OMUL PUTERII DE LA CC

Al. Tanase, un al doilea Sturza, pe post de „parinte al natiunii”

Autor: Mihai CONŢIU

Pe Ion Sturza îl cunosc toţi cei care îi sunt prieteni pe Facebook. Ba chiar mai mulţi. O să vă spun şi de ce. Pe contul său de pe această reţea de socializare Sturza nu conteneşte să se erijeze gratuit într-un fel de părinte al naţiunii. Se pricepe la toate – la politică, la finanţe, la afaceri dintre cele mai diverse, la administraţie, la cele mai revoluţionare metode de guvernare, la istorie, lingvistică, economie, agricultură, petrol, sindicate, religie, curve, prostituţie etc.

Plătiţi ori nu, din lipsă de subiecte ori imaginaţie profesională, jurnaliştii de la ziarele şi portalurile electronice de ştiri îi preiau toate pîrţurile scrise de el acolo, într-o gramatică sub nivelul unui elev de clasa a IV-a. Cei mai mulţi dintre moldoveni l-au uitat de mult. Celor maturi, le este groază să-şi amintească de el. Cum pot să uite foametea îndurată pe vremea cînd era prim-ministru. Chiar şi acum, nu pregetă să mintă că era gata-gata să bage RM în UE. În realitate, a băgat RM în… altă parte, nu în UE. Cît de fraieri pot fi unii ca să creadă că Sturza ar fi putut băga RM în… UE peste rînd şi fără Acorduri de Asociere, de Liber Schimb…!?

Amintiţi-vă ce mască stîlcită europeană avea RM pe vremea cînd el era premier, cu o populaţie cu maţele ghiorăind de foame, cu salarii şi pensii plătite în zdrenţe la mîna a doua primite drept ajutoare materiale din containerele de gunoi din întreaga Europă!

De o bună bucată de timp, se tot jeleşte, pe bună dreptate, de soarta ţării şi incompetenţa cioflingarilor de la guvernare. Face asta stînd la pîndă. Poate i-o oferi cineva postul de premier sau de preşedinte de ţară. Pe gratis. La cît de bogat este, dacă şi-ar iubi atît de mult ţara, după cum spune, atunci n-ar trebui decît să pună la bătaie vreo zece milioane de Euro ca să-şi facă un partid. În mod sigur ar cîştiga alegerile şi ar ajunge la guvernare. N-o face din zgîrcenie. Parcă ar fi frate cu Vlad Filat. Vrea totul de pomană.

Tănase, care Moldovei i-o trase

Şi pe Alexandru Tănase, preşedintele Curţii Constituţionale (CC) a Puterii îl cam ştie lumea din aceleaşi surse ca şi pe Sturza. Ba chiar mai multe! Nu cred că poate cineva să-mi arate un moldovean – semicult, incult, escroc, mafiot, corupt, curvă politică – care în clipa în care ocupă o funcţie decizională nu ajunge să se creadă un fel de Dumnezeu pe Pămînt, net superior tuturor „amărăştenilor de muritori de rînd”.

Nu zice nimeni că Tănase, în domeniul juridic, n-ar fi pregătit suficient şi nu ştie să jongleze cu legislaţia cu iscusinţă. Oricum, ştie un pic mai multă gramatică decît Sturza, dar nu suficient, şi are convingerea fermă că rîul Prut este fluviu, după cum scria odată. Cei care l-au făcut pulbere pe predecesorul lui şi l-au înscăunat pe Tănase drept preşedintele lor la CC au ştiut cît de bun executant va fi. În cazul lui Tănase, problema este CUM şi PENTRU CINE jonglează cu legislaţia interpretativ-constituţională, ca să-i zicem şi aşa.

Faptul că şi-a făcut studiile universitare în România îl recomandă a fi şi „bun român”, chestie în care nu credem, dar şiretenia juridică abuzivă cu care emite unele Hotărîri ale CC este de natură să-i mulţumească pe activiştii români ai unionismului. Ca un exemplu, în acest sens, amintim Hotărîrea CC prin care s-a decis că limba română este limba oficială a RM deoarece Declaraţia de Independenţă prevalează asupra Constituţiei. O trăznaie a acestei CC despre care reputatul analist politic român Armand Goşu nota:

„Curtea Constituţională de la Chişinău este cunoscută pentru deciziile ei bizare, probă a unei bogate imaginaţii. De pildă, i-a interzis lui Filat să mai fie premier; a decis că Declaraţia de Independenţă este superioară Constituţiei Republicii Moldova; a declarat limba română limbă de stat deşi în Constituţie este menţinut articolul 13 în care se spune că limba de stat este limba moldovenească.”

Tănase ştie foarte bine că rămînerea lui în această funcţie, bunăstarea sa, în ultimă instanţă, depinde de PD, motive pentru care interpretează şi decide tot ce i se ordonă. Un paradox constituţional şi antidemocratic este şi acela prin care l-a obligat pe amărîtul preşedinte Nicolae Timofti să desemneze un premier după regulile impuse de acelaşi PD. Şi despre aceasta, pentru a nu fi suspectaţi de rea-credinţă, vă reproducem constatările lui Armand Goşu, specialist pe spaţiul ex-sovietic, care scrie:

„După ce-şi face concetăţenii proşti pentru că ar crede în horoscop şi afirmă despre moldoveni că oricum aparţin unei societăţi „rudimentare”, judecătorul care pretinde că vorbeşte „într-o română uşor mai elevată” clarifică obscurităţile Constituţiei: „Partidul care cîştigă în rezultatul [sic!] alegerilor parlamentare o majoritatea [sic!] ce îi permite să formeze un Guvern, sau o coaliţie care formează o majoritate, propune Preşedintelui numele Prim-ministrului”. Numai că majoritatea constituită în Parlament nu reflectă rezultatul alegerilor ci nivelul corupţiei politicienilor care pot fi şantajaţi, cumpăraţi, manipulaţi astfel încît să formeze majorităţi fără nici o legătură cu voinţa alegătorilor. Premierul desemnat n-a fost lăsat să-şi prezinte programul de guvernare, preşedintele Candu constatînd că sunt prezenţi în sală doar 47 de deputaţi din 101, boicotul însemnînd că „tentativa este considerată eşuată, iar preşedintele [Timofti] trebuie să propună un nou candidat la funcţia de premier”. Evident, după reluarea consultării cu partidele politice şi ţinînd seama de ultimele clarificări ale Curţii Constituţionale.”

Am reprodus aceste citate deoarece au o noimă în contextul celor ce vor urma. În emisiunea  ”Честно Говоря” de la Realitatea TV, făcîndu-se referire la modul în care Guvernul Filip a depus jurământul, Alexandru Tănase spune că președintele Nicolae Timofti nu a avut de ales atunci cînd s-a luat această decizie. Și asta deoarece, situația ar fi ieșit de sub control, pe fondul protestelor violente din jurul Parlamentului. „Cel mai periculos ce se poate întîmpla în astfel de situații este vacuumul puterii. Într-o asemenea situație, orice președinte ar fi procedat la fel, pentru că nu era altă ieșire din situație. El era obligat să facă tot posibilul ca noul Guvern să depună jurămîntul pentru a ține situația sub control. În toată lumea se întîmplă cînd Parlamentul votează noaptea, deputații se bat, blochează tribuna. Nu este plăcut, dar este un fenomen firesc”, a precizat Tănase, cu „propria-i convingere” sugerată de către stăpînii lui din PD.

„Mînca-l-ar mama de băiat „dăştept” şi chipeş, că aşa cum le spui tu, bibicule, nimeni n-o poate potrivi”, ar zice cineva! Pe lîngă mafioţii care au prăduit şi fură pe rupte în continuare această ţară, la fel de periculoşi pentru RM şi moldoveni sunt şi „oamenii dăştepţi” ca Tănase şi Marian Lupu, căci de şiretul şi prostul satului nu mai are rost să vorbim! Aproape întreaga populaţie a ţării vrea alegeri anticipate ca să alunge aceste lipitori de la guvernare, dar lui Tănase i se pare… constituţional ca un Guvern să fie învestit hoţeşte, în miez de noapte, cu clamele unor dosare penale prinse de urechile lui Timofti. „Aşa le trebuie proştilor şi rudimentarilor de moldoveni”, pare a spune Tănase.

În încheiere, faţă de afirmaţiile beizadelelor Puterii, care spun că alegerile anticipate ar fi o catastrofă pentru RM, că protestele stradale ar avea tentă geopolitică, favorabilă Rusiei, fireşte, prin venirea forţelor de Stînga la Putere, vă reproduc un scurt fragment dintr-un amplu articol apărut în prestigioasa revistă americană Foreign Policy:

 „În cazul în care Occidentul nu recunoaşte şi nu ia partea oamenilor, va pierde Moldova. Conflictul îndelungat între Opoziţie şi Guvern nu a fost niciodată despre geopolitică, ci mai degrabă despre corupţia care ameninţă să distrugă încrederea oamenilor în democraţie. Iar în cazul în care Occidentul nu recunoaşte şi nu ia partea oamenilor, va pierde Moldova. Conform unui studiu recent, 65 la sută din populaţie vrea alegeri parlamentare anticipate pentru a da jos actualul Guvern. Situaţia este o reminiscenţă a ţării vecine Ucraina. Peste 80 la sută din ucraineni sunt împotriva Guvernului, exact din acelaşi motiv – corupţia.”

Alte comentarii… chiar că sunt de prisos!

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40