PANSAMENTELE CU MIERE INVINGATOARELE RANILOR
![](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/84181038d998e6d21a2dca554a8dc5ea.jpg)
Mierea are calitatea de a distruge majoritatea agenților patogeni. Chiar papirusuri provenite din Egiptul Antic prezintă dovada că faraonii și preoții egipteni foloseau mierea nu doar pentru a da gust mîncărurilor, ci și în vindecarea rănilor. Un astfel de document egiptean, vechi de 3.500 de ani, care descria metoda de folosire a mierii pentru vindecarea rănilor, a stat la originea unui studiu realizat de cercetătorii de la Clinica Universitară din Bonn.
Reuşesc să distrugă microbii foarte rezistenţi
În cadrul studiului, au fost tratați 150 de pacienți cărora li se făcuseră operații chirurgicale de extirpare a unor tumori canceroase, iar din cauza faptului că respectivii bolnavi aveau organismul slăbit, rănile li se vindecau mai greu. În situația lor, efectul dezinfectant al mierii s-a dovedit mai eficient decît tratamentul cu antibioticele utilizate pînă atunci. Pansamentele cu miere au reușit să distrugă chiar și microbii foarte rezistenți.
Celulele și țesuturile moarte sînt îndepărtate mai repede
Specialiștii de la clinica din Bonn au început să studieze, în paralel cu activitatea lor de tratare și vindecare a rănilor, și mecanismul efectelor de vindecare ale mierii și au descoperit o serie de procese surprinzătoare în timpul terapiilor. Datorită efectelor sale de dezinfectant, rănile bine curățate se vindecau foarte repede odată cu folosirea pansamentelor cu miere, iar în paralel cu acest proces de vindecare, celulele și țesuturile moarte erau eliminate mai repede, fără efecte de infectare. S-a dovedit foarte util și faptul că pansamentul îmbibat cu miere nu trebuie smuls de pe rană, ci trebuie scos cu grijă, pentru a nu rupe crusta proaspăt formată.
Enzimele sale elimină germenii patogeni
Pe parcursul cercetărilor a reieșit că forța de vindecare a mierii constă în marea concentrare de zahăr existentă în ea, care, pur și simplu, elimină din apropierea agenților patogeni apa atît de necesară pentru existența și înmulțirea acestora. Un rol important îl are și una dintre enzimele din miere, oxidul de glucoză, care în timpul unor reacții chimice complicate produce în cantități mici peroxid de hidrogen. Această substanță, bine cunoscută și în procesul de decolorare a părului, are, de asemenea, un efect de distrugere a microbilor, de dezinfectant.
După revista „Taifasuri”
![Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cd2185c355ff4ef7b9333fecd1d0412e.jpg)
![Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/01faafe1fb7532ef9dc1249ec1fea0de.jpg)
![La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/98a59213ffa1b1d4ef96a0be28eafd05.jpg)
![Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/2bdb087e1fbe73f9065f7636ec8eed12.jpg)
![În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/7de07c5cef6577dcc450f4e516bdb664.jpg)
![După tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei de către Trump, acțiunile producătorilor auto europeni au scăzut drastic După tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei de către Trump, acțiunile producătorilor auto europeni au scăzut drastic](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/ea38e1b723660dc292375fedb6ccb9a1.jpg)
![Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/123d829308134b07dfb4f31a93023e49.jpg)
![Elon Musk vrea să închidă USAID Elon Musk vrea să închidă USAID](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/c3a18fee831f5f3cab42e6e9b6d22378.jpg)
![Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie” Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie”](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/c9ee3a68a88b1abc8900c45654fd7b97.jpg)
![SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cef3d06838597aeb35f4a67df14f71e0.jpg)
![Guvernul britanic adoptă măsuri severe împotriva căilor prin care inteligența artificială este folosită spre a crea conţinut pornografic infantil Guvernul britanic adoptă măsuri severe împotriva căilor prin care inteligența artificială este folosită spre a crea conţinut pornografic infantil](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/aaaaa1f972d0e73ef5b265c4efa8ee13.jpg)
![Misterele construcției piramidei lui Cheops Misterele construcției piramidei lui Cheops](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/e7aa71dcf9dd99d4580281f715c415ae.jpg)