Autor: Ion STAFI, profesor de istorie

Continuare din nr. 46 din 13.04.2016

Din arsenalul maestrului falsificărilor istorice fac parte și așa-numitele “rascoale de la Hotin, de la Bender și de la Tatarbunar”, pe care maestrul falsificărilor le numeşte “rascoale anti-româneşti”.

Faptele concrete insă infirmă şi aceste afirmații mincinoase ale neobositului falsificator de istorie de la Chișinău, cu grad științific de doctor habilitat în științe istorice.

Scopurile agresive sovietice contra statului român au fost specificate încă de V.I. Lenin la 16 aprilie 1919, cînd a declarat, la o coferintă a feroviarilor: “După ce Ucraina a fost curățată de bandele conduse de Petliura, Armata Rosie va înainta spre Basarabia”.În perioada interbelică, Guvernul de la Moscova și Internationala Comunistă (aflată sub influenta Moscovei) au pus la cale numeroase incidente nu numai la granița româno-sovietică, dar si în interiorul Basarabiei, urmărind să creeze o stare de confuzie și insecuritate în întreaga Românie.

“La o săptămînă după unirea Basarabiei cu România, prin ordinul nr. 1025 din 2 aprilie 1918, semnat de Lenin şi de Cicerin, revoluţionarul bulgar convertit la bolşevism Kristian Rakovski a fost numit de Lenin principalul consilier şi responsabil pentru toate operaţiunile privitoare la Basarabia. Din acel moment, operaţiunile împotriva României au fost direcţionate mai mult spre acţiuni paramilitare, de şpionaj, sabotaj şi terorism. Intre 1917-1918, operaţiunile de şpionaj şi militare au fost coordonate de secţiile de spionaj şi militare ale Rumcherodului (denumirea abreviată rusească a Comitetului Executiv Central al Sovietelor Frontului Român, Flotei Mării Negre şi Districtului Militar Odessa). Scopul acestor reţele era să se pregătească pentru “operaţiuni active de partizani pe teritoriul Basarabiei, să recruteze şi să antreneze personalul din satele basarabene şi să depoziteze în mod clandestin arme, muniţii şi provizii”. Drept rezultat, în martie 1918 Basarabia era împînzită de asemenea reţele clandestine. Agenţii sovietici, infiltraţi în Basarabia, aruncau în satele provinciei foarte mulţi bani şi milioane de manifeste împotriva ideii de unire, îndemnînd populaţia să se separe de cauza românească, să alunge trupele româneşti din Basarabia” – scrie Larry L. Watts în a sa carte “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”… (Editura RAO, Bucureşti, 2011).

Pavel Moraru, autorul cărții “Serviciile secrete și Basarabia”, scrie : “Asa-numita răscoală de la Hotin a fost de fapt un atac armat asupra Basarabiei, executat de cître un detasament al Armatei Albe, forţele Armatei Roşii ruse nefiind implicate în această acţiune militară din județul Hotin. Atacul a fost declanșat în noaptea de 6 spre 7 ianuarie 1919 si repetat in zilele urmatoare. La 10 ianuarie bandele albgardiste au ocupat Hotinul, unde au manifestat o cruzime deosebita faţă de functionarii si ostasii români”.

Constantin Chirițescu consemna: ”De-a lungul Nistrului de la Otaci la Hotin, victimele masacrelor oferă privirilor îngrozite un spectacol de viziune danteză.Cadavre de ostași români atîrnau spînzurate de crengi de copaci sau de stîlpi de telegraf.Zăpada a nins pe ele și le-a transformat în fantome albe. Numai în față dîrele de sînge , scurs din gurile din care limba a fost tăiată , zugrăvesc bărbi roșii pe piepturile albe”.

Atacul armat de la Hotin a avut loc în ajunul deschiderii Conferinței de pace de la Paris (1919-1920), care urma să stabilească statutul politic al Basarabiei, să recunoască pe plan international unirea Basarabiei cu România votată de Sfatul Țării de la Chișinău la 27 martie 1918.Atacul armat din județul Hotin urmarea scopul să demonstreze că populația Basarabiei se opune unirii Basarabiei cu România, dar și pentru a determina delegațiile participante la Conferință sa nu recunoască unirea Basarabiei cu România, cee ace nu s-a întimplat.

Așa-numitele “Răscoale de la Bender și de la Tatarbunar”, care au avut loc, respectiv, în zilele de 27-28 mai 1919 și 12-17 septembrie 1924, au fost și ele rebeliuni coordonate și finanțate de autoritățile sovietice.

“În dimineața zile de 27 mai a.c. detașamente de bolșevici susținute de artilerie au trecut Nistrul în două etape, pe cîte două vase, la o jumătate de km de oraşul Bender, iar trupele franceze care se aflau în acea zonă nu au ripostat. În timpul atacului, dintr-un aeroplan au fost aruncate manifeste, unele în limba franceză …” - se spunea în materialele informative ale poliției politice secrete din România.

În cadrul anchetei realizate la Chișinău s-a stabilit că la atac au participat circa 300 de persoane.”… după o luptă de două ore, majoritatea atacatorilor au fost omorîți; o mica parte dintre ei a reușit să fugă dincolo de Nistru; ca represalii a fost bombardat orașul Tiraspol-scria ziarul ”Socialistul”.

“Rebeliunea sovietică de la Tatarbunar s-a manifestat prin atacuri banditești, asasinate și jafuri în mai multe sate din sudul Basarabiei. Planul rebeliunii de la Tatarbunar a fost întocmit de către centrul de spionaj de la Odessa și aprobat de Comitetul executiv al Internaționalei Comuniste. Rebeliunea a fost înăbușită de armata română. Participanții la violențe, jafuri și asasinate au fost condamnați de Consiliul de război al Armatei 3 din Chișinău, la 3 decembrie 1925. Pentru a se salva de arestări mulți rebeli (în mare parte din rîndul populației alogene) au fugit peste Nistru și s-au stabilit în satul Jora din raionul Camenca, unde au fost tratați ca eroi de către autoritățile ucrainene de la Kiev. N-au scăpat însă de represiunile politice din anii 1937-1938”, ne informează istoricul Pavel Moraru, din a cărui carte au fost extrase informațiile despre așa-numitele” răscoale de la Hotin, de la Bender și de la Tatarbunar”.

Iată cine au fost și prin ce s-au ”proslăvit” participanții la așa-numitele ”răscoale antiromânești”. Iată ce ne sugerează autorul ”Lecțiilor neînsușite”: să urmăm exemplul acelor dușmani ai neamului nostru.

În ”Lecțiile neînsușite”, publicate în ziarul ”Moldova Suverană” din 14 ianuarie 2016, doctorul habilitat în stiințe istorice reproduce urmatorul citat, pe care îl atribuie lui Petru Cazacu, membru al Sfatului Țării: ”Deși intrarea armatei române s-a hotărît în guvern în decembrie 1917, în primele zile din ianuarie 1918 trupele au năvălit… și în scurt timp (ianuarie-august) armata română a ocupat întreaga Basarabie”.

În legătură cu acest citat trebuie să facem urmatoarele observații severe. Prima: autorul nu indică izvorul și pagina din care a reprodus fragmentul. În locul autorului rău-intenționat o facem noi: este vorba de cartea ”Moldova dintre Prut și Nistru 1812-1918” de Petre Cazacu, care a pus la începutul cărții sale un motou inspirat din opera lui Mihai Eminescu, cu scopul de a releva idea fundamentală a scrierii sale - Însuși numele ”Basarabia” țipă sub condeiele rușesti. Căci Basarabia nu înseamnă decît Țara Basarabilor, precum Rusia înseamnă Țara Rușilor, România Țara Românilor.Mihai Eminescu ”. A doua observație și mai severă pe care o adresăm autorului ”Lecțiilor neînsușite”: citatul pe care acest autor îl atribuie lui Petre Cazacu reprezintă de fapt o falsificare nerușinată a scrierii lui Petre Cazacu. Drept dovadă , reproducem citatul original în întregime (p.353): ”Deși intrarea armatei Române s-a hotărît în Consiliul de Miniștri de la 1 ianuarie 1918 și în primele zile din ianuarie trupele au pornit, guvernul nu dă comunicatul său presei din țară decît la 12 ianuarie. Iată acel comunicat: Comandantul rusesc ne-a cerut, în urma intervenției Sfatului Țării din Chișinău, să asigurăm, prin trimitere de trupe române, ordinea în Basarabia . Era cu atît mai necesar să se răspundă chemării comandantului rus și a republicii moldovenești, cu cît bande răzvrătite din armata rusă opreau trenurile și dădeau foc sau prădau depozitele de hrană, înființate de noi în Basarabia pentru aprovizionarea armatei române și a celei rusești. În aceste condiții era absolută nevoie să ne asigurăm linia Chișinău-Ungheni, să restabilim ordine în regiune, de unde trupele noastre se aprovizionau și în care populația înspăimîntată de omorurile și jafurile bandelor ruse răzvratite reclama ajutorul ostașilor români…” (Notă: recomand citirorilor să parcurcgă în întregime textul comunicatului, întrodus în cartea menționată la pagina 353-354).

Pentru a demonstra cum autorul ”Lecțiilor neînsușite” falsifică evenimentele istorice, expunem, în coloane alăturate un text din ”Lecțiile neînsușite” și textul original din Declarația Sfatului Țării cu privire la proclamarea Republicii Democratice Moldovenești din 2 decembrie 1917:

Din textul reprodus în ”Lecții neînsușite” rezultă că atunci, la 2 decembrie 1917, exista un stat care se numea R.F.D.R, că R.D.M își exprima dorința de a face parte din R.F.D.R. Ceea ce nu este adevărat. Atunci, în realitate nu exista un stat denumit R.F.D.R. Un asemena stat exista doar în imaginația utopică a unor revoluționari ruși și moldoveni.Dimpotrivă, din octombrie 1917 în Rusia deja exista un stat diametral opus, după esența sa, statului democratic rus imaginar - o dictatură feroce a proletariatului, în timpul căreia “Lenin a ordonat să se dea recompense pentru executarea fiecărui culac; preot sau mosier”. Totuşi, execuţiile trebuiau să pară ca fiind opera “celorlalte părţi”, astfel încît, conform celor spuse de conducătorul bolşevic, “după aceea să dăm vina pe ei” – scrie Rudolf Pikhoia în “Sînt oponentul arheologiei politice” (Независимая газета, Moscova).
Mai observăm că în textul reprodus în ”Lecții neînsușite ” este omis toponimul ”Basarabia” și înlocuit prin îmbinarea de cuvinte ”pe pămînturile dintre Prut și Nistru”.
În legatură cu denumirea formațiunii statale proclamate de Sfatul Țării, Petre Cazacu scrie: ”Nu s-a putut admite acest nume” (”moldovenească” - nota mea, I.S.), decît după ce adversarii moldovenilor au propus, fără succes, denumirea de republică ”basarabeană” (p.317).

Petre Cazacu încheie capitolul al 14-lea al cărții sale, intitulat ”Lucrările Sfatului Țării. Declarația din 2 decembrie 1917”, cu următoarele cuvinte: ”Astfel din oblastie și apoi gubernie a imperiului și apoi a republicii rusești, Moldova dintre Prut și Nistru, prin voința clară și hotărîtă a fiilor săi, în drumul spre unirea tuturor românilor, de la 2 decembrie 1917 ia numele trecător de Republică Democratică Moldovenească” (p.318).