Autor: Mihail LUPAŞCO

Cîndva, marele poet Italian Francesco Petrarca a pus bazele liricii populare italiene. Marele poet a devenit Mare Cetăţean, precursor al unificării ţării sale. Ce-i drept, cetăţenilor săi pasivi, care aşteptau o minune prin bucătăriile călduţe, el le-a adresat aproximativ următoarele rînduri:

„Coruperea, cu timpul, a cîştigat

Şi corpul sănătos

Puroiază, netămăduit.

Astăzi stîna de lupi

Într-un ţarc cu oile trăieşte.

Şi cine suferă? Cel mai inofensiv.

Şi cel mai obijduitor e că acest rău poporul l-a născut”.

Aşadar, în ce măsură cetăţeanul de rînd este responsabil de situaţia din ţara sa? S-ar părea că e o întrebare retorică. La modul ideal, cetăţeanul este acea instanţă de bază, a cărei părere cumulativă, exprimată prin vot, determină cursul politic al guvernării. Asta la modul ideal. Însă, dacă e să coborîm de la infantilismul teoretic pe pămîntul nostru moldovenesc păcătos, vedem că cetăţeanul ţării noastre nu întotdeauna este responsabil, raţional şi activ.

Nu este un secret faptul că aproape 40, iar uneori şi 50 la sută dintre cetăţenii Moldovei cu drept de vot la modul insistent, din scrutin în scrutin, ignorează procesul electoral, manifestă indiferenţă, naivitate şi infantilism. Cineva, tradiţional, îşi argumentează anti-poziţia prin „la ce să mai mergem la vot, totul e decis deja fără noi?!”. Într-o măsură oarecare acest „copil matur” infantil are dreptate. Ultimele campanii electorale au arătat monstruozitatea presiunii oligarhice asupra procesului electoral şi asupra organelor publice, care asigură desfăşurarea acestui proces. Este oare o astfel de poziţie a cetăţeanului, care oferă ca rezultat posibilităţi nelimitate pentru fraude cu listele electorale, una adecvată? Absolut şi precis – neadecvată, capitulantă şi trădătoare în raport cu ţara şi faţă de sine însuşi.

De unde apare o astfel de poziţie? Pasivitatea şi nedorinţa de a cheltui efort şi timp pentru schimbarea stării de lucruri în societate benevol şi fără remunerare materială creează precedentul ONG-urilor cumpărate şi al surogatului de societate civică alimentată de oligarhi. Însă aceeaşi Europă, despre care trîmbiţează atît de mult presa angajată de oligarhi, pînă a ajunge la bunăstarea de astăzi, pe parcursul zecilor de ani a asigurat activismul politic şi progresul anume din contul participării benevole a milioanelor de cetăţeni la procese electorale complicate, care au determinat un climat de compromis, benefic social şi de dialog responsabil între capital, partidele politice, societatea civilă şi muncitori. Aşa a fost şi în Franţa, şi în Italia şi în Spania, şi în alte ţări ale Europei unite de astăzi. Benevol şi responsabil – iată elementele constitutive ale unui sistem onest şi transparent, capabil să asigure, cu toate lacunele existente şi inerente, o dirijare adecvată a societăţii şi ţării. Mituirea, mercantilismul, cinismul, traseismul politic apar din poziţia indiferentă a unui număr enorm de cetăţeni ai Moldovei. De ce foarte mulţi cetăţeni nu şi-au determinat o poziţie socială clară?

Răspunsul e simplu: de la prima zi de existenţă a Republicii Moldova ca stat independent, anumite forţe politice influente şi presa controlată de ele au inoculat în conştiinţa de masă a cetăţenilor gîndul că acest stat ar fi vremelnic şi inferior. Că este o creaţie artificială sortită eşecului. Pe parcursul a douăzeci de ani, politicienii, care optau deschis pentru lichidarea Republicii Moldova, au fost finanţaţi şi susţinuţi de către „prietenii de peste Prut”. Poate oare să aibă cineva încredere în ceva vremelnic, care urmează să dispară? Iată şi răspunsul. Ideea impusă despre inferioritatea şi provizoratul proiectului de stat Republica Moldova a şi provocat conflictul de la Nistru şi reacţia în masă a sutelor de mii de cetăţeni ai ţării.

Mai mult ca atît, această idee nocivă şi periculoasă permite anumitor aventurieri politici să facă şi să lanseze în societate proiecte în baza vectorilor geopolitici. Pentru că, în cazul în care ţara e vremelnică, nu ar fi oare logic să aderi la o mînă forte, să devii vasal al unui mare imperiu, sau să te contopeşti cu ţara vecină într-un concubinaj inegal?

Moldova este o ţară populată dens de reprezentanţi ai mai multor popoare şi etnii. E o situaţie fericită. Deoarece cumulul forţelor creatoare ale moldovenilor, ucrainenilor, ruşilor, găgăuzilor, bulgarilor, evreilor, polonezilor şi altor cetăţeni a ţării noastre ar putea asigura un progres enorm şi în economie, şi în cultură, şi în conştiinţa de sine. Însă pentru asta trebuie să excludem, să eliminăm şi să scăpăm societatea de ideea provizoratului şi ineficienţei statului nostru. După cum scria la timpul său marele umanist şi istoric Lev Gumiliov: „Substratul naţional al statului multinaţional poate fi totalitatea tuturor popoarelor care trăiesc în acest stat, reprezentată ca o naţiune deosebită multinaţională în baza conştiinţei de sine a ţării, care are genul său de „naţionalism”, numit patriotism de stat”.

Patriotismul de stat – iată ce îi poate trata pe cetăţenii ţării de infantilism. Bineînţeles, la conducerea acestei mişcări trebuie să se afle avangarda societăţii. Forţa politică, care ar reprezenta populaţia şi statalitatea.