Kaja Kallas, noua şefă a diplomaţiei UE, condamnă violenţa împotriva manifestanţilor din Georgia

Noua şefă a diplomaţiei europene, Kaja Kallas, a calificat, Duminică, drept inacceptabilă dispersarea cu forţa de către Poliţia din Georgia a demonstraţiilor pro-UE, care au avut loc pentru a treia noapte consecutiv, informează AFP, potrivit Agerpres.

"Este clar că folosirea violenţei împotriva protestatarilor paşnici nu este acceptabilă şi că Guvernul georgian trebuie să respecte voinţa poporului georgian", a declarat Kallas, în timpul unei vizite la Kiev, capitala Ucrainei.

Ea a adăugat că situaţia actuală din Georgia are consecinţe clare asupra relaţiilor cu UE.
Kallas, care şi-a preluat mandatul Duminică, a declarat că celor 27 de state membre ale UE le-au fost oferite "opţiuni" cu privire la modul de răspuns, inclusiv prin impunerea de sancţiuni.

"Avem opţiuni diferite. Dar bineînţeles că trebuie să ajungem la un acord", a spus ea.
Ţara din Caucaz este pradă tensiunilor de cînd partidul de guvernămînt Visul Georgian şi-a proclamat victoria în alegerile de la sfîrşitul lunii Octombrie, despre care opoziţia şi preşedinta Salome Zurabişvili spun că au fost viciate de fraudă.

Manifestaţiile au fost provocate de decizia Guvernului, acuzat de derivă autoritară pro-rusă, de a amîna pînă în 2028 discuţiile privind integrarea acestei ţări din Caucaz în UE.

Aceste demonstraţii au fost împrăştiate cu tunuri de apă şi gaze lacrimogene de către Poliţie, care a făcut peste 150 de arestări.

Zeci de poliţişti au fost răniţi de proiectile şi petarde aruncate de demonstranţi.

Abia Duminică dimineaţa, agenţi în uniformă au reuşit să-i împingă pe protestatari departe de clădirea Parlamentului. Demonstranţii au instalat acum baricade în apropierea Universităţii de Stat din capitala Tbilisi, scrie dpa.

Guvernul georgian, la rîndul său, acuză Bruxellesul de "şantaj", dar afirmă în continuare că intenţionează să adere la UE pînă în 2030.

Serviciul de Securitate a Statului (SSE) din Georgia a anunţat, Sîmbătă, că investighează un "posibil plan de răsturnare violentă a Guvernului şi a reamintit că această infracţiune se pedepseşte cu pînă la 8 ani de închisoare".

Potrivit SSE, care le-a cerut cetăţenilor să fie precauţi şi să nu se lase atraşi în provocări, "liderii anumitor partide politice şi ONG-uri au ca obiectiv principal preluarea puterii prin violenţă".

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
02.01.25 - 14:11
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
01.01.25 - 16:46
02.01.25 - 14:05
04.01.25 - 15:48
06.01.25 - 12:13
02.01.25 - 14:07
04.01.25 - 15:53
05.01.25 - 12:25
03.01.25 - 13:31