REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (18 noiembrie 2020)

Cele 7000 de flacoane de Remdesivir pentru tratamentul infecției COVID-19 au ajuns în R. Moldova

Șapte mii de flacoane de Remdesivir, achiziționat de Centrul pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate, pentru tratamentul în staționar al pacienților cu forme moderate de COVID-19, au ajuns astăzi în R. Moldova și vor fi repartizate spitalelor din țară. Potrivit Ministerului Sănătății, în toate spitalele din țară vor fi organizate instruiri privind utilizarea corectă a medicamentului Remdesivir în tratamentul pacienților infectați cu COVID-19.  Remdesivir a fost inclus în Protocolul Clinic Național Provizoriu, la recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății, fiind recomandat pentru tratamentul pacienților spitalizați cu COVID-19, cu o formă moderată a bolii.

 

O companie aeriană reia zborurile spre Moscova din 20 noiembrie

Începând cu 20 noiembrie, compania Fly One va relua zborurile directe din Chişinău spre Moscova şi în direcţia opusă. Cursele vor fi operate de două ori pe săptămână – în zilele de luni şi vineri.  Compania atenţionează că, potrivit hotărârii Guvernului Federaţiei Ruse, traversarea frontierei de stat este permisă doar unor categorii de pasageri. Este vorba despre cetăţeni ai Federaţiei Ruse, angajaţii acreditaţi sau numiţi ai misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare ale statelor străine din Federaţia Rusă, precum şi ai membrilor familiilor acestora, titularii paşapoartelor diplomatice şi de serviciu valabile, precum şi curierii comunicaţiilor diplomatice.

 

Naționala Moldovei va juca astăzi ultimul meci din Liga Națiunilor

Selecționata de fotbal a R.  Moldova va juca astăzi ultimul meci din Liga Națiunilor cu selecționata Kosovo. Federația Moldovenească de Fotbal anunță că în această dimineață echipa națională de fotbal a plecat în Kosovo. Pentru ultimul meci din Liga Națiunilor, selecționerul Engin Firat are la dispoziție 23 de jucători.

 

Acordul între R. Moldova și România privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, avizat de deputați

R.  Moldova și România urmează să semneze Acordul privind recunoașterea reciprocă a diplomelor de studii. Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat, în ședința de astăzi, avizul consultativ de inițiere a negocierilor și aprobarea semnării Acordului între Guvernul R.  Moldova și Guvernul României privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice și științifico-didactice.  Proiectul Acordului stabilește tipurile actelor de studii, de la toate nivelurile de învățământ, care vor fi recunoscute reciproc.

 

Un bărbat din Sângerei a fost reținut de CNA după ce a extorcat de la o femeie 500 de euro

Un bărbat din Sângerei a fost reținut de ofițerii CNA fiind bănuit că ar fi pretins și primit de la o femeie 500 de euro pentru a o ajuta să-și perfecteze permisul de conducere. Potrivit  CNA, bărbatul ar fi susținut că ar avea influență asupra unor angajați ai Secției de Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto din Bălți şi că îi poate determina pe aceștia să o favorizeze pe femeie la examenele teoretice și practice.  Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 6 ani de închisoare.

 

Familiile militarilor vor primi pensie în cazul pierderii întreţinătorului

Familiile militarilor și ale funcţionarilor publici cu statut special vor primi o pensie în mărime de 50% din venitul mediu lunar în cazul pierderii întreţinătorului. Pensia va fi acordată pentru fiecare membru inapt pentru muncă.  Guvernul a elaborat un proiect de Hotărâre obiectivul căruia constă în reglementarea modului de calculare a pensiei în cazul pierderii întreţinătorului, în urma modificărilor la Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri.  Hotărârea Guvernului va intra în vigoare la data de 01 ianuarie 2021.

 

Conturile uneia dintre cele mai importante companii IT din țară au fost puse sub sechestru

Curtea de Apel Chișinău a admis contestația Procuraturii Anticorupție, anulând hotărârea primei instanțe prin care fusese ridicat sechestrul de pe conturile bancare ale SRL ”Bass-Systems” (în prezent – ”S&T IT Services”), în care se dețin” mijloace financiare în sumă de peste 50 milioane de lei. În cadrul urmăririi penale, începută în octombrie 2019 pe faptul spălării de bani, a fost aplicat sechestru pe bunurile SRL ”Bass-Systems” și anume: 100% din capitalul statutar al întreprinderii și mijloace financiare deținute in conturi în suma de peste 50 milioane de lei.

 

La Chișinău va apărea „Trecerea pietonală Iași"

Primăria Chișinău începe reabilitarea trotuarului de pe strada Calea Ieșilor și a subteranei din regiune.  Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat pe rețelele de socializare că de astăzi încep lucrările de reabilitare a 500 de metri de trotuar de pe strada Calea Ieșilor, de la strada Ion Creangă până la stația de troleibuz din fața parcului Alunelul.  Potrivit lui Ceban, va avea loc pavarea trotuarului, iar pe o parte a acestuia va fi amenajată o pistă pentru bicicliști.

 

Vicepremierul pentru Reintegrare a avut o întrevedere cu șeful Misiunii OSCE în Moldova

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Olga Cebotari, a avut o întrevedere cu șeful Misiunii OSCE în R.  Moldova, Claus Neukirch, fiind continuate discuțiile pe marginea unei serii de aspecte ce țin de tematica transnistreană. Discuțiile s-au focusat pe reuniunea Consiliului ministerial al OSCE, programată pentru perioada 3-4 decembrie curent, în Tirana, Albania, precum și pe necesitatea desfășurării unor consultări productive în vederea definitivării Declarației Consiliului Ministerial al OSCE cu privire la procesul de negocieri în formatul „5+2” privind reglementarea transnistreană.

 

În R. Moldova va fi instituit un nou post de Avocat al Poporului

Mediul de afaceri va avea un Avocat al Poporului, care va apăra drepturile antreprenorilor. Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului va propune plenului legislativului aprobarea unui proiect de modificare a mai multor legi. Potrivit deciziei comisiei, Avocatul Poporului pentru drepturile antreprenorilor va asigura respectarea drepturilor şi intereselor ale antreprenorilor de către autoritățile publice, de către organizații şi întreprinderi, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare.

 

Centrul Național al Cinematografiei va trece la autogestiune financiară

În scopul creării condițiilor favorabile pentru producția de film în R. Moldova Centrul Național al Cinematografiei va trece la autofinanțare.  Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media va propune plenului Parlamentului aprobarea în prima lectură a unei inițiative legislative de modificare a Legii cinematografiei.  Proiectul de lege are drept scop crearea unui Fond Național al Cinematografiei, actualizarea normelor legislative, care vizează acest domeniu, introducerea unor prevederi ce armonizează cu noile politici din domeniu.

 

Sancțiunile pentru profanarea mormintelor vor fi înăsprite

Sancțiunile pentru profanarea mormintelor vor fi majorate. Comisia juridică, numiri și imunități va propune plenului Parlamentului aprobarea unui proiect de modificare a Codului penal și Codului contravențional. Proiectul de lege prevede majorarea sancțiunilor pentru acțiuni de intoleranță religioasă. Potrivit proiectului, profanarea mormintelor va fi sancționată cu amenzi de până la 47 500 de lei, sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 ore la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.

 

În R. Moldova s-a desfășurat în premieră Gala Premiilor Pria Farmers Day

Agricultorii din R. Moldova, membri ai asociațiilor de profil, care în anul curent au înregistrat rezultate remarcabile în sectorul agricol, au fost premiați în cadrul unui eveniment organizat  în premieră la Chișinău - Gala Premiilor Pria Farmers Day.  Ceremonia de premiere a producătorilor agricoli a fost organizată de PRIAevents din România, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), în contextul Zilei Naționale a Agricultorilor, marcată anual la sfârșitul lunii noiembrie.