Retribuirea unui profesor și cea a unor demnitari

Autor: Mihai CONȚIU

Profesorii și-au anunțat ieșirea la proteste în zilele de 13 și 19 Decembrie, cu începere de la ora 10:00. Federația Sindicală a Educației și Științei a declarat că profesorii, care sunt nemulțumiți de majorările salariale anunțate de autorități, vor protesta în fața Parlamentului. Sindicaliștii au solicitat creșterea valorilor de referință pentru cadrele non-didactice și didactice, achitarea premiului pentru anul 2024, în termenii stabiliți, și un cadru legislativ care să asigure o creștere constantă și echitabilă a veniturilor în Educație. Principal obiectiv este ca salariul din Educație și Cercetare să fie egal cu salariul mediu pe economie. În prezent, un profesor începător primește pînă la 8.000 de lei, iar unul cu experiență circa 14.000 de lei, însă lucrează pe o normă și jumătate,

”Vreau să asigur pe toți cei din sistemul educațional că am alocat maximum ce a fost posibil și vom continua să identificăm resurse suplimentare, inclusiv pentru creșteri salariale în învățămînt. La fel de important este să recunoaștem că și în alte domenii salariile sunt încă insuficiente, iar grija Guvernului se referă la absolut toți cetățenii Republicii Moldova”, a declarat premierul Dorin Recean.

În topul salarizării bugetarilor, printre primele locuri ar trebui să fie Educația, cu învățătorii  și profesorii din întregul sistem. Lipsa de cadre didactice este cauzată de salariile mici care le sunt oferite. Este de la sine înțeles că există numeroși moldoveni care au vocație și dorință de a deveni învățători și profesori. Aceștia, însă, renunță pentru că salariile nu le pot asigura un trai decent. Preferă să emigreze în Occident ca să practice munci fizice necalificate ori calificate pentru salarii de mii de euro, în comparație cu statutul de profesor în Republica Moldova. Am cunoscut personal cîteva astfel de cazuri.

Fără un domeniu educațional reformat autentic și retribuit decent, nu putem vorbi despre noi și noi generații de absolvenți performanți în sistemele Sănătate, Justiție, instituțiilor militare și de forță. Astfel, alături de Educație, în topul salariilor bugetare trebuie să mai fie judecătorii, procurorii, militarii, polițiștii și cei care asigură siguranța națională a Țării, nicidecum deputații, miniștri, primarii, consilierii locali, membrii comisiilor de administrație etc. Învățămîntul, scriam într-un articol anterior, este la pămînt în absolut toate dimensiunile lui, iar aici, firește, este inclusă și grila de salarizare. Anume din acest sistem de învățămînt eșuat, în întregul lui, provin și politicienii de mîine. Anume acest sistem de învățămînt, cu mici excepții în cazul unor unități educaționale performante, produce generații de absolvenți a căror ”cultură dominantă” este și va fi cea a Tik Tok-ului, nu cea din școli.

Inexistența unui sistem de învățămînt reformat din rădăcini și subvenționat onorabil proliferează, printre altele, semianalfabetismul, corupția, primitivismul social în manifestări publice, lipsa de perspective și emigrarea aventuristă. Cu doar o mînă de licee și facultăți cu adevărat bune nu se poate aduce Primăvara redeșteptării educației naționale! Nu sunt rău intenționat și nici ignorant atunci cînd abordez acest domeniu, iar asta și din simplul motiv că sunt conectat, efectiv direct, la cîteva sisteme educaționale europene.

Sigur că nu sunt bani bugetari pentru creșterea salariilor din învățămînt, dar pentru majorarea retribuțiilor parlamentarilor și ale celorlalți demnitari cum de s-au ”identificat resurse”? Statul Republica Moldova este asistat în exclusivitate de către întregul Occident ca să reziste încercărilor de tot felul, dar ”gospodărirea, redistribuirea” unor bani primiți din exterior este în mîinile guvernanților. Sigur că nu sunt bani pentru majorarea salariilor profesorilor cu 35%, dar nu se pot tăia din alte părți? De unde? Din privilegiile parlamentarilor și ale altor demnitari, iar aici mă refer anularea folosirii mașinilor de serviciu și a salarizării șoferilor. În multe Țări europene, deputații și miniștri călătoresc cu bicicleta, tramvaiul, autobuzul și trenul, în Republica Moldova asta ar fi ”o rușine”.

Totodată, s-ar face economii serioase prin desființare numeroaselor funcții inutile și bugetofage de secretară/secretar, asistenți și alți birocrați din Parlament, ministere, raioane etc. Mai apoi, sunt îndemnizațiile grase ale băgătorilor de seamă din consiliile de administrație, îndemnizațiile consilierilor locali din Primării, care, pur și simplu, trebuie să fie simbolice și tot așa! Dar cîte miliarde și miliarde nu s-ar economisi prin reforma teritorială și trecerea la județe ori regiuni!?!

Ca să înțelegeți mai bine raportul salarial profesor-demnitar, vă ofer exemplul bogatei Țări Suedia, în care demnitarii nu-s răsfățați bugetar la fel ca cei moldoveni, un exemplu pe care îmi amintesc că parcă l-am mai dat altădată, dar voi risca să mă repet deoarece se merită!

Pentru locuit, parlamentarii suedezi au la dispoziție garsoniere deținute de Stat, cu o suprafață de circa 40 de metri pătrați. Singura cameră este folosită atît ca living, cît și ca dormitor. Spălătoria este comună, iar demnitarii trebuie să se programeze din timp dacă vor să își spele așternuturile. Sunt și parlamentari care trăiesc într-un spațiu chiar mai mic, de doar 18 metri pătrați. În aceste cazuri, inclusiv bucătăria este împărțită în comun. Nu există personal de serviciu, iar regulile sunt stricte: "Păstrați curățenia". Asta pentru că sunt aleși să-și reprezinte poporul în totalitatea lui, nu pentru a avea privilegii față de cei care-i aleg!

Biroul unui parlamentar are circa 18 metri pătrați. Demnitarii nu au secretare sau consilieri, nici mașini de serviciu cu șofer. Parlamentarii care nu domiciliază în capitala nu primesc bani în plus pentru costurile suplimentare, cum ar fi plata unei eventuale chirii sau pentru a avea asistenți la cabinetele parlamentare din localitățile de origine. În funcție de necesități, toate acestea și le plătesc din salariile lor. Toate călătoriile cu avionul ale parlamentarilor trebuie să fie aprobate și rezervate la agenția de turism din cadrul Parlamentului, nefiind alocate îndemnizații speciale.

Politicienii suedezi nu sunt privilegiați în fața legii și nu se bucură de nici un fel de imunitate. În anii '90, a existat un scandal sub numele de "cazul Toblerone". Mona Sahlin și-a pierdut postul de vicepremier deoarece și-a cumpărat o ciocolată și alte cîteva mici obiecte personale cu credit din cardul guvernamental. Astfel, Sahlin și-a compromis cariera politică, fiind nevoită să demisioneze și din funcția de lider al Partidului Social Democrat.

Un parlamentar suedez cîștigă aproape dublul venitului net al unui profesor, iar asta deoarece din salariul lor își plătesc anumite necesități personale chiar în interes de serviciu. Profesorii suedezi primesc un salariu mediu de 1,2 – 1,3 ori mai mare decît venitul mediu pe economie, cuprins între 2.900 și aproape 3.200 de euro.

Prin urmare, chiar nu pot fi identificate surse pentru creșterea decentă a salariilor profesorilor din Republica Moldova?