Emisarul special al ONU semnalează că în Siria conflictul încă nu s-a terminat

”Conflictul încă nu s-a terminat în Siria, în pofida înlăturării de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad”, a avertizat, Marţi, Geir Pedersen, emisarul special al ONU în această ţară devastată de 13 ani de război civil, referindu-se la ciocniri în Nordul ţării între forţele pro-kurde şi grupările pro-turce, relatează AFP, potrivit Agerpres.
"Au existat confruntări importante în ultimele două săptămîni, înainte de a se negocia o încetare a focului", a declarat, din Siria, Geir Pedersen, în Consiliului de Securitate al ONU.
"Un acord de încetare a focului de cinci zile a expirat acum şi sunt profund îngrijorat de informaţiile privind o escaladare militară", a declarat emisarul special al ONU pentru Siria.
"O astfel de escaladare ar putea fi catastrofală", a adăugat diplomatul.
Liderul forţelor dominate de kurzi, care controlează zone întinse din Nord-Estul Siriei, a anunţat, pe 11 Decembrie, un armistiţiu cu grupurile pro-turce la Manbij, o zonă majoritar arabă, unde luptele au făcut 218 morţi în cîteva zile.
Geir Pedersen a declarat. Marţi, că s-a întîlnit cu noii lideri ai Siriei, care l-au înlăturat de la putere pe Bashar al-Assad, în urma unei ofensive fulgerătoare pe 8 Decembrie.
"Am văzut cu ochii mei închisorile şi camerele de execuţie şi tortură din închisoarea Saydnaya, o dovadă a barbariei regimului înlăturat împotriva propriului popor", a mai spus emisarul ONU, referindu-se la închisoarea situată la 30 de kilometri Nord de Damasc.
Pedersen a cerut comunităţii internaţionale să ofere un "sprijin larg" Siriei şi să ridice treptat sancţiunile pentru a permite reconstrucţia ţării devastate de 13 ani de război civil.
"Exista o voinţă clară a comunităţii internaţionale de a se angaja în reconstrucţie. Nevoile sunt imense şi pot fi satisfăcute doar cu un sprijin larg, inclusiv cu o ridicare treptată a sancţiunilor", a mai spus el.
Marţi, mai multe misiuni străine s-au întîlnit, la Damasc, cu noile autorităţi siriene, dominate de islamiştii radicali ai grupării Hayat Tahrir al-Sham (HTS), care încearcă să ofere asigurări cu privire la capacitatea lor de a aduce pacea în Siria.
Această fostă ramură siriană a Al-Qaida susţine că nu mai are legătură cu jihadismul, dar rămîne clasificată drept organizaţie teroristă de mai multe capitale occidentale, inclusiv de Washington.
Emisarul special al ONU pentru Siria a criticat, de asemenea, cele peste 350 de lovituri lansate de Israel din 8 Decembrie împotriva unor situri militare din ţară.
"Astfel de atacuri expun la riscuri crescute o populaţie civilă terorizată şi compromit perspectivele unei tranziţii politice fără probleme", a mai spus Pedersen.
Autorităţile israeliene susţin că aceste lovituri asupra depozitelor de arme chimice şi ale apărării aeriene a Marinei siriene au scopul de a împiedica ca acestea să cadă în mîinile rebelilor.












