Există o graniţă extrem de mică atunci cînd vine vorba de experimentele medicale. De-a lungul istoriei, această graniţă, a eticii experimentelor medicale, a fost trecută de multiple ori. Uneori aceste teste au fost realizate asupra oameniilor ce nu erau conştienţi că erau cobai. Chiar şi aşa, în multiple cazuri acest lucru a dus la noi reuşite medicale. Iată 10 dintre ele!

Vaccinul antigripal. În anul 1941, în Statele Unite ale Americii virusul ingluenza A a fost administrat unor persoane fără ca aceştia să ştie. Thomas Francis Jr. este microbiologul ce a reuşit să izoleze virusul influenza A şi B. El a utilizat cele două virusuri pentru a realiza experimente pe persoane instituţionalizate, inclusiv copii. Multe dintre teste au fost realizate pe oamenii ce deveniseră proprietatea statului sau se aflau în azile pentru persoane cu probleme mintale, scrie List Verse. Francis nu le-a spus persoanelor că le pulverizează virusul recent izolat în nas. Mult mai înfricoşător este faptul că, în momentul în care comunitatea medicală a aflat despre experiment, au considerat că scopul justifică mijloacele. Ideea dominantă din acea perioadă era că este perfect normal să supui persoane unei boli fără voia lor dacă pe termen lung acest lucru ducea la o descoperire medicală. Testele au ajutat la o mai bună înţelegere a virusului influenza şi a dus la creare unui vaccin ce a protejat mare parte din soldaţii americani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Ginecologie. Ginecologia este un domeniu al medicinii care abundă de teste neetice şi mai ales de intervenţii chirurgicale realizate pe subiecţi. James Marion Sims a fost un chirurg şi cercetător ce este denumit deseori ca fiind „părintele ginecologiei moderne”. Modul în care a ajuns la concluziile sale medicale este, însă, şocant.

Experimentele sale au avut loc în 1840, pe cînd în SUA sclavia încă era legală. Operaţiile şi testele erau realizate fără anestezie şi aproape exclusiv pe femei sclave care nu îşi dădeau acceptul. Prin aceste metode, Sims a inventat o serie de dilatatoare, ce deschideau vaginul, în special pentru tratarea fistulelor, a abceselor sau pentru obţinerea accesului la alte organe. El şi-a utilizat instrumentele, în numele ştiinţei, pe femei ce nu doreau acest lucru, şi astfel a pus bazele domeniului ginecologiei din prezent.

Puncţia spinală. În 1896, omenirea nu ştia dacă puncţia spinală sau lombară este o procedură dureroasă cu efecte pe termen scurt sau lung. Aşadar era nevoie de cîteva teste. Într-unul dintre cele mai şocante cazuri, medicul Arthur Wentworth a realizat puncţii spinale pe 29 de copii, pentru a testa cît de sigură este procedura. Desigur, aceşti copii nu îşi puteau da acordul. Chiar şi în acea perioadă, populaţia a fost revoltată de faptul că medicul a utilizat copii pentru testarea procedurii.

La scurt timp, s-a aflat că Wentworth nu obţinuse acordul nici din partea părinţilor, ce nu au fost informaţi de procedura ce va fi efectuată asupra copiilor lor. Nu se ştie dacă procedurile lui Wentworth au ajutat la dezvoltarea puncţiei lombare existente şi în prezent.

Închisoarea San Quentin. San Quentin este o închisoare aflată în Nordul Californiei, în apropiere de San Francisco. Acesta avea să devină locul celor mai grave cazuri de experimente realizate asupra subiecţilor fără acordul lor.

Aceste teste groaznice au fost realizate de Leo Stanley, care a fost chirurgul închisorii între 1913 şi 1951. Stanley a obţinut o serie de reuşite medicale prin cele mai neortodoxe metode. Stanley a fost obsedat de aparatul genital masculin. El avea o fixaţie asupra eugenismului, ura homosexualii şi credea că doar creştinii albi erau rasa superioară, astfel milita pentru sterilizarea celorlalte persoane.

În cadrul celor mai crunte experimente din istoria umanităţii, Stanley a prelevat testiculele de la persoane decedate şi le amplasa, prin metode chirurgicale, pe corpul bărbaţilor vii. Mult mai şocant este faptul că Stanley transplanta uneori testicule de la animale pe corpul oamenilor. Experimentele sale au afectat nenumăraţi bărbaţi de-a lungul zecilor de ani şi au reprezentat încercarea sa de a descoperi un bărbat mai „vital” prin reglarea producţiei de testosteron. Acest lucru a dus la crearea terapiei cu hormoni din prezent.

În cele din urmă, Stanley a influenţat domeniul medical prin oferirea nenumăratelor exemple a unei supervizări mai atente a cabinetelor medicale din interiorul închisorilor. Pentru o lungă perioadă de timp, mulţi medici, precum Stanley, au putut realiza, nestingheriţi, teste pe prizonieri.

Experimentul Tuskegee. Experimentul Tuskegee este o altă dovadă a lipsei eticii medicale şi a experimentelor îngrozitoare de acest fel. Început în 1932, experimentul a încercat să identifice etapele sifilisului şi cum pot fi ele tratate. Aceasta era perioada legilor lui Jim Crow în SUA. Practic, atunci, afro-americanii erau eliberaţi din sclavie, dar rasismul era încă prezent, fapt dovedit şi de Experimentul Tuskegee.

Studiul a fost realizat pe un grup mare de bărbaţi afro-americani care sufereau de sifilis şi un grup care nu avea această boală. Cercetătorii au infectat, intenţionat, grupul cu sifilis pentru a observa rezultatele.

Anterior, mare parte din studiile asupra sifilisului au fost realizate în Norvegia, în 1928. În acea cercetare au fost, însă, utilizate doar persoane ce sufereau de boală.

Aşadar studiul Tuskegee dorea să completeze cercetarea norvegienilor. Desigur, cea mai mare problemă a experimentului din SUA a fost că cercetătorii nu au cerut acordul subiecţilor pentru a-i infecta şi nici nu le-au comunicat ce avea să se întîmple. Chiar înainte să fie început, studiul şi-a pierdut finanţarea, bursa pieţei de capital fiind în cădere în 1929. Aşadar, cercetătorii au decis să promită medicamente şi hrană gratuită persoanelor ce alegeau să participe la teste. Desigur, tratamentul medical gratuit nu a fost oferit niciodată.

Studiul a fost durat 40 de ani pînă cînd informaţiile au ajuns în presă. Din 1972, toată opinia publică ştia despre ce este vorba. Deşi a fost un experiment oribil şi neetic, acesta a dus la obţinerea informaţiilor privind infecţia cu sifilis. Astfel, în prezent, se cunosc toate etapele sifilisului.

Hepatita. În 1947, un studiu dezgustător privind răspîndirea şi controlul virusului hepatic a fost realizat de către dr. Joseph Stokes Jr. ce a strîns un grup de subiecţi pe care i-a hrănit. Acesta nu le-a spus însă cu ce îi va hrăni.

Stokes a oferit participanţilor millkshake-uri de ciocolată, însă nu le-a spus participanţilor că a adăugat în blender şi ficat contaminat cu virusul hepatic. De asemenea, şi fecale ce conţineau virusul au fost adăugate în shake.

Subiecţii erau prizonieri care nu sufereau de icter sau hepatită. Aşadar Strokes a infectat, intenţionat, persoane sănătoase fără ca aceştia să ştie. Astfel persoanele au ajuns să fie infectate cu virusul, iar după reamplasarea în închisoare l-au transmis şi celorlalţi prizonieri sănătoşi.

În 1950, Stokes a realizat alte teste prin infectarea, intenţionată, a 200 de femei, prizoniere, cu virusul hepatic. Cercetările sale au ajutat la înţelegerea virusului hepatic şi a modului în care poate fi controlat. Stokes a descoperit că infectarea cu un tip al virusului creşte riscul ca altei persoane să-i fie transmis un alt tip al hepatitei.

MKUltra. MIKUltra este denumirea unei serii de experimente realizate de CIA pentru a testa diferite lucruri, de la terapia cu şocuri electrice la efectele drogurilor. Premisa era reprezentată de descoperirea sau contracarea posibilităţii de controlare a minţii, mai ales în cazul militarilor ajunşi prizonieri.

Studiile au fost realizate între 1953 şi 1973. Printre alte lucruri testate a fost şi administrarea LSD-ului unor persoane fără acordul lor, pentru observarea efectelor. Subiecţii se aflau la barurile de pe plajă cînd agenţii le puneau droguri în băuturi pentru a le observa reacţiile. CIA a administrat astfel de doze chiar şi agenţilor săi fără ca ei să ştie. Unul dintre cercetătorii de top ai agenţiei a murit după ce a fost drogat fără să ştie, în urma unei căderi de pe clădirea unui hotel.

Deşi mare parte din documentele experimentului au fost distruse, majoritatea cunoştinţelor privind drogurile ilegale, precum MDMA şi în special LSD, provin de la aceste experimente oribile.

Experimentul de la închisoarea Holmesburg. Dr. Albert Kligman a încercat să testeze pe prizonierii închisorii Holmesburg medicamente ce alterau starea mintală, dar şi arme de război. Aceasta era un fel de tortură legală finanțată de Armata americană şi alte 33 de corporaţii. 

Experimentele implicau deseori aplicarea unor substanţe otrăvitoare pe sau sub pielea prizonierilor. Scopul militar al experimentelor era de a determina doza minimă de medicamentele necesară pentru a face cel puţin 50% din populaţie impotentă. Chiar şi cele mai inofensive substanţe testate, precum pasta de dinţi sau deodorantul, reprezentau o tortură, deoarece Kligman cerea biopsii ale locurilor în care au fost aplicate.

Experimentele au durat din 1951 pînă în 1974. Informaţiile obţinute au dus la dezvoltarea multor produse utilizate în prezent, mai ales cele pentru îngrijirea pielii.

Înlocuitor pentru sînge. În anii 2000, compania Northfield a călătorit în mai multe oraşe şi a început să informeze locuitorii privind noul produs al laboratorului – sîngele artificial. Acesta era un înlocuitor al sîngelui ce nu conţinea riscuri, precum boli, pe care le pot transmite transfuziile de sînge.

Compania a utilizat persoane ce prezentau traume şi care nu îşi puteau da acordul pentru a le oferi produsul. Aproximativ 13,2% dintre pacienţii care au primit produsul au murit, în comparaţie cu 9,4% decedaţi din grupul de control cărora le-a fost administrată soluţie salină. Studiul a fost un dezastru complet. Rezultatele studiului ne arată că sîngele artificial îl imită pe cel real, dar mai sunt necesare nenumărate studii pentru a avea aceleaşi funcţii.

Sifilis. În timp ce era realizat experimentul Tuskegee, o altă cercetare asupra sifilisului era realizată în Guatemala. În 1946, exista penicilina ale cărei capacităţi antibiotice erau cunoscute, însă exista şi sifilisul, o boală extrem de greu de tratat. Astfel cercetătorii au decis să determine eficienţa penicilinei asupra sifilisului.

Cercetătorii din SUA au infectat, aşadar, persoane din Guatemala, fără că ele să ştie, cu bacteria ce provoacă boala. Unele dintre victime erau prostituate, persoane cu handicap mintal, prizonieri şi copii orfani. Tehnica cercetătorilor era în mare parte oribilă. Aceştia amplasau bacteria pe penisurile bărbaţilor sau o puneau în produse ce erau aplicate apoi pe pielea indivizilor. Astfel au infectat intenţionat oamenii pentru a observa efectele tratamentului. Din fericire pentru unii subiecţi, tratamentul a funcţionat. Experimentul ne-a ajutat să înţelegem interacţiunea dintre lucruri precum prezervative şi controlul răspîndirii bolilor.