Organizatorii unui mars neonazist din SUA vor plati daune de 25 de milioane de dolari

Organizatorii unui marş neonazist care a avut loc în Charlottesville (statul american Virginia) în urmă cu patru ani vor trebui să plătească despăgubiri în valoare de 25 de milioane de dolari contramanifestanţilor care au fost răniţi în incidente, a decis Marţi un juriu, transmite EFE.

Decizia juriului vizează 12 persoane fizice şi 5 organizaţii implicate în marşul Unite the Right (Unim dreapta), în timpul căruia peste 50 de persoane au fost rănite şi o femeie de 32 de ani a fost ucisă, după ce un neonazist a lovit-o în plin cu maşina la volanul căreia se afla.

Între acuzaţi figurează unii dintre cei mai cunoscuţi adepţi ai supremaţiei albe din SUA, precum Jason Kessler, principalul organizator al marşului, şi Christopher Cantwell, care a ajuns să fie cunoscut sub porecla de „nazistul plîngăcios” după ce pe reţelele sociale a circulat o înregistrare video în care Cantwell reacţionează lacrimogen la un ordin de arestare emis într-un alt caz.

Procedura judiciară a început ca urmare a plîngerii făcute de patru bărbaţi şi cinci femei care au fost răniţi în timpul violenţelor produse în timpul marşului.

Trei dintre reclamanţi au suferit comoţii cerebrale, unul a avut fractură craniană şi majoritatea insistă că suferă de stres posttraumatic, ceea ce le-a provocat insomnie, lipsă de concentrare şi atacuri de panică.

Însă în pofida acordării unor despăgubiri de 25 de milioane de dolari, decizia nu a fost total favorabilă reclamanţilor. Mai exact, juriul nu a putut ajunge la un acord în privinţa a două capete de acuzare federale cu ajutorul cărora reclamanţii încercau să susţină că organizatorii marşului au conspirat pentru a comite acte de violenţă motivate de idei rasiste.

În zilele de 11 şi 12 August 2017, un grup de neonazişti a manifestat pe străzile din Charlottesville cu torţe şi strigînd sloganuri xenofobe pentru a protesta faţă de înlăturarea unei statui a generalului Robert E. Lee. Principal lider militar al confederaţilor, generalul Robert E. Lee a luptat de partea statelor din Sud împotriva celor din Nord, avînd printre obiective şi menţinerea sclaviei.

Acest protest a fost contestat printr-un marş antifascist la care li s-a cerut neonaziştilor să plece din Charlottesville. În timpul acestui protest, neonazistul James Alex Fields Jr. a intrat cu maşina în manifestanţi şi a ucis-o pe Heather Heyer, femeia de 32 de ani, moment surprins de camerele de luat vederi şi care a produs un val de indignare în SUA.

În acest context, Preşedintele american de la acea vreme, republicanul Donald Trump, a provocat o polemică de proporţii după ce a pus violenţele atît pe seama grupărilor neonaziste, cît şi a manifestanţilor de stînga şi, în plus, şi-a exprimat convingerea că în rîndul adepţilor supremaţiei albilor existau şi oameni „de treabă”.