Autor: Benedict CIUBOTARU

Moldoveniştii au înlocuit cultura, limba şi istoria românilor cu un surogat degenerat cum este românismul liberal

Ideologia moldovenismului a fost confecţionată în plin triumf al troţkismului (anii 1924-1932, cu prelungiri mai mult sau mai puţin consistente, dar latente, pînă în anul 1956 şi modernizat, într-o formulă mai potolită şi mai flexibilă, după 1994), liberalismul postmodernist avîndu-şi rădăcinile intelectuale şi morale tocmai în acel troţkism. Şi, în mod legic şi logic, moldovenismul veacului 21 poartă pecetea mentalităţii şi „moralei” autorilor săi – comuniştii troţkişti ca părinţii fondatori ai Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti şi, respectiv, ai ideologiei „de stat” a acesteia – moldovenismul proletcultist. Şi este extrem de revelator faptul că acest moldovenism a fost confecţionat în opoziţie strict simetrică faţă de ideologia de stat a României moderne – românismul liberal. Astfel, potrivit ideologiei moldoveniste interbelice, „cultura” moldovenistă („prolet-cultura” ei o numesc „cultură moldovenească”) se deosebeşte de „cultura românească” (aşa cum aceşti troţkişti o percepeau – în sens de românism liberal) prin faptul că prima este o „cultură a proletariatului şi a ţărănimii moldoveneşti revoluţionare”, iar cea de-a doua – românismul (liberal) – este falsa cultură a burgheziei române reacţionare.

Moldoveniştii (mai exact, troţkiştii) au înlocuit în mod viclean cultura, limba şi istoria românilor cu un surogat degenerat cum este românismul liberal, declarîndu-l pe acesta drept expresia firească şi deplină a poporului român. Definind astfel duşmanul (de clasă), a fost uşor ca ei să confecţioneze, potrivit metodologiei lor „clasiale”, o ideologie axată strict pe respingerea ontologică a românismului (liberal) – moldovenismul proletcultist. Din cauza acestei „specializări” foarte înguste, moldovenismul proletcultist nu are idee de istoria, cultura şi limba autentică a poporului român şi nici nu bănuieşte că ar exista ceva diferit de euro-românism. Acesta cataloghează în mod automat şi fără un minim discernămînt orice manifestare a fenomenului românesc, inclusiv cele autentice, drept expresie a „pseudo-culturii româneşti burgheze şi reacţionare”. Orice: şi colindele, şi „căluşarii”, şi scrierile lui Mihail Sadoveanu, şi fenomenul legionar laolaltă cu călăii acestuia – liberalii şi ţărăniştii interbelici cu toată clasa politică a României moderne etc. Ei sînt absolut simetrici cu „euromul” standard.

Astfel, moldovenismul proletcultist trece la rebut sau direct la „manifestări duşmănoase” orice ţine de sau adie a cultură românească. Tot ce este cu adevărat românesc este declarat principialmente nemoldovenesc şi chiar anti-moldovenesc. Şi ce rămîne atunci „moldovenesc”? Nimic. Chiar nimic. Iar pentru a umplea golul căscat, moldovenismul confecţionează surogate cu totul nemoldoveneşti, cea mai cunoscută mostră fiind dansul „Moldoveneasca” care nici ca ritm, nici ca melodie, nici în costumaţie, nici ca mişcări nu are nimic în comun cu nici o zonă sau subzonă etnografică de la Est de Prut sau de Nistru, cu atît mai mult de la Vest de Prut. Acest dans este un banal gopac ucrainean stilizat în spiritul marşurilor săltăreţe revoluţionare care pretindeau să exprime bucuria şi fericirea oamenilor muncii în cadrul Uniunii Sovietice.

Prin urmare, „cultura moldovenească” de factură troţkistă nu este altceva decît o incultură crasă şi agresivă a cărei debilitate irupe la paroxism chiar şi în comparaţie cu surogatele ejectate de euroromânism. Tocmai din această pricină, în viziunea proletcultistă şi, totodată, post-modernistă, a moldovenismului ideologic, incultura nu mai este incultură, ci o varietate de cultură. Tocmai în această inversiune de sensuri, mai exact, de abolire a sensului de cultură şi de istorie rezidă inconsistenţa intelectuală şi morală a ideologiei bolşevice a moldovenismului. Dacă incultura este deja o varietate de cultură, iar lipsa de memorie este o varietate de memorie, atunci avem de a face cu o perversiune proprie post-modernismului şi produsului său politic – liberalismul (pentru a cărui combatere a şi fost proiectat acest moldovenism). Pentru liberalism (post-modernism) nu există răul ontologic şi nici binele ontologic. Răul devine în viziunea acestuia o varietate a binelui, patologia nu mai e patologie, ci o varietate a sănătăţii, păcatul nu mai este păcat, ci este o varietate a virtuţii, de unde avem şi, să zicem, homosexualitatea ca o varietate a firescului. Exact după cum moldovenismul proletcultist proclamă incultura crasă drept varietate a culturii.

Aici ar fi cazul să menţionăm că troţkismul nu este altceva decît o versiune pentru uzul „proletariatului” a liberalismului sfîrşitului veacului 19. Or acesta din urmă constituie originea metodologică şi axiologică a „românismului” liberal, a euro-românismului, mai exact, a antiromânismului. Şi nu este deloc de mirare că moldovenismul de sorginte troţkistă, fiind, sub aspect metodologic şi moral, „nepot de frate” al liberalismului şi „văr” cu euro-românismul, are drept duşman tocmai cultura şi istoria, iar, ca ţintă de doborît – credinţa ortodoxă a poporului nostru; acea credinţă, acea Biserică căreia poporul nostru îi datorează întru totul existenţa sa şi dăinuirea în istorie, acea credinţă care ne face pe noi oameni. Oare nu moldovanul Eminescu a constatat cu concisa-i genialitate că „Biserica Ortodoxă este mama poporului român”?

Lipsa deplină şi desăvîrşită a oricărui recurs la Ortodoxie este firească pentru moldovenismul proletcultist: fiind produsul ideologiei anticreştine a troţkismului (la fel ca şi euro-românismul), în acest moldovenism doctrinar nu îşi are locul Ortodoxia, Dumnezeu-Sfînta-Treime, Hristos-Dumnezeu-şi-Om, legea strămoşească nu reprezintă nici temeiul, nici scopul, nici năzuinţa, nici trăirea, nici structura sufletească şi duhovnicească a „moldoveanului” confecţionat de ideologia troţkistă a moldovenismului. Ca şi troţkismul, moldovenismul nu are nevoie – în final – de oameni, ci de animale dotate cu raţiune ca să poată înţelege ordinele stăpînilor. Căci „proletarul”, în viziunea troţkistă, nu trebuie să aibă vreo cultură, vreo umbră de memorie istorică. El are nevoie doar de „proletcultură”, adică de o anticultură – deculturalizantă, abrutizantă, dezumanizantă.

La fel ca şi românismul liberal, moldovenismul proletcultist are ca efect desfiinţarea deplină ca popor a celor care îi vor da crezare şi îşi vor lăsa minţile încătuşate în chingile strivitoare ale inculturii. Ca urmare, aceştia vor degenera din popor într-o populaţie, nu numai în sens statistic (căci poporul este cultură, iar populaţia este statistică pentru contabilitatea proprietarilor de ferme umane), dar şi în sens „zoologic” – în faună locală. Doar animalele dotate cu raţiune nu au nevoie de memorie istorică şi nici de cultură.

(va urma)