Tensiuni teribile. Rebelii houthi au lansat rachete balistice asupra Sudului Israelului
Duminică, rebelii houthi din Yemen au revendicat responsabilitatea pentru lansarea "mai multor rachete balistice" asupra oraşului de coastă Eilat, din Sudul Israelului, după ce statul israelian a bombardat Sîmbătă portul yemenit Al Hodeida din Marea Roşie, într-un atac soldat cu cel puţin şase morţi şi circa 80 de răniţi grav, informează presa internațională.
Pompierii continuau Duminică să se lupte cu flăcările în portul Hodeida, în timp ce fuioare groase de fum negru acopereau cerul deasupra portului, potrivit AFP. Un angajat al portului a declarat, sub rezerva anonimatului, că rezervoarele de combustibil şi centrala electrică sunt încă în flăcări. Potrivit acestuia, va dura cîteva zile pentru a opri incendiul, un punct de vedere împărtăşit de experţi din Yemen, mai ales dacă se are în vedere lipsa echipamentului pentru pompieri.
Purtătorul de cuvînt al rebelilor houthi, Yahya Sarea, a declarat, într-un comunicat, că mişcarea houthi, susţinută de Iran, a lansat un baraj de rachete împotriva unor "ţinte importante" nespecificate la Eilat, afirmînd în acelaşi timp că operaţiunea s-a desfăşurat "cu succes".
Revendicarea intervine după ce Armata israeliană a anunţat că duminică dimineaţa devreme a interceptat o rachetă sol-sol care a survolat Marea Roşie lansată din Yemen, afirmînd, în acelaşi timp, că, deşi proiectilul nu a pătruns pe teritoriul israelian, a declanşat sirenele din Eilat din cauza posibilităţii căderii unor resturi provenind din această rachetă.
Pe de altă parte, Sarea a indicat că rebelii houthi au lansat totodată "mai multe rachete balistice şi drone care au lovit nava Pumba", o navă de containere lungă de 294,1 metri, sub pavilion liberian, care tranzita Marea Roşie cu destinaţia Malayezia.
După aceste revendicări, purtătorul de cuvînt yemenit a afirmat că rebelii houthi au "tot dreptul de a apăra Yemenul iubit împotriva agresiunii americano-britanice, precum şi împotriva agresiunii israeliene", o referire la atacul de Sîmbătă şi la campania de bombardamente pe care Washingtonul şi Londra o duc de la jumătatea lunii Ianuarie împotriva poziţiilor houthi.
De asemenea, Sarea a dat asigurări că bombardamentele israeliene asupra portului yemenit Al Hodeida ”nu îi vor descuraja pe rebelii houthi de la poziţia lor solidă întru apărarea palestinienilor din Fîşia Gaza”, reiterînd totodată că rebelii houthi nu vor pune capăt operaţiunilor împotriva transportului comercial pînă cînd nu încetează războiul în enclava palestiniană.
"Forţele armate yemenite (aşa cum se definesc rebelii houthi) confirmă că răspunsul la agresiunea israeliană împotriva ţării noastre va veni inevitabil şi va fi uriaş şi grandios", a avertizat purtătorul de cuvînt.
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi 80 au fost "grav rănite" ca urmare a atacului de Sîmbătă al Israelului asupra Al Hodeida, drept represalii la lansarea de către houthi a unei drone, în ziua precedentă, care a ucis un om la Tel Aviv.
Guvernul recunoscut al Yemenului: Atacul israelian agravează criza umanitară
Guvernul yemenit recunoscut la nivel internaţional a condamnat atacul israelian asupra principalului port al Yemenului, Al Hodeida, controlat de rebelii pro-iranieni houthi, deoarece "va agrava şi mai mult criza umanitară" din ţară arabă.
Într-un comunicat, Guvernul, cu sediul în oraşul Aden, din Sudul Yemenului, "a condamnat în cei mai fermi termeni agresiunea entităţii sioniste şi încălcarea de către aceasta a suveranităţii teritoriilor yemenite, într-o clară violare a tuturor legilor şi reglementărilor internaţionale".
Guvernul yemenit a considerat că Israelul, cu acest bombardament, "este responsabil pentru orice repercusiuni (...), inclusiv pentru agravarea crizei umanitare exacerbată de acţiunile teroriste ale miliţiei houthi împotriva instalaţiilor petroliere şi a liniilor maritime internaţionale''. Executivul yemenit a avertizat totodată că atacul israelian va "întări poziţia acestor miliţii şi naraţiunile lor de propagandă înşelătoare".
Comunicatul Guvernului yemenit îi avertizează totodată pe insurgenţi să nu continue să ipotecheze destinul Yemenului şi al poporului său şi să-i arunce în bătăliile lor absurde pentru a servi interesele regimului iranian şi proiectul său expansionist în regiune.
Yemenul, care suferă cea mai gravă criză umanitară din lume, potrivit ONU, este scena unui război care a izbucnit în 2014, cînd houthi au ridicat armele împotriva Guvernului yemenit recunoscut internaţional şi au preluat controlul asupra unor mari regiuni din centru, Nord şi Vest.
Din Noiembrie anul trecut, insurgenţii lansează atacuri cu rachete, drone şi nave fără pilot împotriva vaselor israeliene sau a navelor avînd legătură cu Israelul cu scopul declarat de a afecta economia statului israelian şi de a-i ajuta pe palestinieni.
Israelul insistă asupra necesităţii de a-i ataca pe rebelii houthi şi cere un front comun împotriva Iranului
Ministrul de Externe izraelian, Israel Katz, a pledat, Duminică, pentru un front internaţional împotriva ameninţării Iranului, într-un mesaj în care a insistat asupra importanţei atacului de Sîmbătă al Israelului împotriva poziţiilor rebelilor houthi din oraşul-port Hodeida.
"Ministerul de Externe este în contact cu ţări şi organizaţii din întreaga lume pentru a sublinia importanţa şi necesitatea acţiunilor Israelului împotriva rebelilor houthi din Yemen", a scris Katz pe platforma X.
Katz nu s-a sfiit să acuze direct Iranul pentru atacul de la Tel Aviv. "Iranul pune în pericol pacea globală şi trebuie oprit acum, înainte să fie prea tîrziu", a scris el.
Şi premierul israelian Benjamin Netanyahu a cerut, Sîmbătă seară, comunităţii internaţionale "să sprijine lupta Israelului împotriva Iranului şi a metastazelor sale din Yemen, Gaza şi Liban şi să-şi sporească eforturile pentru a opri agresiunea Iranului şi pentru a proteja libertatea internaţională de navigaţie".
"La fel ca gruparea islamistă palestiniană Hamas şi gruparea libaneză şiită pro-iraniană Hezbollah, rebelii houthi sunt parte integrantă a axei răului a Iranului. Această axă nu acţionează doar împotriva Israelului, ci ameninţă pacea întregii lumi'', a subliniat premierul israelian, care a urmărit în direct atacul asupra portului yemenit de Sîmbătă după-amiază, realizat cu ajutorul avioanelor F-35 ale forţelor aeriene israeliene.
Potrivit autorităţilor israeliene, de la începerea războiului în Fîşia Gaza, declanşat de atacul brutal al Hamas din 7 Octombrie 2023 asupra Israelului, rebelii houthi au lansat aproximativ 150 de drone şi 50 de rachete de croazieră asupra Israelului.
Iranul condamnă atacul Israelului asupra Yemenului şi avertizează cu privire la o "escaladare" în regiune
Iranul a condamnat atacul Israelului asupra poziţiilor rebelilor houthi din portul yemenit Hodaida şi a avertizat cu privire la "o escaladare şi extindere a războiului ca urmare a periculoaselor aventuri israeliene".
Purtătorul de cuvînt al Ministerului de Externe iranian, Nasser Kanani, a condamnat Sîmbătă atacul israelian, a informat Press TV.
"Poporul asuprit, dar puternic din Yemen plăteşte preţul pentru sprijinul său nobil pentru oamenii nevinovaţi, inclusiv femei şi copii, din Gaza", a spus Kanani.
Teheranul este un aliat al rebelilor houthi din Yemen, care fac parte din alianţa informală anti-israeliană cunoscută sub numele de "Axa Rezistenţei", care include şi Hezbollah, Hamas şi o multitudine de miliţii irakiene.
Arabia Saudită neagă orice implicare în atacul Israelului asupra Yemenului
Arabia Saudită, care din 2015 intervine militar în Yemen împotriva rebelilor houthi, a negat Duminică orice implicare în atacul israelian din oraşul-port Al Hodeida.
"Regatul Arabiei Saudite nu are nici o legătură şi nici nu a participat la atacul de la Al Hodeida", a declarat purtătorul de cuvînt al Ministerului Apărării din ţara arabă, generalul de brigadă Turki al Maliki, într-un comunicat succint preluat de agenţia oficială de presă saudită SPA.
Totodată, oficialul saudit a subliniat că "Regatul nu va permite nici unei entităţi să-i încalce spaţiul aerian'', după ce Sîmbătă seară au circulat zvonuri că Arabia Saudită ar fi permis Israelului să-i folosească spaţiul aerian pentru ca avioanele sale de luptă să poată bombarda portul Al Hodeida.
Arabia Saudită, amplasată între Yemen şi Israel, a fost acuzată în mai multe rînduri de rebelii houthi că acţionează ca o primă linie de apărare a statului israelian şi că a interceptat drone şi rachete lansate de houthi împotriva teritoriului israelian, deşi Riadul nu vorbeşte niciodată despre aceste acţiuni şi se distanţează de conflictul dintre cele două tabere.
De altfel, Arabia Saudită a pledat pentru "reţinere" atunci cînd Statele Unite şi Regatul Unit au început o campanie de bombardamente asupra poziţiilor houthi din Yemen, la mijlocul lunii Ianuarie, ca răzbunare pentru atacurile rebelilor asupra navelor comerciale din Marea Roşie.
Arabia Saudită intervine din 2015 în Yemen în fruntea unei coaliţii militare împotriva houthi, dar din 2022 a căutat să se "reconvertească" în mediator în acest conflict de durată care a avut repercusiuni şi asupra securităţii sale naţionale.
Pe de altă parte, înainte de izbucnirea războiului din Gaza, autorităţile saudite şi-au exprimat public interesul pentru normalizarea relaţiilor cu Israelul - ţară pe care nu o recunosc -, deşi au condiţionat această măsură de crearea unui stat palestinian independent.