Înca o poezie de Lucian Blaga
Heraclit lângă lac
Lângă ape verzi s-adună cărările.
Sunt linişti pe-aici, grele şi părăsite de om.
Taci, câne care-ncerci vântul cu nările, taci.
Nu alunga amintirile ce vin
plângând să-şi îngroape feţele-n cenuşa lor.
Sprijinit de butuci îmi ghicesc soarta
din palma unei frunze tomnatice.
Vreme, când vrei să iei drumul cel mai scurt,
pe unde apuci?
Paşii mei răsună în umbră,
parc-ar fi nişte roade putrede
ce cad dintr-un pom nevăzut.
O, cum a răguşit de bătrâneţe glasul izvorului!
Orice ridicare a mânii
nu e decât o îndoială mai mult.
Durerile se cer
spre taina joasă a ţărânii.
Spini azvârl de pe ţărm în lac,
cu ei în cercuri mă desfac.
