SPECTACOLUL IEFTIN AL DEMISIEI LUI GURIN

Onoarea pierduta a procurorului general

Autor: Mihai CONŢIU

În cadrul emisiunii ÎnProfunzime a Lorenei Bogza de la PRO TV, fiind vorba despre demisia procurorului general Corneliu Gurin, jurnalistul Vasile Botnaru a făcut o remarcă raţională şi demnă de reţinut. Botnaru a spus că nu vede sensul acestei demisii, care ar fi fost logic să se producă măcar peste vreo două săptămîni. Aceasta în contextul în care Gurin, eliberat fiind de „povara funcţiei”, ar fi trebuit să anunţe şi existenţa unor dosare de cercetare penală ale unor nume grele de mari corupţi. Dacă ar fi făcut asta, atunci succesorul său nu ar mai fi putut da înapoi şi ar fi trebuit să le finalizeze. De ce Gurin a preferat să se despartă de această funcţie şi să rămînă în graţiile pestriţei majorităţi parlamentare?

Farsa cu infarcturi din Parlament

Avem ferma convingere că demisia anunţată de Gurin în Parlament, Vineri, 26 Februarie, a fost gîndită, regizată şi exersată cu mult timp înainte. Mai întîi, feciorelnicul preşedinte al Parlamentului Andrian Candu a anunţat cu gravitate că „a parvenit o nouă o solicitare din partea şefului PG”. Mai apoi, şi-a făcut apariţia Gurin care, extrem de sobru şi sigur spre el, s-a îndreptat spre tribuna Parlamentului.

Jucîndu-se intenţionat cu nervii şi emoţiilor „unor deputaţi, pasămite în glumă, Candu a mai spus: „Vă rog, liniște, şi fără transpirație!” Emoţiile erau, fireşte, în tabăra deputaţilor liberal-democraţi, nu şi în cea a democraţilor, liberalilor lui Ghimpu ori a neafiliaţilor ex-comunişti sau ex-liberal-democraţi. La drept vorbind, credem că pot fi număraţi pe degetele de la o singură mînă deputaţii care n-au motive să se teamă de Procuratură. Vizibil mai emoţionaţi erau Chiril Lucinschi şi Vadim Pistrinciuc. Cel puţin aşa arată în pozele surprinse de fotoreporterul Constantin Grigoriţă pentru Deschide.md.

Pentru ca tensiunea să crească, iar preinfarcturile (nu facturile, ci infarcturile!) să se înmulţească, Candu a mai spus: "Vă rog frumos să vă asiguraţi că uşile de la sala de şedinţe sunt închise!" Cu gesturi alene, bine studiate din timp, Gurin şi-a scos cu încetinitorul hîrtiile, şi-a turnat un pahar cu apă şi… a dat citire cereri sale de demisie. Aproape instantaneu, pe chipurile lui Pistrinciuc şi Lucinschi s-au afişat bucurii ca de nuntă. De data asta au scăpat…

Demisie „democrată” de ochii lumii şi, mai ales ai UE

Această demisie pare mai curînd tot o mimare a aşa-ziselor acţiuni reformatoare cerute de partenerii externi de dezvoltare ai RM, iar în plan intern simulînd că este un răspuns pozitiv dat amplelor mişcării populare de contestare a lui Gurin. Problema este cum va fi numit noul procuror general! Printre condiţiile impuse RM de către partenerii externi de finanţare este şi reforma Justiţiei, în care se înscrie şi Procuratura. Prin demisia lui Gurin şi numirea unui nou procuror general se urmăreşte inocularea ideii că actualii guvernanţi „au înţeles” că nu pot reforma sistemul cu aceleaşi vechi figuri, care, în fond, au contribuit la compromiterea lui.

În acest context, trebuie să reţinem faptul că Parlamentul a adoptat o nouă Lege a Procuraturii. Cu toate acestea, nu este clar în baza cărei legi va fi numit următorul procuror general. Actualmente, noul procuror general poate fi numit în baza vechii proceduri, iar asta pentru că aplicarea noii legislaţii presupune revizuirea Constituţii în acest sens. Pe de altă parte, însă, numirea unui nou procuror general nu este o chestiune extrem de urgenţă, putînd avea un răgaz pînă la o revizuire a Constituţiei. Activitatea Procuraturii Generale nu va fi deloc perturbată din acest motiv, iar asta pentru că urmăririle penale sunt coordonate de Prim Procurorul General adjunct.

Gurin a renunţat la post rămînînd prieten cu majoritatea parlamentară

Revenind la observaţia lui Vasile Botnaru, avem suficiente motive să credem că Gurin a renunţat la onoarea de justiţiabil, iar asta prin aceea că nu a dezvăluit nişte dosare grele, tocmai spre a se afla în graţiile majorităţii parlamentare, de la care aşteaptă în mod sigur o funcţie şi mai călduţă. Un adevărat procuror general, unul cu un simţ al dreptăţii pe măsura funcţiei, o dată ce intenţionează să demisioneze, ar lăsa în urma sa dezvăluiri şi acţiuni penale în derulare demne de a-l fixa definitiv în istoria justiţiei naţionale. Încă nu s-a născut un astfel de om în RM!

Spectacolul ieftin al demisiei sale ne demonstrează cum actualii guvernanţi se joacă de-a Statul. Este clar că această demisie „prietenoasă” cu actuala majoritate parlamentară a fost făcută la înţelegere, în vederea unei recompense ulterioare, despre care vom afla în scurt timp. În acest context, declaraţiile lui Renato Usatîi au parfum de credibilitate. Acesta a prevăzut că Gurin îşi doreşte funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale, în locul lui Alexandru Tănase, căruia „îi este scris” să fie viitorul preşedinte al RM. Viitor de aur, ţara asta n-are! Să vedem în ce funcţie se va oploşi discretul Gurin şi vom reveni! Căci aşa ne este scris: să scriem!

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40