Uniunea Eurasiatică ar putea să nu reziste crizei ucrainene

Escaladarea crizei ucrainene poate provoca adevărate schimbări tectonice nu numai în politica regională, ci şi în cea globală. Reacţia Rusiei la mişcarea populară din Ucraina a fost o sfidare a tuturor principiilor fundamentale ale lumii moderne. Inclusiv a proiectului de integrare eurasiatică, şansele căruia devin tot mai efemere.

Kievul este eliminat din proiectul Kremlinului

Oricum s-ar termina conflictul ruso-ucrainean, se poate afirma cu certitudine că în asemenea circumstanţe proiectul integrării eurasiatice în mod cert pierde Ucraina. De altfel, şi mai înainte ar fi fost greu de presupus că această ţară va adera la Uniunea Vamală, Spaţiul Economic Comun sau Uniunea Economică Eurasiatică.

Nici eforturile propagandistice, nici momelile sub formă de preţuri preferenţiale la resurse energetice, nici sumedenia de ameninţări, cu ajutorul cărora Kremlinul a încercat să convingă Kievul să participe la proiectul său de integrare, nu au fost în stare să lămurească principala chestiune. Or, această problemă constă în interese prea diferite.

În pofida scindării obiective a societăţii din Ucraina, fixată de sondajele sociologice, în această ţară întotdeauna a existat o comuniune elitară de idei în jurul necesităţii păstrării suveranităţii. Iar orice integrare cu vecina din est este percepută în Ucraina drept o ameninţare asupra independenţei.

Nu întîmplător sondajele şi rezultatele alegerilor naţionale din ultimii 10-15 ani au demonstrat o slăbire treptată, lentă, dar sigură a tendinţelor proruse în societatea din Ucraina.

Astfel, conform datelor Institutului Internaţional de sociologie din Kiev, în ultimii ani numărul adepţilor unirii cu Federaţia Rusă într-un stat comun s-a redus de la 20% pînă la 9%. Deşi, imediat după victoria din februarie de pe Maidan procentul respectiv s-a majorat pînă la 12 la sută.

Totodată, probabilitatea introducerii spectaculoase a capitalului rusesc în Ucraina nu i-a încîntat niciodată pe oligarhii ucraineni. Pentru aceştia miliardarii ruşi prezintă un real pericol, mult mai mare decît orice fel de reglări de conturi pe teren propriu.

Totuşi, atîta timp, cît autorităţile de la Kiev au încercat să balanseze între Rusia şi UE, Kremlinul putea să se consoleze cu speranţe privind participarea Ucrainei la integrarea eurasiatică. În prezent, nădejdea a rămas fără substanţă. Orice s-ar întîmpla acum, comportamentul agresiv al Rusiei într-atîta de tare a consolidat societatea Ucrainei încît această ţară încă mulţi ani nu va putea accepta ruşii în calitate de aliaţi sau cel puţin de parteneri.

Potrivit analizelor Centrului de cercetări integraţioniste de pe lîngă Banca de Dezvoltare Eurasiatică, pentru „treimea” eurasiatică (Belarus, Kazahstan, Rusia) este clar că va fi absolut imposibil să sporească indicii propriei creşteri economice din contul participării Ucrainei la Uniunea vamală.

De asemenea, aceasta înseamnă că întreg proiectul eurasiatic nu va mai ajunge unul dintre centrele de forţă la nivel global. Cum scria în cartea sa „Marea tablă de şah” reputatul geostrateg Zbigniew Brzezinski, fără Ucraina, Rusia nu va ajunge niciodată un imperiu eurasiatic.

Explozibil sub ideea de bază a proiectului eurasiatic

Încălcarea de către Rusia a normelor de drept internaţional în privinţa Crimeei, neascunsă, sfidătoare, fără barem vreun ambalaj juridic, de asemenea, va avea urmări negative pentru integrarea eurasiatică.

După cum afirmau mai înainte Katarina Volchuk de la Universitatea din Birmingham şi Rilke Dragnev de la Universitatea din Manchester, Uniunea Vamală şi Spaţiul Economic Comun au avut şanse de succes graţie unei inovaţii importante. Spre deosebire de toate iniţiativele integraţioniste din spaţiul ex-sovietic, acestea plasează accentul pe pragmatism economic şi disciplină de drept. Cel puţin fără aceste două componente modelul de integrare ales nu are sens şi nu poate fi realizat.

Or, despre ce fel de disciplină de drept poate fi vorba, atunci cînd Kremlinul (forţa motrice a integrării) îşi permite să încalce în mod demonstrativ normele dreptului internaţional?

Văzînd acest lucru, conducerile din Belarus şi Kazahstan nu pot să nu se întrebe: va putea fi oare oprită Rusia de la încălcarea propriilor obligaţiuni juridice în cadrul Spaţiului Economic Comun sau cel al Uniunii Economice Eurasiatice? Toate declaraţiile privind statutul egal al membrilor integrării eurasiatice se transformă în această ordine de lucruri într-o glumă de prost gust.

Deşi, pare puţin probabil că şi mai înainte Alexandr Lukaşenko şi Nursultan Nazarbaev ar fi nutrit anumite iluzii referitor la mijloacele şi metodele pe care este gata să le folosească Kremlinul în politica sa externă. Totuşi, se poate presupune că noua demonstraţie de forţă a Moscovei faţă de fostele republici URSS îndepărtează şi mai mult şefii acestor state de ideea unei integrări sănătoase cu Rusia.

În asemenea condiţii, esenţa integrării eurasiatice seamănă mai mult cu un cinic schimb de resurse energetice, în regim imperativ, sub lozinci promiţătoare de perspective pline de optimism. Belarus şi, într-o măsură mai mică, Kazahstan oferă în procesul acestui schimb resurse geopolitice. Iar Rusia dă la schimb resurse financiare: credite, subvenţii, acces la piaţă.

În acelaşi timp, banii constituie singurul mijloc de integrare al Rusiei. Altele, cum ar fi, bunăoară, tehnologii sau soft-uri atractive, ori nu le are, ori nu ştie să le folosească eficient.

Puterea militară şi capacitatea de a influenţa partenerii sînt mai degrabă nişte resurse de dezintegrare. Evident că acestea nu contribuie la dezvoltarea proceselor viabile şi eficiente de integrare

Testare pentru politica externă belarusă

Conflictul ruso-ucrainean, afară de faptul că loveşte sesizabil în proiectul de integrare eurasiatică, mai constituie şi o testare serioasă pentru politica externă belarusă. Oscilarea între Rusia şi Occident (preponderent UE) permite în mod tradiţional Minskului să scoată un profit considerabil, inclusiv în proiectele integraţioniste lansate de Moscova.

Totuşi, cu timpul această echilibristică devine tot mai complicată. Dependenţa de Federaţia Rusă treptat creşte. În relaţiile comerciale, de regulă această dependenţă este grandioasă: 49,5% din volumul schimbului de mărfuri belaruse revin vecinei din est. Cresc datoriile pentru credite, iar dezvoltarea economică din Belarus este în funcţie directă de accesul la petrolul rusesc.

În asemenea condiţii este greu de balansat. Mai ales în contextul crizei din Crimeea. Una este să-i ţii piept lui Suleiman Kerimov şi Vladislav Baumghertner , cum a fost în timpul conflictului din anul trecut cu „Uralkalii”. Şi cu totul altceva este să te opui voinţei Kremlinului pe marginea unei chestiuni umflate de propaganda de stat a Rusiei pînă la parametrii unei isterii naţionale.

De aceea, astăzi în faţa politicii externe belaruse stau două probleme enorm de complicate.

În primul rînd. Este necesar de manevrat printre părţile implicate în conflict în aşa fel ca să nu se aleagă cu sancţionări din partea Rusiei şi, în acelaşi timp, să păstreze bunele relaţii şi cooperarea economică cu Ucraina, care este pentru Belarus cel de-al doilea partener comercial. Ucrainei îi revin 7,8% din comerţul extern şi 11,3% din exportul Republicii Belarus.

Şi în al doilea rînd. Este important să fie folosită situaţia creată pentru a scoate din Rusia cedări maximale în procesul de pregătire a Acordului privind Uniunea Economică Eurasiatică, planificat să fie pus pe masa preşedintelui în luna mai. În acest caz Minskul ar trebui să fie interesat prioritar de anularea sechestrărilor petroliere. Totodată, e necesar să fie minimizată presiunea Kremlinului în contextul examinării subiectelor economice şi militar-politice.

Evgheni PREIGHERMAN ("Белорусские Новости")

Sursa: inosmi.ru