei să dai cu sapa, da eu văd că nu-ţi place deloc, aşa că altă soluţie nu ai, dacă vrei să te hrăneşti cumva în viaţa asta”. Cred că a avut efect şi pentru că e o eficienţă demonstrată le-o transmit şi copiilor mei. Deocamdată, este funcţională. Deci, cu o atitudine adecvată şi un sănătos simţ al umorului, şcoala poate fi o perioadă destul de ok, atît pentru copii, cît şi pentru părinţi. Important e să nu facem tragedie acolo unde n-are de unde fi.

Lilia GRUBÎI