Domnul Bîrnaz, bine-ai gîndit, bine-ai făcut, bine-ai vîndut!

Victor Bîrnaz este din Chetrosu, Drochia, și-i mai tare chiar decît chiatra. Să-l ajungă, după vorba din popor, mintea și capul să crească o vie în seră. Cred că cei care i-au auzit prima dată gîndul au crezut că nu i s-o urcat ceva la cap, dar invers, i-o sărit ceva de la locul lui. Dar după niscaiva ani Victor Bîrnaz cu toată familia lui demonstrează că, atunci cînd crezi în ceea ce faci, mai mult ca sigur reușești.

Așadar, pe 1 iulie 2017, la Drochia, într-o sală elegantă a avut loc ulterioara întîlnire cu cîțiva producători agricoli din Drochia în cadrul unui mic proiect sau grant pentru școlarizarea de vară în domeniul agriculturii cu accent pe protecția solului și cea integrată a plantelor împotriva organismelor concurente. După prelegerea dl dr. hab., profesor Boris Boincean a venit și rîndul meu, iar eu, în legătură cu vița-de-vie din sera dl Victor Bîrnaz din Chetrosu, voi lăuda omul și, totodată, voi expune teoria și practica despre una, despre alta.

Vița-de-vie. Planta nobilă care duce faima Moldovei în lume pentru vinurile de calitate pe care s-a învățat podgoreanul nostru să le producă bine și gustoase. Via mult, frumos, dulce, aromat și colorat rodește, iar pentru aceasta își adîncește biata viță rădăcinile în adîncul solului să scoată de acolo ce de sus s-o strecurat și se întinde pînă la soare cu brațele ei vînjoase și frunzoase să absoarbă totul ce de la sol în sus s-o evaporat. Ambii muncesc, gospodarul alături vița-de-vie, numai că acolo unde este doldora de roadă, imediat năpădesc și dușmanii. Pe-a gospodarului îi lăsăm în pace, pentru că nu întotdeauna îi vede, dar a viței-de-vie îi vede și trebuie să-i rărească, altfel răresc ei roadele și banul. Dar încet și înțelept despre toate cîte puțin.

Soiul. Acest om cu mintea năzdrăvană, încă cînd era flăcău în satul lui, s-o gîndit să crească el viță-de-vie și în nordul Moldovioarei noastre. Tot auzea ce spune lumea, dar observînd și el că parcă clima se încălzește tot mai mult și poate a avea sort de izbîndă cu idea lui. Pentru început, sau c-am cu vre-o 20 de ani în urmă, a cumpărat vre-o 35 de soiuri de la oameni străini, pasionați ca și domnia sa de planta nobilă de- viță vie. Cum era și de așteptat, nu toate s-au adaptat în pămînturile și sub soarele moldav. Numai la 10 soiuri le-a plăcut în ce condiții pedo-climatice le-a plantat, adică oferit gospodarul Bîrnaz. Soiruile o fi și ele din cele mai lăudate și din cele mai roditoare, dar probleme cu ele oricum apar. Nu că viticultorul nu le mai „cată în coarne”, dar așa este cu viticultura sub cerul liber, ceva apare, ceva dispare, sau cum spun agronomii cu sprînceana argintie – an cu an nu se potrivește niciodată. Și atunci dl Bîrnaz o sărit cu altă idee: să le facă soiurilor lui dragi condiții speciale ca să le protejeze de toate relele ce li se pot întîmpla: să le crească într-un internat sau seră cum se numește științific. Ce a cîștigat și ce a pierdut. A cîștigat struguri cu 5 calități: producție ecologică adică fără urme de otravă în ei; coacere devreme sau 2-3 săptămîni mai înainte; aspect și dulceață sau calitate maximă; prețuri de boieri; satisfacție profesională maximă. Ce a pierdut: nu a spus, iar eu am uitat să-l întreb. La data de unu iulie 2017, dl Bîrnaz are alte 50 de soiuri în testare din străinătate și din republică (Arcadia, Prezentabil și Codreanca) cu același scop – să aleagă cei mai buni pentru microzona sa din Chetrosu. Vă urăm dl Bernaz ca strănepoții dvs. să se laude cîndva cum că „…astea soiuri sînt duse de peste mări și țări de străbunelul nostru Victor Bîrnaz și iată cît de bune sînt pentru plaiurile noastre pînă astăzi”.

Solul. Această mană a lui Dumnezeu pe suprafața pămîntului este untul de pe pîine din care se hrănește cu-i ii foame. Dar în sol există o imensitate de microorganisme invizibile care fac ca solul să fie și humus. Doar că unele din microorganisme, dacă nu le stăpînești, îți putrezește, parțial sau total, și planta pe care o cultivi special în scopuri agricole. Vița-de-vie, ca atare, are multe microorganisme care o atacă, dar anume în sol sînt sporii a trei boli pe care le știe fiecare viticultor de viță altoită, dacă nu pe nume, măcar după daune: mana sau mildiul, făinarea sau oidiumul și putregaiul cenușiu. Solul din sera dl Bîrnaz e mai puțin contaminat cu mană, făinare și putregari, din simplu motiv că ne le înmulțește pe tufe, după care să cadă și acumuleze în sol.

Apa. Această minune de pe Terra, care pînă în prezent nu se știe cum, cînd și de unde a ajuns pe pămînt, este nu numai bună, dar fără ea nu există viață nicăieri. Vița-de-vie și ea fără apă nu va vegeta, doar că atunci cînd este mai multă, devine și ea dăunătoare: fie-i putrezesc rădăcinile, fie-i mucegăiesc frunzele, fie-i se înmoaie bobițele de mucegaiuri. Dl Bîrnaz cu sera sa a rezolvat și această problemă: adapă vița numai prin gură, adică îi picură la rădăcină; în cap nu-i plouă și respectiv frunza întotdeauna este uscată; apă din rouă nu apare, fiindcă toată clima este controlată. Microorganisme sînt – sigur, dar nu înfloresc că nu au sursa de viață – apa. Cel mai important: și-a încenturat sera pe la streașină cu jgheaburi speciale și adună apă de ploaie pentru toate necesitățile plantației. Actuala fîntîna de acumulare este prea mică, dar sera urmează să se extindă cu încă un hectar, de aceea bunul gospodar, deja are temelia unui rezervor de apă ca să uite omul de secetă și de deficitul de apă.

Vîntul. Acest factor ecologic este discutat în toată literatura de specialitate: înființarea podgoriilor cu rîndurile în „fața” vîntului ca să intre, să se plimbe și să facă ce are de făcut: usuce solul și frunza cît mai repede, dar nici prea repede, și multe probleme se rezolvă fără să mai știe omul că ar fi putut exista. Dar tot vîntul este cel care plimbă cu el și sporii de microorganisme care sînt mai mici decît praful și le duce peste tot, dar și acolo unde nu avem noi nevoie: pe butuc, frunze și struguri. Dl V. Bîrnaz cu sera sa stăpînește în totalitate năzdrăvăniile vîntului din interior, și luptă cu stricăciunile lui de la exterior, dar acelea sînt secundare și nu atît de costisitoare.

Soarele. Steaua dătătoare de viață pe pămînt este perfectă și indispensabilă pentru vița-de-vie: usucă repede frunza după ploaie, arde microorganismele din calea ei, lucrează cu frunza la fotosinteză sau la formarea roadei. Totuși cît este de bun soarele, dacă arde prea mult devine un rău. Dl Bîrnaz cu sera sa protejează de arsuri, în special, strugurii și a mai scăpat de o problemă.

Temperatura. Soarele încălzește de la exterior și numai ziua, dar culturile de seră au nevoie de căldură constantă zi și noapte, și cel mai important numai cît să le priească, adică: fără răcoare și fără opăreală. Pentru aceasta trebuie să ai la îndemînă o sobă și lemne, ori acestea sînt scumpe sau nu se prea găsesc. Or dl Bîrnaz a rezolvat și această problemă prin recoltarea căldurii de la soare, prin bateriile speciale deja cunoscute prea bine pe la noi. Culmea că recoltează mai mult decît ar avea nevoie pentru sera sa și ar mai da și la alții, dar…

Butucul. Acest organ al viței-de-vie este, la fel, de important ca și toate celelalte, numai că e cam greu să te lași în genunchi în fața lui şi să-l bărbierești în tot sensul cuvîntului. Scoarța înbătrînită care se dezvelește uneori și singură, trebuie neapărat înlăturată și dusă din vie la foc sau îngropată. Se adună multă infecție pe și sub ea, inclusiv insectele dăunătoare. Face cineva această operație obligatorie din vie, posibil, dar că puțini – este mai sigur. Dl Bîrnaz nu-și poate permite să nu bărbierească butucii, încă tinerei, și astfel a mai scăpat de problema acumulării microorganismelor prin locuri dosite.

Reglarea recoltei. O mare durere de inimă pentru fermierul moldovean este ruperea frumusețelor de flori de viță-de-vie adunate în ciorchine. Nu vreau să dezvolt acest subiect, fiindcă mă enervez, dar iată că dl Bîrnaz rupe fără milă toți ciorchinii în plus și dacă la carte îi scris de respectat proporția de 1:1, atunci omul respectă. Da bunule producător de struguri de masă, i-a și lasă doar un strugure pe un lăstar, care o să cîntărească cu mult peste un kil, o să arăte ca o coamă de cal și o să măsoare cît frunzele de praz.

Igiena fitosanitară. Frunzele căzute la sol și ciorchinii rămași pe tufe (cei încîlciți în sîrma, parcă mici dar plini de măscărici) sînt primele pungulițe de la care se desprind sporii invizibili și la prima picătură de ploaie sau rouă, înfloresc unde nu ne trebuie nouă: pe frunze și bobițe, de la cele verzi pînă la cele coapte. Ce-i de făcut, sper să fie clar – curățenie ideală sub și pe tufă, în rînduri și pe margini.

Căpșunul. Printre rîndurile de vie crește și căpșunul, sădit în anul trecut, dar care va fi sacrificat în acest an, fiindcă așa și-a plănuit dl Bîrnaz. Numai doi ani cultivă căpșunul printre vie, fiindcă după aceea se încarcă de boli și dăunători și intervin problemele fitosanitare. Îngrijite și acestea, vorba omului, la patru ace, adică: soi bun, plantat după indicațiile tehnologice, solul învelit cu peliculă, apă fix în rădăcină, căldură controlată și prima recoltă deja comercializată. Fără comentarii.

Viespile și alte gîze. O problemă sînt viespile și alte gîze care se adapă din bobițele dulci, adică le ciupesc după care mucegăiesc. Chimia nu merge nici în vița tradițională sau convențională, adică neecologică, fiindcă ar umple mustul cu otravă. Rezultă metoda mecanică – sticle din plastic cu momeală suspendate în butuc lîngă struguri și tot așa. Dar acestea sînt mai puțin efective, spun unii viticultori, numai că nu știu de ce nu sînt atît de bune: că sînt puține suspendate ca număr (1 la 3-4 tufe) sau momeala nu este cea mai reușită. Aici este cazul să spun cum prind eu viespile și muștele ca să le cercetez științific. Într-o punguliță de plastic transparentă pun oasele din ciorbă pentru a le arunca la gunoi, dar pentru o zi o las suspendată afară. În rezultat prind zeci de muște, după care le îngheț în frigider, apoi le număr și văd care specii sînt. Viespile mai rar pică în punga cu oase, dar iată în punga cu hrinculițe de harbuz sau zămos, prind deja diverse viespi. Poate să încerce și alţi gospodarii, în special cei cu multă muscă pe la vaci, care deranjează mult animalele. Dacă înainte nu erau pungi și nu le venea ideea în cap, acum plastic este peste tot şi poate merită de încercat.

Stropirile. În agricultura ecologică sînt valabile cîteva substanțe chimice, în special piatra vînătă sau sulful, fiindcă sînt de origine naturală. Numai un sfat: frunza trebuie stropită începînd cu dosul ei, adică partea inferioară, fiindcă acolo începe germinarea microsporilor și apoi pentru siguranță pe față sau pe superioară.

În concluzie, nu recomand ca toată viticultura țării să treacă în seră, fiindcă ar spune lumea despre mine că am sărit de pe fix. Dar cele menționate pe baza serei viticole a lui Bîrnaz, sînt sfaturi valabile și pentru celelalte culturi de seră. Totodată, este bine de menţionat ce înseamnă protecția integrată a plantelor împotriva organismelor dăunătoare, adică: de la alegerea terenului, soiului sau seminței, plantare sau semănat, apă și rouă, temperatură sau căldură etc., pînă la vînzarea fructelor, legumelor sau florilor și lauda omului pentru cele cumpărate pe banii lui și mîncate de toată familia lui cu plăcere și fără frică de careva urmări.

Felicitări dl Victor Bîrnaz din Chetrosu, Drochia. Să vă crească suprafața și plantația viticolă din seră cu toții copii și nepoții laolaltă.

Asea M. TIMUŞ, dr., conf. univ. UASM