Vinerea trecută am avut întîlnire cu foşti colegi de la studiile postuniversitare. Demult n-am mai avut aşa o plăcere de la oameni. Colegii mei, cu care am mîncat o bună bucată de pîine timp de doi ani de zile. Nu ne-am văzut 19 ani. Dar parcă nici nu au fost aceşti ani. Îi studiam pe toţi şi nici nu observam ridurile pronunţate de sub ochi, eram aceiaşi, de altădată, tineri, veseli, mereu puşi pe glume şi bazaconii.

Am constatat că încă mai pot iubi oameni, că îi admir, la care mă uit şi deodată mi se arată o mare frumuseţe, mi se arată profunzime că tocmai amorţeşti de admiraţie şi bucurie: ca să vezi! Frumoşi la exterior? Nu, nu este obligatoriu. Deloc. Însă în înfăţişarea oamenilor care-mi plac mie este ceva care atrage ochiul. Ceva minunat şi bun, la care tot te-ai uita şi te-ai minuna.

Cum sînt oamenii care îmi plac mie? Nu pot da nişte caracterizări concrete, dar una ştiu – cu oamenii care îmi sînt dragi alături se respiră altfel, se gîndeşte altfel.

Generoşi? Da, în orice – în dragostea lor, în sinceritatea lor. Poate şi în materie de bani. Generozitatea interioară este un mare talent şi dar ceresc. Aceşti oameni nu sînt nişte bogătani sau risipitori, ei pot să economisească, însă ei sînt capabili să facă gesturi frumoase, să organizeze mici şi interesante surprize, doar ca să bucure. Stai şi te uiţi la aceste mici atenţii şi tocmai te cruceşti – se mai poate? Mai există în această lume copleşită de materialism şi surprize făcute cu dragoste? Ca să vezi!

Buni? Da, buni cu o bunătate firească, adevărată. Care te îmbrăţişează doar cu prezenţa sa. Şi numai cînd te gîndeşti că există aşa oameni, care nu te uită, care te apreciază, care sînt gata în orice moment să-ţi descreţească fruntea, inima se înveleşte cu căldură şi abia de se zbate de gingăşie şi tandreţe. Ca să vezi!

Sinceri şi curajoşi? Da, desigur. Însă să fie neapărat fără scut şi spadă. Care nu se tem să fie ei înşişi. Care nu au frică să iubească, nu se tem de durere. Care îşi trăiesc viaţa –plin, cu pasiune şi responsabilitate. Da, acestor oameni uneori le este foarte greu, poate chiar şi dureros, dar ei trăiesc. Pentru că viaţa e un mare dar şi trebuie apreciată la justa valoare. Nu, viaţa lor nu este o luptă. Ei sînt luminoşi şi veseli. În pofida şi în virtutea. Şi foarte recunoscători. Iar viaţa îi priveşte cu ochii larg deschişi şi îi admiră. Ca să vezi!

Mai pe scurt. E bine să descoperi cîteodată că mai poţi iubi oameni. Fără nici un motiv anumit. Îi iubeşti pentru că sînt vii. Nici un fel de scheme, chipuri şi imaginaţie – oameni vii. Oameni care incomensurabil sînt mai interesanţi şi mai frumoşi ca orice ce poate fi inventat. Oameni vii care merită să fie iubiţi, pentru că dacă iubeşti ai şansa să fii iubit şi tu. Iar asta ne lipseşte mult azi.

Lilia GRUBÎI