«Prăpastia dintre "noi" şi "voi"»

Cronicile muntene, foarte puţine, de toate – 6, sărăcuţe tematic şi sfîrşind cu 1729, trădează o atitudine deloc creştinească faţă de vecini, întîi de toate faţă de cei care ar fi, cică, «de un neam şi de o limbă».

În mai 1600 domnul Ungrovlahiei «Mihai Viteazul, alungă pe Eremia Movilă şi ocupă Moldova» (Istoria Romîniei în date). Poarta Otomană, ţară a necredincioşilor, a dat ajutor 40 000 ughi Moldovei atacate banditeşte de un credincios, cică, «de un neam şi de o limbă», «acel tălhar Mihai vodă (zis Viteazu), care a năvălit asupra Moldovei, cînd au prădat şi au pustiit cinstitele mănăstiri moldoveneşti» (Doc. de la Eremia Movilă. Vezi Gh.Ghibănescu, II). Atacul banditesc al valahului Mihai vodă asupra Moldovei este prezentat cu fală de cronicarul muntean Radu Popescu: «... Au supus domnia lui (Mihai vodă) pă turci, pă moldoveni, pă unguri, de-i avea ca pă neşte măgari pă toţi» (Cronicari munteni. P. 174).

Dragostea «frăţească» şi preţuirea «creştinească» a celor, cică, «de un neam şi de o limbă» faţă de moldoveni au devenit obraznice, după ce basarabii/ungrovlahii/muntenii s-au declarat «rromîni»...

Piftind de zaviste, «pizmaşii neamului moldovenesc» (M.Costin) se străduie neîntrerupt să anihileze realizările Moldovei, să discrediteze făuritorii tezaurului cultural moldovenesc. Anumiţi diletanţi handicapaţi se cred atît de strălucitor «altfel», încît, ca nişte bădărăni patentaţi, jignesc demnitatea moldovenilor. D.Crihan, progenitură unionistă, declara: «în caz de unire, moldovenii din Basarabia nici de porcari n-ar fi buni în Romînia». Alt romîn deştăpţi, R.Voncu ne caracterizează  ca «Saltimbanci analfabeţi»...

Parcă moldovenii sînt de vină că ungrovlahii/valahii/muntenii nu ştiau cum îi cheamă... Parcă moldovenii sînt de vină că valahii/muntenii n-au cronicari veritabili, n-au avut istorie pînă în 1888; că numele «Rumúnia» l-a născocit un grec pe la 1816; că anume scriitorii moldoveni au adus contribuţia definitivă la făurirea limbii literare...

Pe răbojul vremii sînt scrijelate numeroase cazuri de atitudine dispreţuitoare, războinică a ungrovlahilor/muntenilor (azi «romîni») faţă de Moldova şi Moldoveni. Istoricul polon Jan Dlugosz constata (în Historica Polonica) «că Basarab, voievod al Munteniei, îi ajuta pe turci (în campania turco-valahă contra Moldovei la 1476) cu toţi oamenii lui, cu hrană şi cu toate la orice nevoie. Oastea muntenească, cunoscînd tainele pămîntului Moldovei, lovea cu mult mai rău decît turcii. Iar sultanul prăpădea Moldova cu foc şi pară...» (Războieni. P. 244).

Aceleaşi apucături, aceleaşi moravuri – de căpătuire, de jefuire, de siluire, de schingiuire a celor nimeriţi sub mîna lor romînii au demonstrat şi în secolul XX... Mărturia dlui Ionescu, romîn-regăţean, prefect al judeţului Bălţi (Raportul său № 8620 din 10.08.1920 expediat Ministerului de Interne al Romîniei):

«Populaţia rurală a acestui judeţ, toată curat moldovenească, răbdătoare, împăciuitoare şi paşnică, cu un suflet cinstit şi curat ... ar fi putut să fie îndreptată sufleteşte către noi, cei din regat, dar aşa de multe au fost abuzurile, aşa de grozave nedreptăţile de la început, încît jandarmii, şi nu numai ei, dar şi alţi funcţionari AU SĂPAT O PRĂPASTIE ÎNTRE CEI DE AICI ŞI CEI DIN REGAT – ROMÎNIA, care se va adînci...

...De la început s-au făcut o serie de greşeli foarte mari. Mai întîi, s-a trimis armată compusă din elemente munteneşti şi olteneşti, pe cînd trebuia să se trimită MOLDOVENI, care sînt mult mai aproape de noi: graiul, caracter, obiceiuri... Procedeele incorecte, ilegale şi uneori chiar sălbatice au sporit şi mai mult neîncrederea populaţiei faţă de Romînia, de unde venea armata, jandarmeria, perceptura.

La neînţelegerea dintre populaţia băştinaşă, din Moldova, şi elementele venite din Regatul vechi (Romînia) A CONTRIBUIT MULT ŞI DEOSEBIREA DE CONCEPŢII, MENTALITATE, OBICEIURI ŞI CHIAR DE CULTURĂ...

... Prăpastia între «noi» – moldovenii şi «voi» – romînii, despre care fostul prefect Ionescu a prevenit la vreme pe ministrul de interne al Romîniei şi despre care am vorbit mai sus, se face tot mai mare, tot mai adîncă».

Deputat Ion Pelivan, senator E.Popovici în Parlamentul Romîniei. 1920 ‒ 1921.

«Firea moldovenilor»

Fără îndoială, există un fenomen moldovenesc sau, în formula lui N.Iorga – «ideea moldovenească»: statornicirea unor practici îndelungate devenite tradiţii, deprinderi, însuşiri, credinţe în spaţiul carpato-nistrean. Influenţînd şi modelînd radical cultura, limba, în general spiritualitatea moldovenească, aceste particularităţi sînt recunoscute drept caracteristici fundamentale ale naţiunii moldoveneşti cu rădăcini adînci în istorie.

Suma trăsăturilor de caracter, calităţile fizice, etnopsihologice deosebitoare, care i-au proslăvit pe moldoveni, a întrat în istorie cu titlul firea moldovenilor sau, în termenii lui Viorel Mihail, duhul moldovenilor. Ele erau cunoscute istoricilor medievali. «Volohii, de moldoveni vorovind, – constată istoricul polon S.Orihovius, – sînt oameni vrăjmaşi şi tare viteji, că nici că se poate afla alt neam de oameni, care în hotare aşa de strîmte lăcuind şi primprejur mai mulţi nepriatini avînd... să pot apăra...».

Vitejia moldovenilor a fost menţionată de numeroşi străini, care au trecut prin Moldova. Bunăoară, umanistul A.Graziani la 1564 scria că moldovenii «se încaieră în luptă cu atîta îndrăzneală, cu atîta dispreţ faţă de duşman şi încredere în sine, încît adeseori, cu puţine forţe au bătut chiar oştiri puternice ale vecinilor» (Călători străini, II. P. 383). Acelaşi adevăr constata şi faimosul istoric rus N.M.Caramzin, caracterizîndu-l pe Ştefan cel Mare în История государства Российского...

Despre firea moldovenilor scrie şi istoricul moldovan Axinte Uricariul în Cronica paralelă (1727).

Mihail Sadoveanu a glorificat faptele eroice ale moldovenilor, descriind plastic, irepetabil caracterul, conştiinţa naţională moldovenească, inclusiv în Neamul Şoimăreştilor, menţionînd atacul oştenilor – «viteji şi iuţi la harţ, cum e firea moldovenilor».

«Manifestările sufletului naţional, firea moldovenilor este tema preferată a lui Mihail Sadoveanu şi însăşi alăturarea acestor termeni ne duce cu gîndul la moştenirea cronicărească» (Mircea Tomuş, 1978).

Firea moldovenilor constituie obiectul unor profunde meditaţii filosofice şi social-etnice în vestitele creaţii ale lui Mihail Sadoveanu Demonul tinereţii, Nunta domniţei Rucsanda, Fraţii Jderi, Zodia Cancerului, Neamul Şoimăreştilor, La Moldova...

(va urma)

Vasile STATI