Cînd auzi de „toamnele în Moldova”, primul lucru la care te gîndeşti este că-i vorba de vin nou, tulburel, şi de nunţi. Segmentul ocupă o bună parte din folclorul autohton şi este azi o considerabilă sursă de venit, care vinde bine mai ales pe vremuri de mare sărăcie. Pentru că atunci cînd se toarnă vin şi se dau găluşte, toate greutăţile devin nu ştiu cum mai uşoare, ba chiar uneori dispar cu totul, fiind şterse de euforii bahice.

Sectorul este foarte bine administrat, cu o atitudine creativă şi modernă, care ar merita să fie preluată şi în alte domenii, mai puţin cheflii. Bunăoară, văd pe reţele de socializare cum o întreprindere specializată în petreceri şi are un profil on-line foarte bine îngrijit, „dă startul campaniei de nunţi” cu „cele mai impresionante momente şi aranjamente pe potrivă pentru primul, cel mai important eveniment din viaţa fiecăruia”, care dacă va alege serviciile acestei întreprinderi „va avea o istorie de cuplu de neuitat”. Cam aşa, şi să se rupă pe faţă tot tipul de burlaci convinşi şi fete bătrîne sau alde zgîrîie-brînză care optează pentru o ceremonie matrimonială modestă şi decentă. Dar şi chestia asta cu „startul campaniei de nunţi” e bună, parcă ar fi vorba de-o campanie electorală, atît este de vajnică acţiunea. Ce-i drept, japonezii, chiar și dintre cei foarte bănoși, se duc în Grecia, doar mirele și mireasa, și-și celebrează nunta cheltuind cel mult 1.500 de Euro. O mie cinci sute! Moldovenii săraci cheltuiesc 15.000 mii! Apoi ne lăudăm sau ne certăm și divorțăm.

Greu de crezut, dar această obsesie pentru sindrofii pompoase şi simandicoase pe la restaurante şi cluburi de lux este în stare să facă victime. Fără sînge la propriu, dar sigur cu inimi zdrobite. Prin părţile noastre, la sud, s-a dus vestea unei nunţi eşuate, anume din cauza că o pereche de cuscri a insistat pe o ceremonie plină de emfază, absolut inacceptabilă pentru cealaltă parte.

Mai pe scurt: o fată de la noi care-şi face studiile în România a făcut cunoştinţă acolo cu un băiat din Irlanda. Relaţia a ţinut în timp, a trecut încercările şi a crescut într-o dragoste frumoasă care trebuia să finalizeze cu schimbul de verighete. Numai că aici sentimentele tinerilor au avut de trecut cel mai greu test, pentru care, din păcate, n-au fost gata. Ea din familie de gospodari moldoveni care demult coceau planuri cum vor fi primii în sat cu nunta pentru fată. El din familie de irlandezi calculaţi şi socotiţi, care au optat pentru o ceremonie tradiţională în Europa, care include o masă cu trei feluri de bucate, cîteva pocale de băutură şi tortul miresei. Plus diferenţele religioase. Dar dacă cu biserica s-ar mai fi clarificat părţile, dar iată cu masa – n-a mers. Pentru că „toamna în Moldova” înseamnă nunţi cu mese pe care nu încap farfuriile şi băutură gîrlă. Și nuntași beți după o oră de nu ai cu cine schimba o vorbă. Lucru uneori neînţeles de alte popoare, deprinse cu alte tradiţii. Mult mai rezonabile.

Pînă la urmă, e voia boierilor care se tocmesc şi organizează nunţi de chiuie toată ţara. Păcat doar de tinerii care ar putea suferi din cauza unor ambiţii, pe alocuri nesănătoase, ale părinţilor cu gusturi exagerate. Or, cred că numai o dragoste puternică ar putea face faţă probei „sălilor de petreceri” care este atît de nesemnificativă în comparaţie cu bac-ul pe care-l pregăteşte viaţa de după nuntă. Iubiți moldoveni, cînd ieșim din tradiții că iaca degrabă vom avea 365 de zile de festivaluri pe an?! Dar am rămas în urma Europei cu 365 de ani. Rugăm diasporenii să nu se înfierbînte prea tare, că tocmai ce au gustat și ei din modernitate și mondenitate. Și nu s-au îndepărtat prea mult de provincialismul nostru secular. Hai noroc!

Lilia GRUBÎI