”Regele” romilor din Romania a lansat un ultimatum pentru India: „Sa ne recunoasca oficial ca minoritate etnica din diaspora”

”Regele” internațional autoproclamat al romilor, Dorin Cioabă, candidează pentru un nou mandat la șefia executivă a Uniunii Internaționale a Romilor (UIR) și susține că vrea să reia solicitarea către India de a recunoaște minoritatea romă ca aparținînd poporului indian, scrie Ziare.com.
Cioabă susține că în anii pandemiei „nu am putut să facem aproape nimic, că ne-a afectat foarte mult, așa cum a afectat pe toată lumea”. „Regele” amintește că Vineri, 23 Septembrie, în Sibiu, vor avea loc alegerile pentru funcția de președinte al UIR, în programul său de candidatură unul dintre proiecte fiind obținerea unui „parteneriat solid cu UE”, notează Turnul Sfatului
„UE este în căutarea unui partener serios pentru a derula un fond foarte mare de bani care este alocat minorității romilor. Dar din cauza că asociațiile romilor nu au prezentat pînă acum o strategie, au fost lăsați toți deoparte. Acum noi am pregătit și o siglă nouă pe care vrem să o promovăm, în care am introdus și culorile UE: adică vrem cumva să ne apropiem de UE și să obținem acest parteneriat”, a mai afirmat Cioabă, conform sursei citate.
Cu ce se confruntă romii în Europa
În contextul în care la Sibiu, în aceste zile, are loc a VIII-a ediție a Festivalului Internațional al Culturii Romilor, Cioabă notează că dezbaterile delegațiilor internaționale venite la eveniment vor avea un impact în viitorul romilor. Totodată, acesta notează că, timp de trei zile, Piața din Sibiu va fi transformată într-o „adevărată șatră”, în care vor fi puse pe masă problemele cu care se confruntă romii.
„De aceea, contextul european este foarte important pentru noi. Este cunoscut faptul că majoritatea romilor au plecat în spațiul comunitar și ei acolo se confruntă cu foarte multe dificultăți. În sensul că în aceste tabere improvizate, să zicem că așa au fost permise de statele UE, au fost născuți copii, dar ei nu sunt înregistrați, nu au documente, nu sunt recunoscuți nici de statele respective, dar nici în țară. Și acum au ajuns copiii la o anumită vîrstă și nu pot să meargă la școală, nu au nici o identitate. Noi vrem, în parteneriat cu Ministerul de Externe, Ambasadele din țările respective, să rezolvăm aceste probleme.
Chiar am fost în Spania și mi-au spus că nu au posibilitatea să mai vină acasă că nu au documente. Acolo nu-i întreabă nimeni de acte, dar nu pot să ia nici ajutor social, nici să-și dea copiii la școală. Și atunci măcar atîta putea să facă statul român – să le dea identitate. Este foarte important ca romii să-și dea copiii la școală. Salutăm decizia Germaniei care i-a obligat pe romi, că dacă îi lasă la școală le creează condiții de trai: le-a condiționat chiar și ajutorul social. După niște ani de zile, acum au început să apară niște elite ale romilor în Germania.
Așa ar trebui și în România, cumva să-i oblige pe oameni să-și dea copiii la școală, dar și să-i ajute cu rechizite și alte ajutoare”, a mai adăugat Cioabă.
Ultimatum pentru India
Cel mai important lucru pe care „regele” romilor și-l dorește este recunoașterea minorității rome de către India.
„Vom trimite un ultimatum Guvernului Indiei, de a ne recunoaște ca națiune care trăiește în diasporă, iar dacă acest lucru nu-l fac, așa cum au promis de zeci de ani, ne vom adresa unui Tribunal internațional, pentru că vrem să avem recunoaștere oficială: că suntem parte a poporului indian.
Nu vrem să mergem în India, nu vrem să punem presiune pe Guvernul Indiei să ne ajute, dar vrem să avem o recunoaștere, să nu fim un popor al nimănui: românii ne spun că nu suntem ai lor, englezii că nu suntem ai lor. Cînd suntem buni, toată lumea spune că suntem ai lor, cînd suntem răi, toată lume ne alungă. Ar fi normal să fim tratați ca o minoritate care trăiește în diasporă cu naționalitatea indiană. Ne-ar ajuta și la Națiunile Unite, pentru că atunci Guvernul Indiei ar putea să vorbească și în numele nostru. Dacă nu vor dori s-o facem normal, ne vom adresa instanței”, a declarat Dorin Cioabă.
Acum 6 ani, ministrul de Externe al Indiei declara că romii sunt „copiii Indiei” și că este necesară documentarea a aproximativ 20 de milioane de romi.
„Ne-a spus atunci că o să ne recunoască, dar nu se face nimic concret, se amînă nu știu de ce”, subliniază Cioabă.












