SUA deschid noi fronturi ale conflictului comercial, in UE si Marea Britanie

Odată cu semnarea „fazei unu” din acordul comercial dintre China și Statele Unite, dar și după finalizarea înțelegerii SUA-Mexic-Canada, echipa comercială a lui Donald Trump își îndreaptă atenția asupra unui acord cu Marea Britanie post-Brexit, precum și asupra disputelor cu UE și cele privind OMC, scrie mediafax. Ideea că frontul comercial american traversează Atlanticul este susținută de prestația Președintelui Donald Trump de la Forumul Economic Mondial de la Davos, care tocmai s-a încheiat, unde a evidențiat relațiile încordate cu UE. Trump spune că blocul european este „foarte greu de abordat” și a „profitat” de SUA, dar a spus că UE nu „are de ales” decît să facă încheie un acord.

Dar, în afară de discuțiile complicate dintre Oficiul Reprezentantului Comerțului al Statelor Unite, UE și OMC, mulți investitori se așteaptă ca SUA să acorde prioritate discuțiilor bilaterale cu U.K. Putem fi tentați să credem că SUA și Regatul Unit ar putea ajunge rapid la un acord cuprinzător, spre deosebire de perioada îndelungată de dezbateri aprinse și represalii tarifare din relația cu China. Cele două națiuni și-au apărat zeci de ani interesele reciproce, de-a lungul teatrelor militare din Orientul Mijlociu sau printr-un dialog comercial generos. Dar oficialii comerciali din ambele părți încep să avertizeze că pot exista cîteva obstacole care să împiedice Londra și Washingtonul să se înțeleagă.

Discuțiile formale dintre Londra și Washington nu pot începe decît după ce Marea Britanie va părăsi UE, dar unele dintre temele de discuție sunt deja clare. Și, probabil, nu există o barieră mai mare în calea unui acord facil între Londra și Washington decît insistența negociatorilor americani în privința accesului sporit la Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie (National Health Service – NHS).

Considerat o bijuterie a coroanei, NHS deține un loc de maximă importanță atît pentru conservatori cît și petru laburiști. Deși premierul Boris Johnson a spus în repetate rînduri că NHS „nu ​​este de vînzare”, Președintele Trump comenta anul trecut că serviciul va face parte dintr-un acord „magnific”, iscînd temeri în Marea Britanie. Supărările priveau permisiunile acordate unor companii farmaceutice din afara sistemului la contractele de îngrijire a sănătății, de unde o reducere a lichidităților și profitului. Un al doilea obstacol în calea unei înțelegeri între Statele Unite ale Americii și Regatul Unit este angajamentul britanicilor pentru standardele UE de siguranță alimentară.

Unele dintre regulile UE cele mai populare în rîndul politicienilor britanici sunt cele referitoare la siguranța alimentelor. Marea Britanie a promis că va rezista solicitărilor americane privind vînzarea de produse agricole, după ce ani de zile UE a blocat importul carne de vită și de pui tratate cu hormoni din SUA, spălate cu apă clorurată pentru a ucide bacteriile. Și, în timp ce carnea tratată cu clor este considerată sigură de Guvernul Statelor Unite, mulți oficiali britanici cred altceva. Secretarul pentru mediu Theresa Villiers a declarat, de exemplu, la începutul acestei luni, la BBC, că „există bariere legale pentru importuri, iar acestea vor fi menținute.”

Acest lucru poate reprezenta o problemă pentru reprezentantul comercial american Robert Lighthizer, care îl va reprezenta atît unul dintre cei mai mari exportatori din lume de mărfuri agricole, cît și un Președinte care dorește să încheie un alt acord înainte de alegerile din 2020.

Pentru Lighthizer, Congres și Trump, un acord cuprinzător cu britanicii, lipsit de „fazele” care se discută cu China, ar fi binevenit atît din punct de vedere logistic, cît și pentru imagine. În urma victoriei electorale a lui Johnson de luna trecută, Trump și-a exprimat speranța pentru un acord „masiv”.

„Marea Britanie și Statele Unite vor fi acum libere să încheie un nou acord comercial masiv după Brexit”, a spus Trump. „Această tranzacție are potențialul de a fi mult mai mare și mai profitabil decît orice altă tranzacție care ar putea fi încheiată cu UE”.

Standardele de siguranță alimentară impuse de UE sunt evidente în datele recente ale exporturilor din Statele Unite ale Americii spre Marea Britanie, care a fost cea de-a cincea cea mai mare piață de export a mărfurilor americane în 2018. Exporturile de bunuri americane în Regatul Unit, în 2018, au fost de 66,3 miliarde dolari, cu avioanele (12 miliarde dolari) și metalele prețioase (8,5 miliarde dolari) în prim plan. Exporturile totale de produselor agricole ale Statele Unite ale Americii au fost de doar 2 miliarde de dolari, cu 261 milioane dolari pentru vin și bere, 197 de milioane pentru nuci și 109 milioane de dolari pentru soia.

Pe de altă parte, discuțiile americane cu UE nu au găsit nici o finalitate. Călătoria recentă a lui Trump la Davos a arătat stilul caracteristic de negociere al Președintelui. Inițial Președintele a remarcat discuția favorabilă cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, dar a trecut rapid la amenințări cu perceperea unor taxe vamale uriașe pe mașinile europene.

Trump spune că UE a profitat de SUA, mulți, mulți ani. „Dar am spus, uite, dacă nu vom primi ceva, va trebui să iau măsuri, iar acțiunea va fi de creștere a taxelor la mașinile lor și la alte lucruri care vin în țara noastră.” „Acum, spunînd asta, nu vreau ca publicul tău să se neliniștească”, a adăugat Trump. „Vor încheia un acord, pentru că trebuie. Nu au de ales”.

În ciuda convingerilor lui Trump, în ultimele luni mai multe state membre ale UE au amenințat cu impozite pe serviciile digitale pentru unele dintre cele mai mari conglomerate tehnologice din SUA. Parlamentarii francezi au aprobat, în Iulie, o nouă taxă pentru marile companii precum Alphabet și Amazon, stîrnind indignarea Casei Albe. Deși Trump și Macron păreau să ajungă la un acord de amînare a taxelor săptămîna trecută, amenințarea actuală cu taxele auto a îndepărtat această posibilitate.

Administrația Trump a impus deja tarife pe produse europene în valoare de miliarde de dolari.

La începutul acestui an, Departamentul american pentru comerț a publicat mai multe liste de bunuri europene, în valoare de peste 10 miliarde de dolari, pe care spera să le taxeze, pe fondul disputelor privind subvenționarea industriei aeronautice. În Octombrie, Washingtonul a impus tarife de 10% pentru aeronavele civile mari și de 25% pentru mărfuri agricole din Europa. Sancțiunile vizează mărfuri emblematice, precum vinul francez și brînza italiană. Mai tîrziu, CNBC a raportat pentru prima dată în Decembrie că USTR lua în calcul taxe vamale de pînă la 100% la produse europene pe care Administrația le-a ocolit anterior, inclusiv whisky-uri irlandeze și scoțiene și coniac.

Disputele tarifare dintre SUA și UE nu sunt noi pentru Administrația Trump, care în 2018 a impus taxe vamale de 25% la oțel și 10% la aluminiul importate în state. UE a răspuns cu tarife care vizau peste mărfuri în valoare de 3 miliarde de dolari din SUA, inclusiv bourbon, iahturi și motociclete.

SUA rămîn în contradicție și cu Organizația Mondială a Comerțului, americanii fiind nemulțumiți de deciziile instituției, despre care susțin că au limitat capacitatea Statelor Unite de a-și proteja producătorii autohtoni de importuri. Președintele american și-a început atacurile la adresa OMC încă din 2016, atunci cînd, aflat în campanie electorală, caracteriza organizația drept un „dezastru”.

Cei mai mulți oficiali comerciali americani susțin că sunt justificați în eforturile lor de a bloca numirile la OMC și de a bloca activitatea organizației comerciale pînă cînd va începe să se preocupe de modul în care China denaturează piețele și capitalismul. Americanii vor să contracareze practicile de dumping ale Bejingului.

 

01.12.24 - 15:11
01.12.24 - 15:08
01.12.24 - 15:09
01.12.24 - 15:12
01.12.24 - 15:14
02.12.24 - 14:59
02.12.24 - 15:09
02.12.24 - 15:11
02.12.24 - 15:12
02.12.24 - 15:08
02.12.24 - 15:14
03.12.24 - 00:53
03.12.24 - 00:51
02.12.24 - 15:13
03.12.24 - 00:55