Să ne amuzăm cu celebrul Păstorel Teodoreanu

Reușind o performanță greu de egalat, Păstorel Teodoreanu și-a făcut dușmani aprigi „de la cușmă la opincă” – și printre înțelepți, și printre analfabeți.

Cu stilul său ironic, amuzant și spumos, ridiculizînd cu vervă și aciditate tot ce era de ridiculizat, a fost pus la index atît de monarhiști, cît și de comuniști. Aceștia din urmă, avînd simțul omorului mai dezvoltat decît cel al umorului, l-au trimis, o perioadă, după gratii.

Într-o contrapondere a istoriei, pe cît de antipatic le-a devenit Păstorel celor vizați de catrenele sale, pe atît de iubit a fost de cei numiți, sui generis, ”oameni de rînd”.

Volumul Strofe cu pelin de Mai (Strofe cu pelin de Mai… Contra Iorga Neculai), o critică versificată la adresa lui Nicolae Iorga, l-a costat pe Osvald Teodoreanu, tatăl lui Păstorel, funcția de ministru în Guvernul Iorga. Deși se spune că acesta ar fi cumpărat întregul stoc publicat, în speranța că, astfel, nimeni nu va citi epigramele fiului său, relația sa cu prim-ministrul Iorga a fost complet compromisă.

Inclusiv Ionel Teodoreanu, fratele lui Păstorel, a suportat consecințele supărării lui Iorga. Pe lista scriitorilor propuși pentru decorații figurau ambii frați Teodoreanu, însă, confundîndu-l cu Păstorel, dintr-o eroare, Iorga l-a scos pe Ionel. Chestiunea a provocat un amuzament copios în cercurile literare ale vremii, fapt ce l-a dezavantajat, odată în plus, pe Iorga.

Oratorul. Frazele domnului Iorga sunt lungi

Fraza asta nefirească

Pentru public e un bine,

Fiindcă, pînă s-o termine,

Poate sala s-o golească.

Guvernul Iorga

Cazul nu-i aşa sinistru,

Căci părosul demiurg

Doar pe scenă-i prim-ministru,

La Consiliu-i dramaturg.

Tot pentru Iorga

De la Tisa pîn-la Nistru

Ce român n-a fost ministru?

Iorga!

Şi-ncă din copilărie

Cine a vrut mereu să fie?

Iorga!

Epitaf Mitropolitului Miron Cristea, prim-ministru în timpul dictaturii regelui Carol al II-lea

Aici zace-n groapa asta

Fostu-amant al doamnei Nasta,

A bisericii ocară

Şi-a bugetului povară!

Unui ministru trimis în Spania (Jean Th. Florescu)

Am trimis la mauri

Un ministru nou,

Printre atîţia tauri

Să fie şi-un bou!

Pentru prim-ministrul comunist Petru Groza

Armistițiul ne-a impus

Să dăm boii pentru rus!

Ca să completam noi doza,

L-am trimis pe Petru Groza!

Tot cu bătaie la Petru Groza, referitor la numirea lui Zăroni în funcția de ministru al Agriculturii

Caligula imperator

A făcut din cal senator!

Domnul Groza, mai sinistru,

A făcut din bou – ministru!

Cînd comuniștii îşi măresc rîndurile cu o parte din legionari

Căpitane, nu fi trist!

Garda merge înainte

Prin partidul comunist!

Pentru reforma agrară făcută de comuniști, în scop electoral (catren lansat, se pare, la restaurantul lui Dobrică, cîrciuma frecventata asiduu de Păstorel)

I se dă (cum se zvonește)

Pămînt celui ce-l muncește!

De ce oare nu s-ar da

Via celui… care-o bea?

Gazetei literare

Gazeta-i urmărită-n ţară

Cu interes de mici şi mari,

Fiindcă este literară,

Şi literații… gazetari!

Veronicăi Porumbacu, la apariția versurilor „O, Europă, te simt în mine/Te simt adînc în mine!„

Mult stimată Veronică,

Eu credeam c-o ai mai mică,

Dar mărturisirea-ţi clară,

Din Gazeta Literară,

Dovedește elocvent

Că în chestia matale

Cu-adîncimi fenomenale

Intră-ntregul continent!

Chitanță lui Mihail Sadoveanu

De ţi-ai face testamentul,

Tu să nu-mi lași mii de franci!

Nașule, să-mi lași obrazul,

Ca să-mi fac din el bocanci!

Despre demnitarii Românei comuniste

Cine-i mare, dă din mînă şi-are 4 la română?

Cine-i la Academie şi-are 4 la chimie?

Cine-n ţară este tare şi-are 4 la purtare?

Toate trei de le ghiceşti, 20 de ani primeşti.

Mai tîrziu, fabula Măgarii și libertatea, îl va priva pe Păstorel Teodoreanu de libertate.

În 1960, în cadrul unui proces mai amplu, dedicat intelectualilor nealiniați regimului comunist, Păstorel a fost condamnat la șase ani de închisoare corecțională. În același timp, bunurile sale au fost confiscate, iar manuscrisele și o parte considerabilă din bibliotecă au ajuns scrum si pulbere la propriu, fiind puse de cenzori pe foc.

Începînd cu 1961 a fost încarcerat alături de celebrul lot Noica-Pilat.

Și una dintre ultimele sale epigrame, la finalul vieții

Culmea ironiilor

Şi rîsul copiilor

Să pun punct bețiilor

Pe Șoseaua Viilor!

Preluare Ioan Gherghina

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
02.01.25 - 14:11
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
01.01.25 - 16:46
04.01.25 - 15:48
06.01.25 - 12:13
02.01.25 - 14:05
02.01.25 - 14:07
04.01.25 - 15:53
05.01.25 - 12:25
03.01.25 - 13:31