Cine şi cum poate destabiliza R. Moldova

Autor: Mihai CONŢIU

Nu puţine sînt capetele înfierbîntate favorabile unirii Moldovei cu România care-şi imaginează că acest lucru se poate face în contextul tulburărilor violente din Ucraina şi cel al radicalizării relaţiilor acestei ţări cu Federaţia Rusă. Iată, de exemplu, ce notează Vitalia Pavlicenco pe blogul său de pe VoxPublika: „Mă sună unioniştii şi cei care credeau mai puţin în Unirea cu România. Şi îmi propun să ieşim cu tricoloruri în faţa Ambasadei României, să cerem apărarea securităţii noastre de către armata română, armată NATO. De cîte ori am spus că nu există altă cale de salvare a românilor şi alogenilor integraţi din Basarabia decît reunificarea celor două state româneşti...”

Întotdeauna i-am suspectat de duplicitate pe politicienii şi unioniştii moldoveni care recurg la manifestări stridente în favoarea unirii Moldovei cu România în momentele cele mai sensibile cu putinţă pentru ambele ţări. Se creează certitudinea că aceste manifestaţii sînt provocate tocmai în scopul depărtării Moldovei de România, implicit şi de UE, şi pentru a „motiva” Rusia „să vină în sprijinul etnicilor ruşi din Moldova”, iar asta la chemarea lor, spre a-i apăra de o „invazie românească” sau de pericolul dispariţiei R. Moldova ca stat suveran. Doar tot la solicitarea etnicilor ruşi a intervenit armata Rusiei în Crimeea!

În aceste clipe fierbinţi, tocmai de manifestaţii pro-unioniste sau de solicitări făcute de unioniştii moldoveni către România sau NATO au nevoie cei de la Tiraspol sau Mihail Formuzal ca să solicite protecţia Rusiei. Nu vedeţi că, de fapt în pragul unui rîăzboi mondial, neavînd ce mînca, Şevciuk şi cu Ştanski se ocupă de o chirie de doi bani la liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol? Acum, pînă şi liderii politici de la Chişinău nu trebuie decît „să ia act cu îngrijorare de ceea ce se întîmplă în Ucraina” şi să rămînă axaţi exclusiv pe îndeplinirea tuturor criteriilor necesare în vederea semnării Acordului de Asociere cu UE.

Pînă şi declaraţiile-avertisment ale lui Traian Băsescu destinate lui Vladimir Putin par destul de ridicole. Nu România, chiar dacă este membră NATO, sau Moldova au capacităţi decizionale cu privire la ce se întîmplă, se poate întîmpla, trebuie să se întîmple şi cum se va decide soarta Ucrainei, ci toţi realii lideri mondiali ai marilor Puteri.

În mod special cei care vor agita steagul unirii Moldovei cu România în aceste momente tensionate vor fi şi cei pot compromite parcursul pro-european al ţării şi revenirea sub tutela Maicii Rusii. Acest lucru îl vede şi înţelege oricine. Atunci de ce mai este nevoie de invocarea zgomotoasă a ceva ce nu are cum să se întîmple – unirea Moldovei cu România în acest context? Dar România de ce nu se gîndeşte să revendice Basarabia de Sud şi Bucovina de Nord de la Ucraina, care nu i-au aparţinut niciodată? Cum Hrusciov a dăruit Ucrainei Crimeea, aşa şi Stalin a dăruit Ucrainei cele două provincii care nu au aparţinut niciodată acestei ţări. Indiferent de hazardul istoriei, modificarea unor frontiere europene este extrem de dificilă în timpurile moderne, cere prea mult sînge vărsat şi capătă şi semnificaţii absurde într-o eră a globalizării şi, regional, în contextul unei Europe Unite.