Cîtă culpă penală este în înmatricularea studenţilor la facultăţi neacreditate?

Autor: Mihai CONŢIU

În mod absolut cert, ştirea cu privire la cele 20 de universităţi din ţară, din cele 34 existente, care activează fără acreditare trebuie analizată din perspectiva gravităţii şi abuzurilor cărora le-au căzut victime studenţii înmatriculaţi.

Legislaţia în vigoare prevede evaluarea obligatorie a instituţiilor de învăţămînt superior o dată la fiecare cinci ani. "Începînd cu anul 2009, procesul de acreditare a fost suspendat. În cazul a 20 de instituţii din cele 34 a expirat termenul de acreditare. Există riscuri potenţiale să nu fie recunoscute diplomele şi calificările absolvenţilor noştri", a declarat viceministrul Educaţiei Igor Grosu.

În acest context, rectorii spun că „sunt îngrijoraţi” şi cer autorităţilor să creeze cît mai rapid Agenţia de evaluare şi acreditare. "Noi astăzi suntem supuşi la două proceduri distincte separate de acreditare, cea academică şi cea ştiinţifică. Ştiinţifică am făcut-o în acest an, 2012-2013, cea academică a expirat  acum un an sau doi", declară rectorul ASEM, Grigore Belostecinic.

"Sunt instituţii care au fost acreditate sau care aşteaptă rîndul de a fi reevaluate sau reacreditate şi nu-i posibil să se întîmple aceasta fiindcă nu există această Agenţie. Suntem într-o stare de incertitudine totală", a completat şi rectorul ULIM, Andrei Galben.

La rîndul lor, păgubiţii, adică miile de studenţi care au plătit bani grei pentru a se înmatricula la aceste universităţi, sunt cu adevărat îngrijoraţi, într-o cu totul altă notă decît rectorii.

Cine-s vinovaţii principali de această situaţie – rectorii universităţilor sau Ministerul Educaţiei? Fireşte că rectorii! Dacă procesul de acreditare a fost suspendat în 2009, oare nu rectorii trebuia să fie primii interesaţi în a solicita imperativ să fie creată în regim de urgenţă Agenţia de evaluare şi acreditare? În primul rînd, este interesul lor ca universităţile pe care le conduc să funcţioneze în legalitate. Ei ştiu prea bine cînd le expiră acreditare şi, în mod firesc şi responsabil, erau obligaţi să ceară crearea Agenţiei respective cu mult timp înainte de a intra în ilegalitate. Şi tot ei sînt beneficiarii principali ai enormelor mijloace financiare provenite din achitarea contractelor de către studenţi.

Reţineţi cu cîtă seninătate lipsită de responsabilitate bîjbîie în neştiinţă rectorul ASEM, Grigore Belostecinic, care nici măcar nu ştie dacă „acreditarea academică a expirat  acum un an sau doi".

În condiţii de legalitate, de onestitate faţă de tineri, rectorii aveau obligaţia majoră de a nu înmatricula noi studenţi la universităţile neacreditate. Practic, suntem în faţa unei ilegalităţi flagrante şi cu conotaţii penale, iar asta în condiţiile în care, neexistînd acreditare, au înmatriculat studenţi contra cost. Putem să încadrăm această faptă altfel decît extorcare conştientă, premeditată de bani în proporţii deosebit de mari?

Reţineţi că, în cazul dat, nu avem voie să operăm cu probabilităţi – poate vor fi acreditate universităţile, poate diplomele absolvenţilor vor fi recunoscute etc.! Poate şi la o adică iar ne pică! Lapte în pasat? Toate aceste probabilităţi, fie şi transpuse în realitate, se lovesc de nulitatea juridică anterioară, de faptul că înmatricularea iniţială a studenţilor a fost făcută ilegal, cu bună ştiinţă şi rea-credinţă.

Le-au vîndut tinerilor false vise şi, în final, tot ei sunt cei care le-au şi furat!

Din punctul de vedere al legalităţii, dar şi din perspectivele normelor comunitar-europene, studiile făcute de către aceşti studenţi sunt nule, ele nu mai pot fi recuperate, recunoscute. Atunci cine şi cum îi despăgubeşte pe aceşti tineri, iar aici nu-i vorba numai de bani, ci şi de anii de studii irosiţi prin înşelăciune?

Prin urmare, în condiţiile în care Agenţia de evaluare şi acreditare se va constitui, faţă de ilegalităţile flagrante arătate mai sus, mai există cumva temeiuri moral-academice şi juridice ca cele 20 de universităţi să mai fie acreditate? Reţineţi că aici este vorba despre un precedent cumplit, o infracţionalitate de proporţii, care descalifică iremediabil aceste universităţi preocupate să încaseze bani de la studenţi prin încălcarea tuturor normelor juridice şi morale!

Cît va mai continua acest dezmăţ al hoţilor şi traficanţilor de vise şi ale fabricilor de diplome cu titulaturi de universităţi? Numărul de 34 de universităţi şi puzderia nenumărată de facultăţi nu dă de bănuit într-o ţară mică aşa cum este Moldova? La sate se închid zeci de şcoli, iar la Chişinău înfloresc tot atîtea universităţi? Nu cumva am devenit de mult şi continuăm să fim complicii odioşi şi conştienţi ai infracţiunii de a vinde doar aparenţe de studii superioare? De ce Maia Sandu nu pune degetul pe... obrazul rectorilor-baroni ai învăţămîntului din Moldova?