NASA: COOPERAREA SPAŢIALĂ SUA-RUSIA RĂMÎNE NESCHIMBATĂ, ÎN POFIDA CRIZEI DIN UCRAINA

Cooperarea între SUA şi Rusia în programul privind Staţia Spaţială Internaţională (ISS) rămîne neschimbată, în pofida crizei ucrainene, a transmis marţi şeful NASA, Charles Bolden, potrivit AFP.

"Pentru moment, totul este normal în relaţiile noastre cu ruşii (...) Parteneriatul între SUA şi Rusia în domeniul spaţial rămîne intact şi normal", a declarat el, ca răspuns la o întrebare privind impactul crizei din Ucraina, în cadrul unei conferinţe de presă telefonice privind proiectul de buget pentru 2015 al agenţiei spaţiale americane.

"Astronauţii noştri îşi continuă pregătirea în (centrul de antrenament) 'Oraşul Stelelor' (din apropiere de Moscova), iar unul dintre astronauţii americani de la bordul ISS urmează să revină la sfîrşitul lunii", a adăugat Bolden.

În funcţie de evoluţia din Ucraina, Bolden a precizat că NASA este pregătită să ia măsuri. "Însă, pentru moment, nu avem niciun motiv să facem acest lucru", a subliniat el.

După ce a pus capăt zborurilor navetelor spaţiale americane în iulie 2011, SUA depind exclusiv de navetele spaţiale ruse Soyuz pentru a-şi transporta astronauţii pe ISS. Agenţia spaţială rusă Roscomos percepe de la NASA 70 de milioane de dolari pentru fiecare loc, inclusiv antrenamentul de la „Oraşul Stelelor”.

În proiectul său de buget pentru 2015 înaintat, marţim, Congresului, administraţia preşedintelui Barack Obama cere 848 de milioane de dolari pentru parteneriatul său cu sectorul privat american, printre care firmele Boeing şi SpaceX, pentru a dezvolta navete spaţiale ce vor putea transporta astronauţi spre ISS şi pentru a pune capăt, pînă în 2016, dependenţei SUA de Rusia.

Sursa: Agerpres

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
02.01.25 - 14:11
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
02.01.25 - 14:07
04.01.25 - 15:48
01.01.25 - 16:46
02.01.25 - 14:05
04.01.25 - 15:53
06.01.25 - 12:13
05.01.25 - 12:25
03.01.25 - 13:31