Unele femei cred că mai ţin minte renumita reclamă a unei nu mai puţin renumite firme cosmetice care avea sloganul „Pentru că meriţi!”. Probabil că e unul din puţinele  spoturi de publicitate, care nu m-au enervat. Dimpotrivă, le-am găsit simpatice, motivante, ba chiar educative într-o anumită măsură. Pentru că motivau femeile să aibă grijă de ele şi educau disciplina, respectul de sine şi tot ce i-ar sta bine unei femei – „pentru că merită”.

Nu ştiu de ce mi-am amintit această reclamă nu demult cînd am văzut la televizor o emisiune despre femeile-victime ale violenţei. Violenţei de orice tip, nu neapărat cele casnice, cînd bărbatul o bate în loc de bună ziua.  Cînd pe ecran au apărut titrele finale ale emisiunii, mi-am dat seama că gura mi-i plină de sînge. Asta de la cît mi-am muşcat buzele de nervi şi ciudă în timp ce am văzut şi ascultat.

E clar că nu toată lumea este totuna, caractere sînt diferite şi nu oricine poate demonstra prezenţă de spirit, dar vreau să ştiu unde totuşi sistemul face pene şi o fetiţă drăguţă, vioaie şi isteaţă se transformă într-o domnişoară aspectuoasă, atractivă şi, vorba poemului, „mîndră-n toate cele” ca mai pe urmă să vezi o făptură abătută, cu ochii stinşi, chinuită, speriată, apatică, absentă faţă de tot pe lume, indiferentă şi absolut pasivă. Pentru că în mare parte aşa arată aceste femei care au reuşit să fie scoase din mîinile despoţilor şi adăpostite pe la diferite aziluri sau centre de reabilitare.

Am un cunoscut, poliţist de sector într-un sat din raionul Căuşeni, şi cînd îmi povesteşte  unele întîmplări din spaţiul rustic, aşa-zisul scump plai mioritic, mi se ridică părul vălătuc. „Ele sînt proaste! Că nu ştiu cum să zic altfel: cu o zi-două înainte o scot din mîinile  lui semimoartă în bătăi, încărcată de sînge, loc viu n-are pe ea. Trei copii mici cît găluştele n-au glas de atîta plîns. Îl întreb pe el de ce a bătut-o, el răspunde porceşte: ca să fie, de profilactică. O iau cu tot cu copii, o duc la spital, o izolez de nebun şi ca să închei procedura şi tiranul să fie pus la respect am nevoie doar de cererea ei. Iniţial o scrie, dar peste o zi vine şi o retrage. Nu ştie unde să-şi ascundă de ruşine ochii cu care încă nu vede  bine, dar aşa renunţă. Şi eu nu pot face mai mult nimic dacă nu este cererea ei. Ei, de ce, Doamne îs aşa de proaste unele femei?!”

Unde face stop sistemul şi se modifică mintea femeii de o îndobitoceşte şi o lipseşte întru-totul de mîndrie şi demnitate. Şi de ce în această îndobitocire nu există măcar un sclipici care s-o lumineze şi s-o dumirească că îşi distruge şi copiii. Pentru că nu ştiu ce femeie va creşte din fetiţa care toată copilăria şi adolescenţa şi-a văzut mama mai mult cu ochii învineţiţi şi buimacă în urma loviturilor. 

Mama trebuie să miroase a parfum, a bucate gustoase, a femeie împlinită, a dragoste, a respect şi autoritate blîndă, şi nicidecum a sînge şi frică.

Mama trebuie să  fie prima cea care să-i spună fiicei că merită să fie cu cineva care s-o privească şi s-o aprecieze ca pe un mare dar ceresc. Că-l merită pe cel care s-o ferească de nenorociri şi s-o protejeze de toate relele.

Că merită să fie iubită de cineva care va purta această dragoste ca pe un trofeu şi nu se va ruşina de el, nu-l va ascunde, ci, dimpotrivă, va păstra toate amintirile şi fotografiile ca să-şi amintească cînd nu va fi alături.

Că merită mai multă atenţie decît un telefon de serviciu. Că merită eforturi şi timp. Că merită zîmbet. Că merită să fie atinsă cu gingăşie şi nu cu  ură.

Asta trebuie să facă o mamă în primul rînd şi în modul special dacă are o fiică, dacă o vrea cu o soartă care măcar să înceapă frumos dacă nu se ştie ce noroc îi găteşte viaţa.  Pentru că altminteri se creează o reacţie în lanţ - violenţa generează violenţă, din pumn răsare alt pumn, durerea naşte altă durere – şi sărmana fată ajunge să aibă o frică teribilă de tot ce e frumos în loc să fie ferm convinsă că îl merită.

Lilia GRUBÎI