Minciuna, factorul esenţial al politicii moldoveneşti

Elitele moldovene politice obişnuiesc să se prezinte în calitate de iniţiatoare ale procesului de democratizare în Republica Moldova. În realitate democratizarea societaţii moldovene şi-a luat inceputul în perioada perestroicăi gorbacioviste. M.S. Gorbaciov este promotorul iniţial al democraţiei nu numai în Republica Moldovenească ex-sovietică, dar şi în intregul spaţiu post –sovietic. În anii perestroikăi gorbacioviste locuitorii basarabiei s-au bucurat pentru prima dată in U.R.S.S. de anumite libertaţi democratice, s-au simțit oameni relativ liberi. Datorită perestroicăi R.S.S.M. s-a transformat într-o mare platforma de dezbateri publice. Oamenii discutau despre tot ce aveau în minte şi în suflet: despre ocupaţiile repetate ale Basarabiei şi consecintele lor pentru locuitorii ei; despre falsificarea istoriei Basarabiei; despre Protocolul Aditional Secret (1939) şi Notele ultimative sovietice adresate guvernului României; despre rusificarea Basarabiei; despre necesitatea reunirii Basarabiei cu Țara-Mamă; despre starea limbii române; despre poluarea solurilor Basarabiei etc. În timpul perestroikăi gorbacioviste la Chisinau a activat cenacul „Alexe Mateevici”, la sedintele duminicale ale caruia se cinta “Deşteaptă-te române!” şi alte cintece patriotice româneşti. La televizor s-au transmis reportaje de la primul Congres al Deputatilor Poporului al Uninii Sovietice. Nu putem sa nu impărtăşim opinia exprimata de mai multe persoane publice si de oameni de rînd, potrivit carora “Finalul comunismului a fost influențat de decizia istorică a conducerii de vîrf sovietice de a transmite la televizor, timp de 10 zile, lucrările Congresului Deputatilor Poporului al Uniunii Sovietice”. Primele alegeri relativ libere in R.S.S.M. au avut loc in perioada politicii de re- structurare promovată de echipa condusa de M.S.Gorbaciov. Aceste si alte schimbari democratice în partile noastre au început înaintea proclamării Republicii Moldova. Regretabil este insa faptul ca elitele intelectuale si politice de la Chisinau n-au vrut si n-au fost in stare sa foloseasca libertătile oferite de perestroikă pentru a corecta nedreptăţile din trecutul sovietic al Basarabiei prin redarea statului pe care ea l-a avut în perioada interbelica, acela de parte componenta a României.

Nici elitelor comuniste, nici elitelor democrate de la noi nu li se potrivesc respectivele denumiri politice, pe care ele şi le-au însusit în perioada tranziţiei. Comuniştilor moldoveni nu li se potriveste denumirea generică de comunişti, iar democratilor moldoveni nu li se potriveste denumirea generică de democraţi, pentru că activitatea lor politică nu are nimic în comun cu sensurile cuvintelor ”comunism”, ” democraţie”. Un comunist adevarat nu poate fi în acelasi timp comunist şi capitalist, luptator pentru infăptuirea ţelurilor comunismului si capitalist milionar. Un democrat adevarat nu se poate afirma in acelaşi timp ca democrat şi ca antidemocrat, ca adept al democraţiei şi ca făuritor de legi antidemocratice sau semidemocratice. Comuniştilor şi demo- craţilor noştri nu li se potriveste nici calificativul generic de patrioţi,pentru că un patriot adevarat nu se comportă în mod duplicitar: prin vorbe, ca patriot, iar prin fapte ca trădător. Comuniştilor moldoveni nu li se potriveşte nici denumirea generică de statalişti. Pentru că adevaraţii statalişti sînt intelectualii moldoveni care au inventat teoria celor doua state româneşti independente,au creat statul ex-sovietic Republica Moldova, dar nu şi-au luat numele generic de statalişti, preferînd să se autoproclame drept democraţi. Dacă şi-ar fi însuşit numele de statalişti, democraţii autoproclamaţi riscau să piardă partea cea mai organizată şi mai activa a comunitaţii moldovene: moldovenii basarabeni cu viziuni unioniste, în jurul cărora s-a format şi s-a menţinut mişcarea anticomunistă şi antisovietică din anii de răscruce pentru Basarabia (1989-1991) şi care au revendicat reunirea Basarabiei cu România.

Prin faptele lor, aşa-numiții democrați au netezit calea agrarienilor şi comuniştilor către putere, respectiv, în anii 1994 şi 2001. Ajungînd să deţină guvernarea în R. Moldova, mai-marii Partidului Democrat Agrar au elaborat şi adoptat o Constituţie plină de contradicţii şi necondiţionate de tot felul, provocatoare de crize de guvernare, au ruinat ţara pe care o conduceau, şi-au folosit din plin funcţiile înalte pentru a parveni şi a se îmbogăţi şi şi-au încheiat activitatea în mod ruşinos: electoratul i-a eliminat din viaţa politică a R. Moldova. Sus-puşii Partidului Comuniştilor din R. Moldova, îmbogăţiţi prin aceleaşi metode, au modificat unele articole din Constituţie în aşa mod încît preşedintele de republică/şeful statului să fie ales de către parlamentul dominat de ei. Acţiunea deputaţilor comunişti a dus la imposibilitatea alegerii şefului statului prin votul corpului de deputaţi, la apariţia unor situaţii în care preşedintele parlamentului exercita şi funcţia de şef de stat în locul titularului. P.P.C.D. condus de Iurie Roşca, care a susţinut politica P.C.R.M. din interes personal şi de gaşcă dar nu din convingere, din această cauză s-a ales şi el cu o pedeapsă foarte aspră din partea alegătorilor, care pur şi simplu l-au aruncat la lada de gunoi a istoriei.

De şmecheria politică a adevăraţilor statalişti moldoveni au profitat din plin elitele intelectuale comuniste, care şi-au însuşit pe nedrept numele generic de statalişti. Spunem “pe nedrept” pentru că elitele comunsite n-au participat la procesul de constituire a R. Moldova. Dimpotrivă, ele s-au împotrivit creării R. Moldova. Mai mult, elitele comuniste au suţinut regimul secesionist de la Tiraspol. Tot ele sa-u solidarizat cu G.K.C.P.-ul de la Moscova (Comitetul de Stat pentru stare excepţională), creat special pentru a împiedica prin toate mijloacele destrămarea Uniunii Sovietice.

În loc să asigure Basarabiei un viitor firesc/normal, lichidînd consecinţa de bază a dominaţei sovietice in provincie – R.S.S.M şi reunind Basarabia cu Ţara-Mamă, aşa zisele elite democratice doar au schimbat denumirea fostei republici sovietice şi au continuat s-o guverneze după chipul şi asemanarea lor, dupa cum le dicta interesul politic. În felul acesta noua republică moldovenească, cea ex-sovietica, s-a transformat într-o nouă consecinta de bază a dominaţiei sovietice in Basarabia. Actul din 27 august 1991 demonstrează că autorii lui s-au raliat modului cum expansioniştii ruşi interpretează istoria Basarabiei. Prin crearea Republicii Moldova trădarea cauzei româneşti a Basarabiei a atins asemenea proporţii încît trădătorii ei şi-au asigurat intrarea în istorie pe vecie.

Actuala elită politică comunistă din Republica Moldova se manifestă după instrucțiunile lui L.I. Brejnev din august 1952 „de a duce o muncă intensivă de fundamentare a limbii moldoveneşti ca limbă deosebită de limba română, ca limbă dependentă de legăturile ei cu Rusia». „Relațiile cu poporul rus trebuie să devină o sursă de educație” pentru toate personalitățile eminente din R.S.S.Moldovenească – stabilea generalul sovietic responsabil cu încorporarea teritoriilor româneşti ocupate şi sovietizarea populației româneşti din aceste teritorii. Conducerea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova se comportă conform indicațiilor lui I.I Bodiul, prim-secretar al P.C.M., care statua: ”copiii noştri şi generațiile viitoare trebuie să ştie că părinții lor nu şi-au închipuit viața în afara granițelor Uniunii Sovietice”, că ei au aspirat dintotdeauna ”la unirea cu Rusia şi la reunificarea cu statul rus” (Citat extras din „Sovetskaia Moldavia” din 16.02.1967).

Atît comuniştii cît şi democrații se folosesc de Ştefan cel Mare ca de o personalitate care ar fi acceptat dezmembrarea ulterioară a Moldovei istorice şi crearea statalității moldoveneşti sovietice şi post-sovietice. Şi unii şi alții se folosesc, respectiv, de Eminescu fie ca de un adept al moldovenismului politic primitiv, fie ca de un adept al teoriei celor două state româneşti independente. Se creează impresia că minciuna este factorul esenţial al politicii moldoveneşti post-sovietice.

Domnul Nicolae Dabija este singurul scriitor sovietic moldovean şi unica persoană publică sovietică care recunoaşte că a greşit atunci cînd s-a lăsat influențat de politica unicului partid şi s-a manifestat pe plan social şi profesional în concordanță cu instrucțiunile brejneviste şi bodiuliste (al căror scop era reprimarea identității naționale româneşti în Basarabia şi în nordul Bucovinei) şi care mărturiseşte că se simte foarte afectat de faptele sale rele din trecut.

Țara mea de dincolo de Prut,

Mi s-a dat poruncă să te uit,

Să te şterg din minte cu-n burete,

Patria mea pusă la perete.

Dară dincolo de moarte, țara mea,

Nu mă părăsi, nu mă lasă,

Cînd chema-mă-va la Dînsul, Dumnezeu

Te implor să spui că sînt al tău.

(Strofe din poezia „Ţara mea de dincolo de Prut”)

În timpul Uniunii Sovietice mulţi oameni de creaţie erau protejaţi şi întreţinuţi de guvernul R.S.S.M. si de Comitetul Central al P.C.M. ca răsplată pentru fidelitatea lor faţă de regim. Scriitorii moldoveni, de exemplu, aveau o casă de creaţie, unde se odihneau şi işi formulau gîndurile în scris: compuneau poezii/romane/eseuri/lucrări de critică literară elogioase la adresa unicului partid. Ei beneficiau de bilete gratuite de odihnă sau tratament în cele mai prestigioase staţiuni balneare republicane şi unionale. Statul le finanţa tipărirea carţilor. Evident, prin aceasta se explică faptul că scriitorii moldoveni nu s-au implicat în mişcarea de eliberare naţionala din anii 1988-1991 în masura în care le-o cereea interesul naţional şi momentul istoric, nu s-au situat în fruntea acelei mişcari cu obiectiv clar şi constant exprimat de sutele de mii de moldoveni conştienţi —obiectivul reunirii Basarabiei cu Ţara-Mamă scriitorii, probabil, credeau că noul stat condus de aceiaşi nomenclaturişti sovietici îi va proteja şi întreţine că în timpul Uniunii Sovietice. Ce a rezultat din colaborarea oamenilor de creaţie moldoveni cu nomenclatura de partid se ştie/se vede: statul falimentar Republica Moldova, cu toate relele pe care le generează de cînd există. Oamenii de creaţie moldoveni nu pot pretinde că în anii de răscruce pentru Basarabia (1989-1991) şi ulterior au dat dovadă de curaj, că în cei douăzeci şi ceva de ani de existenţa a Republicii Moldova au activat în spiritul unionismului românesc. Iată de ce prea mulţi dintre ei niciodată nu vor elabora cărţi credibile despre evoluţia Basarabiei ex-sovietice.

Ion STAFI, profesor de istorie