Mihai CONȚIU

Cînd am ajuns prima dată în Republica Moldova, la Chișinău, în 1996, mă simțeam mai mult într-un spațiu dominant rusesc, decît într-unul moldovenesc, iar românesc, se înțelege, nici pe departe. Limba rusă era omniprezentă, denumiri de firme, reclame, ”gavaritul” pe stradă cu oameni pe care dacă-i întrebai ceva nu cunoșteau limba română, chelneri la restaurante care vorbeau doar în rusă, graiul moldo-rusesc etc.

La terasa Uniunii Scriitorilor ”a lui Mihai Cimpoi”, atunci, unde mi-am făcut veacul destui ani în băuturi de tot felul, era suficient să apară unul care vorbea în limba rusă pentru ca toți să înceapă să vorbească rusește, spre exasperarea mea, care nu o cunosc și nu-mi place, auditiv vorbind, ci doar cultura rusă, pe care, pe vremea aceea, o cunoșteam mai bine decît etnicii ruși din Republica Moldova.

O mirare a mea de atunci a fost să constat că foarte mulți moldoveni cu nume de familie neaoșe moldovenești/românești aveau prenume rusești, gen Oleg, Igor, Liubovi (m-a amuzat episodul cu o Liubovi care a fost rebotezată în Drăgostița!) etc., etc. În plus, am constatat că și numele de familie a unor moldoveni au fost schimonosite după fonetica înțeleasă de ruși. Litera ”H”, în pronunție românească, este percepută de către ruși în pronunțarea ei prin ”G”, ca, de exemplu, ”Orghei”, nu ”Orhei”, însă litera ”H” le vine bine pe limbă atunci cînd se referă la denumirea organului masculin al bărbatului. Nume de familie ca ”Pierdevară” au devenit ”Cherdevarenco” și tot așa, în schimb, spre cinstea moldovenilor, ca și în România, s-au păstrat, cu mîndrie, numele de familie neaoșe ca Sulă, Bortă, Porcesco (franțuzit și altele.

În România, de exemplu, există o comună numită Fututa. Cum să le spui locuitorilor și locuitoarelor acelei comune? Spuneți asta cu glas tare în familie, în prezența părinților sau a copiilor! Unii dintre noi, orașului românesc Băicoi, pe vremea comunismului, îi spuneam: Băi, tovarășe!  

Legat de prenumele rusesc al multor moldoveni, cînd i-am întrebat, în primul rînd pe unii scriitori, mi s-a spus că sovieticii îi obligau să-și boteze copii cu prenume rusești. Adevărul cred că e la mijloc. Sigur că idiotul acela rus de la Starea Civilă le sugera asta, dar, în ultimă instanță, cred că decizia aparținea tot părinților, iar asta, fără să dau nume, cum se explică faptul că, din cele cunoscute de mine, în plină dominație sovietică, oameni ca Titus Știrbu, scriitor, Leonid Smolnițki, jurnalist, Gheorghe Oprea, pictor, și mulți, mulți alții și-au botezat copii cu prenume latine sau altfel decît rusești?

Aici cred că e vorba despre două aspecte – ori părinții care și-au botezat copii cu nume rusești se temeau groaznic, cu lașitate, de ruși, ori doreau să se pună bine cu ei! Aici vorbim despre părinți care deja credeau că Puterea sovietică e veșnică! Rusificarea moldovenilor sub aspect onomastic a continuat și din perspective toponimice.

La ora actuală, printre multe alte pilde, din perspective toponimice, mai există localități cu denumiri ca  Zolotievca, Pervomaisc, Crasnoarmeinscoe, Pervomaiscoe…

Păi să nu-și dorească Putin să ”le elibereze”?

P. s. Loial fiind cordialității, prin 1997 sau 1998, în trenul București-Chișinău, în vagonul-bar, un moldovean s-a apropiat de mine și s-a recomandat: Oleg. L-am întrebat: Pe cine? Luam bătaie serioasă de la gașca lui dacă nu le cumpăram bere într-o veselie, cu scuzele ”românești” de rigoare, de neînțelegere!