Cadrele tinere sunt bune doar dacă le seamănă şi li se supun

Autor: Mihai CONŢIU

Chestiunea avansării tinerilor în structurile de comandă ale partidelor politice şi în instituţiile statului are, în mod inevitabil, acelaşi blestemat de „specific moldovenesc”. Cînd spun „specific moldovenesc”, iau în consideraţie nepotismul sau „cumătrismul”, slugărnicia faţă de cei cu puterea de a-i investi într-o funcţie sau alta, vulnerabilitatea faţă de şantaj, subordonarea necondiţionată şi ticăloşirea după chipul şi asemănarea liderilor, „capacităţile manageriale” de a cotiza masiv la buzunarul şefului şi în puşculiţa partidului şi... cam atît!

Cînd este vorba despre promovarea tinerilor în structurile de conducere ale partidului sau numirea lor în funcţii de stat, preşedintele Vladimir Voronin, de exemplu, imediat îi dă în cap interlocutorului cu media de vîrstă destul de scăzută a membrilor PCRM, iar asta în comparaţie cu alte partide, exemplificînd cu nominalizări concrete de tineri avansaţi în posturi etc.

Statistic, aşa este, dar în realitatea democratică internă de partid sau cea oficială de cînd PCRM se afla la guvernare – adevărul a fost şi este cu totul altul! Atunci şi acum toţi stau smirnă în faţa preşedintelui Voronin. Intră în biroul său cu ideile lor proprii şi ies de acolo cu cele ale lui Voronin. Îşi imaginează cineva că bătăioşii, curajoşii Petrenco, Munteanu sau Muşuc îndrăznesc vreodată să-l contrazică pe Voronin sau să-i impună acestuia propriile lor idei, convingeri?

Să fim serioşi, căci acest curaj nu-l au nici cei vîrstnici! Nici Mark Tkaciuk nu suflă în faţa lui Voronin, numai că acesta are alt avantaj: toţi ceilalţi se tem de el pentru că-i cunosc influenţa ascunsă pe care o are asupra preşedintelui PCRM!

Exact la fel stau lucrurile şi în Partidul Liberal, uriaşa diferenţă constînd doar în aceea că Voronin este cu adevărat un lider politic, iar Mihai Ghimpu este o catastrofă sub toate aspectele, care încă îşi mai poate exercita tirania rudimentară în virtuţi conjuncturale.

Dacă Voronin impune, oarecum natural, prin autoritatea şi experienţa sa, Ghimpu reuşeşte o performanţă uluitoare – aşa incult, semi-senil şi primitiv cum este, îşi subordonează oameni cu o pregătire intelectuală net superioară celei a lui. Asta înseamnă că, la nivelul indescifrabilului subconştient, persoane ca Gheorghe Brega, Corina Fusu, Boris Vieru sau prematur-îmbătrîniţii Valeriu Munteanu şi Dorin Chirtoacă sunt de aceeaşi calitate ca şi Ghimpu, inclusiv sub aspectul moralităţii! Poate că şi din alte interese, dar sunt sigur că şi dictatura prostiei a jucat un rol esenţial în plecarea „grupului Hadîrcă” din preajma acestui individ penibil şi periculos. Promovarea tinerilor? Care?

O paranteză necesară

Venind vorba despre incultul şi rudimentarul Ghimpu, chiar dacă, pe parcursul a mai multor numere ale ziarului nostru, prezentăm amplul interviu cu regretatul scriitor, eseist, diplomat şi aristocrat român Alexandru Paleologu, spre a înţelege mai bine, pentru a vedea contrastele, vă re-reproducem doar cîteva din afirmaţiile sale:

„Acum se urăşte inteligenţa. Uită-te puţin în viaţa publică! Uite cine se manifestă! Sub comunişti am dus-o cum am dus-o: puşcărie, porcării, confiscări, ticăloşii cumplite. Dar ticăloşii, nu imbecilităţi! Între ticăloşie şi imbecilitate e o diferenţă mare de calitate. Ticăloşia este abjectă, ignobilă, deliberată, ea vine dintr-un suflet negru sau întunecat, ori din prostia specifică locului, omului sau grupului. Acuma, prostia este universală, e peste tot. Este unanimă! Pentru că ei, proştii, sunt ignoraţi statistic. Obscen e că proştii sunt ignoraţi statistic: nu se ţine seama cît sunt de mulţi, nici cît sunt de puternici, de ridiculi şi de odioşi. (...) Pe mine mă revoltă aşa de cumplit aceste idioţii ajunse la putere! Idioţia a ajuns abia acum la putere! (...) Inteligenţa apare ca monstruoasă tocmai monştrilor care trăiesc şi care domină societatea.” (Alexandru Paleologu)

Mai departe...

În subiectul abordat, notăm realităţi evidente, constatate mai mult sau mai puţin nemijlocit ori fapte care ne-au fost comunicate de surse serioase. Nu doar noi suntem cei care avem ştiinţă despre dictatura din PCRM şi PL, de faptul că tinerii joacă roluri decorative, sunt figuranţi, executanţi docili ai voinţei şefului. Un pic altfel pare că stă starea de lucruri în PD şi PLDM, dacă este să ne limităm doar la partidele parlamentare.

În PD, la nivel de conducere şi influenţă publică,  există trei lideri despre care cu greu poţi afirma că se supun unul altuia necondiţionat, iar aici este vorba despre Dumitru Diacov, Marian Lupu şi Vladimir Plahotniuc. Fiecare dintre ei reprezintă un univers uman distinct. Chiar dacă se susţine că Plahotniuc este finanţatorul de bază al partidului, este greu de crezut că Diacov, preşedinte de onoare şi creatorul de bază al formaţiunii, ar capitula slugarnic în faţa acestuia, ca în cazul PCRM şi PL, dar nici invers! Şi în cazul lui Marian Lupu se poate vorbi despre nuanţe care nu au legături cu totalitarismul de partid amintit. Deşi chiar noi am fost cei care am afirmat sau insinuat că acesta s-ar subordona necondiţionat lui Plahotniuc, nu putem totuşi să nu remarcăm că Lupu este suficient, că nu pare a fi tipul de personalitate care ar tremura în faţa lui Plahotniuc sau Diacov aşa cum o fac „vitejii” din PCRM în faţa lui Voronin.

Cît priveşte libertatea de afirmare a tinerilor democraţi, este suficient să amintim măcar evoluţiile lui Igor Corman sau Adrian Candu.

Din perspectiva surselor despre care vorbeam, nici în interiorul PLDM nu putem afirma că poate fi vorba despre o dictatură instituită în partid de către Vlad Filat. În cazul liberal-democraţilor, chestiunea stă un pic altfel. Însăşi ideea acestui articol mi-a fost relevată de o declaraţie a lui Filat, pe care a făcut-o în cadrul dezbaterii publice „Lecţii învăţate şi lecţii de învăţat. Depăşirea şi prevenirea crizelor politice: rolul clasei politice şi al societăţii – 1”, organizată de Agenţia de presă IPN, pe data de 8 Iulie.

Compromiterea sau sacrificare specialiştilor şcoliţi în Occident?

În contextul dezbaterii publice amintite, venind vorba despre furibunda ofensivă liberal-comunistă declanşată împotriva Maiei Sandu, ministrul Învăţămîntului, Filat a făcut o afirmaţie care, în contextul de faţă, mi s-a părut cu mult mai semnificativă decît tot ceea ce s-a vorbit pe toată durata dezbaterii. Este vorba despre convingerea celor mai tineri specialişti, perfecţionaţi în Occident şi care lucrează acolo, spre a accepta funcţii de conducere în Republica Moldova.

Astfel, Filat a sugerat cît de dificil este să-i convingi pe aceştia să vină în ţară şi să accepte un post înalt în condiţiile politice actuale de aici, aşa cum s-a întîmplat şi în cazul Maiei Sandu. Aşa cum am motive să cred că s-a întîmplat şi în cazul Veronicăi Bacalu, propusă de PLDM drept candidat la Preşedinţia ţării, care-şi desfăşoară activitatea de finanţist, cu succes, în SUA. La fel ca şi în cazul Maiei Sandu, doar Ghimpu şi comuniştii au fost cei care au desfiinţat-o efectiv pe doamna Bacalu.

Prin urmare, asistăm la o realitate cruntă, în care gerontocraţii liberali şi comunişti se opun cu violenţă venirii în funcţii de răspundere a oricărui mai tînăr specialist şcolit şi rodat în Occident, iar asta doar pentru simplul motiv că nu face politică şi, mai ales, nu este membru al partidelor lor.

Să luăm doar cazul Maiei Sandu, iar asta ca să vedeţi în ce situaţie penibilă, imposibilă sunt puşi Filat şi Sandu de către gerontocraţii liberali şi comunişti!

Aşadar, Filat, din cîte am înţeles, a purtat numeroase discuţii cu Maia Sandu, apolitică fiind, ca s-o convingă să-şi părăsească postul bine retribuit şi sigur  de consilier al directorului executiv al Băncii Mondiale, Washington DC, SUA,  şi să accepte să fie ministrul Învăţămîntului în R. Moldova. Maia Sandu, după cum se ştie, a acceptat, iar acum s-a pomenit în faţa răzbunătoare a gerontocraţilor liberali şi comunişti.

Unica ei „vină” este că vine „dintr-o altă lume”, dintr-o „altă civilizaţie aplicativă”, că vrea să aplice în domeniul pe care-l conduce principii, reguli şi valori avansate, occidentale, imposibil de înţeles şi de admis de către unii ca Ghimpu, Chirtoacă, Petkov, Voronin, Petrenco, Munteanu etc.

Acum înţelegeţi în ce situaţie a fost pus Filat faţă de Sandu şi viceversa?

Acum înţelegeţi că Maia Sandu, dată fiind pregătirea sa, are dreptul să-i califice cum vrea pe aceşti politicieni? Fiţi siguri că o va face cu precizie, cu obiectivitate!

Dar ce mai poate crede acum Maia Sandu despre această ţară şi, în particular, despre sistemul mucegăit de învăţămînt pe care vrea să-l reformeze, să-l civilizeze, un sistem menţinut şi apărat de astfel de politicieni? 

Cum să mai aibă curajul să revină în ţară oameni ca Maia Sandu dacă ştiu că, absolut nevinovaţi fiind, oameni ca Ghimpu sau Voronin le-ar fabrica şi dosare penale doar pentru că vor să scoată această ţară din primitivismul în care ei se simt nemaipomenit de bine?

Despre asta este vorba, nu despre altceva! Este vorba despre mai tinerii specialişti şcoliţi şi exersaţi în Occident şi de care ţara are nevoie mai mult decît orice!

Pentru gerontocraţii liberali şi comunişti, cadrele tinere sunt bune doar dacă le seamănă, li se supun şi sunt maeştri ai linguşelilor! Sunt extrem de periculoşi pentru că, respingîndu-i pe cei ca Maia Sandu, vor să-şi perpetueze lumea lor mucegăită prin „tineri” deja băbiţi ca Petrenco, Chirtoacă, Muşuc, Munteanu..., deveniţi deja gerontocraţi!