PRESEDINTELE IGOR DODON A AVUT O INTREVEDERE DE RAMAS BUN CU AMBASADORUL NON-REZIDENT AL MUNTENEGRULUI IN R. MOLDOVA, MILAN BEGOVIC
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de rămas bun cu ambasadorul non-rezident al Muntenegrului în Republica Moldova, Milan Begović.
Șeful statului a menționat că în anul curent celebrăm cea de-a 10-a aniversare de la stabilirea relaţiilor diplomatice între RM şi Muntenegru, perioadă în care a avut loc o dinamizare pozitivă a raporturilor de cooperare.
Igor Dodon a apreciat înalt contribuţia personală a ambasadorului, care a adus-o pe parcursul exercitării mandatului său, în special, cu referire la inaugurarea Consulatului Onorific al Muntenegrului în RM, (deschis la 4 aprilie 2017), care are un rol determinant în dinamizarea şi aprofundarea relaţiilor bilaterale în diferite domenii de interes comun.
Totodată, președintele statului a pledat pentru intensificarea dialogului politico-diplomatic între Republica Moldova şi Muntenegru, pentru valorificarea potențialului turistic şi dinamizarea contactelor la nivel înalt, care vor amplifica cooperarea existentă între statele noastre și creşterea volumului schimburilor comerciale.
Igor Dodon și-a exprimat încrederea că odată cu numirea noului ambasador dinamica pozitivă a relațiilor de colaborare va continua.
Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova