MINIONII LUI PUTIN IN ROMANIA

Partidele de buzunar, cu gura mare, care fac propagandă pentru Rusia

În Registrul partidelor politice de la Tribunalul București au fost înregistrate anul acesta nu mai puțin de 21 de partide. Care au ca scop preluarea puterii în România. Sînt partide mici sau foarte mici, cu sedii principale în apartamente de bloc, în comune din Tulcea sau Bacău, în mansarde de prin Craiova sau în camerele unor clădiri din Chiajna sau Popești Leordeni. Digi24.ro a studiat cu atenție programele și mesajele acestor mici formațiuni, iar concluzia principală e că dinspre Est bate un vînt rece de iarnă.

Foarte multe dintre partidele din noul val al politicii românești au în titulatură cuvîntul patriot. Cum este Partidul Patrioților Qanon. Formațiunea a fost înscrisă oficial în luna iulie a acestui an, iar în acte apare ca fiind condusă de Sabou Vasilica Iuliana. În fapt, pe pagina de Facebook a PPQ apare adesea un personaj pe nume Cornel Sabou. Care transmite, prin transmisiuni live, că și-a asumat misiunea de a lupta împotriva Ocultei Mondiale. Cine este Oculta? Aproape toți cei care au condus sau conduc astăzi țările lumii. Cum ar fi, spre exemplu, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, la moartea căreia Cornel Sabou scria “sîntem cu sufletul alături de patrioții britanici care se bucură c-a murit moarta!” și că “dispariția acestei criminale ajută la consacrarea victoriei patrioților pe mapamond!”. 

Între cei care luptă cu Oculta Mondială, asemenea liderului Patrioților Qanon din România, este și Vladimir Putin, președintele Rusiei. “Oculta s-a construit și și-a consolidat poziția de putere de-a lungul deceniilor promovînd la rang de virtute toate viciile omenești. Cu cît erai mai mare lichea, mai trădător, mai dominat de afecțiuni psihice sau prostie cu atît aveai șanse mai mari să ajungi „sus” în ierarhia Ocultei. Pentru spațiul estic, speranța Ocultei este ca oamenii din jurul lui Vladimir Putin să trădeze, să-l aresteze sau să-l ucidă pe liderul rus”, se scrie pe pagina de Facebook a PPQ. 

 

“Tata Putin se ocupă serios de problemă, noi doar admirăm”

Cornel Sabou nu se sfiește să-și declare public admirația pentru Vladimir Putin într-o postare pe Facebook pe care o semnează: “Sclavi ai Ocultei, între două infectări și trei doze în venă, continuați să vă mirați de „criminalul” Putin și ia vedeți, poate mai donați ceva bani din pensia voastră amărîtă „pentru Ucraina” ca să aibă bărbatul cu fustă și femeia cu mustață ce fura! Noi, qanonii, vara asta nu dormim! Ne bucurăm de vacanță, cu familia și prietenii dragi! Nu-i stres. „Tata Putin” și „unchieșul Trump” se ocupă serios de „problemă”, noi doar admirăm! Că avem ce!”. 

Partidul Patrioților Qanon are deja structuri în mai multe județe din țară, iar într-una din transmisiunile sale live pe Facebook, Cornel Sabou declara ca formațiunea sa este deja o țintă a adversarilor, care se inflitrează printre ei. “Noi avem mai mulți oameni dați afară decît membri”, spunea Sabou într-un live pe 4 noiembrie 

Fost jurnalist de investigații în Baia Mare, Cornel Sabou a fost condamnat la închisoare în două rînduri, în 1998 și în 2008. Din prima condamnare de 10 luni, Sabou a executat doar 45 de zile de închisoare, el fiind grațiat de președintele Emil Constantinescu. La condamnarea din 2008, el a fost încarcerat pentru trei ani. 

 

Patriot cu pumnii

Partidul Patrioții Poporului Român este o formațiune apărută în luna iulie a acestui an, la Oradea. Liderul noului partid este Mihai Lasca, deputat de Bihor în Parlamentul României, ales pe listele partidului AUR. Condamnat în 2021 la doi ani de închisoare cu suspendare după ce a blocat și bătut în trafic pe partenerul fostei sale iubite, Mihai Lasca își propune să militeze cu partidul său pentru familia tradițională formată dintr-un bărbat și o femeie. Pe pagina de web a Partidului Patrioții Poporului Român, la secțiunea Viziune politică se afirmă doar atît: “Credem cu tărie în valorile României și în puterea Poporului Român! Fii Patriot! Viitorul României aparține Patrioților!” În schimb, pe pagina sa de Facebook, Lasca aduce adesea elogii președintelui Rusiei, Vladimir Putin. Spre exemplu, într-o postare în care citează o declarație a lui Vladimir Putin, în care condamna homosexualitatea, Mihai Lasca scrie: “În România nu vom renunța niciodată la cuvintele Mamă și TATĂ, oricît s-ar strădui globaliștii întunecați în cîrdășie cu USR și PNL. Viitorul României aparține Patrioților!”. La fel, în războiul Rusiei contra Ucrainei, deputatul Lasca e întotdeauna de partea lui Putin. “Dansatorul pe tocuri, micul Zelenski instigă la război și nu dorește pace cu Rusia!”, mai spune liderul Patrioților Poporului Român. 

Un alt partid nou cu patrioți a fost înființat în luna iunie a anului acesta și a primit titulatura Liga pentru Unificarea Patrioţilor. Pe scurt, LUP. Sediul central al acestei formațiuni este un apartament de la etajul 5 al unui bloc de pe strada Mărgeanului din sectorul 5. LUP este condus de Edmond Milea, ofițer în retragere al Armatei Române și de o echipă de alți ofițeri din MApN. Nu am identificat în programul acestui nou partid și nici în pozițiile liderilor ei opinii pro-ruse, însă liderii LUP își propun între altele o reformă constituțională prin redefinirea rolului președintelui, Parlamentului, serviciilor secrete, Armatei, precum și modificarea denumirii și atribuțiilor CSAT. 

 

Strigătul SOS 

Partidul SOS România este o formațiune înscrisă oficial anul trecut, cu sediul în Călimănești, județul Vîlcea, care are între fondatori cîțiva foști membri ai Partidului Socialist Român. Din luna mai a anului acesta, SOS România a devenit noua familie politică a senatoarei Diana Șoșoacă, după ce aceasta a părăsit partidul AUR. Mesajele politice ale Dianei Șoșoacă sînt adesea ieșite din zona firescului. Recent, senatoarea SOS i-a îndemnat pe manifestanții de la un miting în Piața Victoriei să strige împreună cu ea despre ieșirea României din Uniunea Europeană. „Vă place în Uniunea Europeană? Vă place că ne-au furat tot? Vă place să mîncați gîndaci? Vă plac prețurile la utilități? Vă place cine vă conduce? Și atunci, ce vrem noi? Roexit! Roexit! Roexit! Roexit!”, a strigat Șoșoacă de la microfon. 

În discursurile ei publice, senatoarea Diana Șoșoacă vorbește adesea pe placul Moscovei. Cînd spune ceva despre Ucraina, vorbește despre “naziști” și despre “provocarea unui război mondial”. “De la începutul războiului, rușii sînt provocați să înceapă Războiul Mondial și ei aplică tactici care evită acest lucru. S-a provocat artificial o foamete, o criza economică, o criză a apei, a resurselor, în fapt o isterie a prostiei și manipulării. Ete ca rușii nu ne-au atacat, deși pînă acum toți ideologii covidioți, deveniți peste noapte militarologi, parerologi de profesie, manipulatori, au încercat să inducă panica în populație și să instige la război. Nu le-a mers. Nu te pui cu inteligența oamenilor și nici rușii nu sînt de ieri, de azi pe planetă”, afirmă Diana Șoșoacă. 

 

ROEXIT de la etajul trei al unui bloc din Cluj

Un partid care își propune oficial scoaterea României din UE a fost înființat în luna iunie. Se numește, simplu, Partidul ROEXIT, și a fost înființat de trei clujeni - Robert Vitoș, Smaranda Nicoleta Lup și Sergiu Dan Grecu. Lup fondase inițial organizația AUR din județul Cluj, dar în 2021 a fost exclusă din partid. Sediul central al formațiunii se află la etajul trei al unui bloc de pe strada Oașului din Cluj-Napoca. ”Nu mai este loc de teamă. De peste 30 de ani, teama şi slăbiciunea ne-au adus în genunchi ca țară. Partidul ROEXIT este, fară dubii, naționalist şi radical. Oamenii nu mai au timp de jocuri şi de politicieni slabi, mincinoşi. Sîntem ce sîntem: o echipă determinată, tînără şi nevîndută”, descrie Smaranda Nicoleta Lup intențiile noului partid. 

Celălalt fondator ROEXIT, Robert Vitoș, care are 23 de ani și se declară președinte al partidului, scrie pe pagina de Facebook că România ar trebui să iasă și din NATO, nu numai din UE. “Ruşii nu au NIMIC cu România. Ruşii vor înapoi teritoriile date Ucrainei şi vor să scadă puterea SUA. DAR, dacă Iohannis, PNL, PSD, NATO şi SUA vor interveni, prin România, atunci Rusia se va enerva pe România. Nu e treaba noastră să ne băgăm în disputele dintre Rusia şi Ucraina. Dar dacă politicienii noştri se vor băga, normal că Rusia se va enerva şi pe noi. (... ) Nu mai trebuie ascultate ordinele venite din SUA şi de la Bruxelles. Vrem pace şi suveranitate asupra propriei țări. Asta nu mă face "rusofil", cum spun mulți PROŞTI. Asta mă face ROMÂN”. Cel de-a treilea fondator ROEXIT, Sergiu Dan Grecu, are atît de multe greșeli gramaticale în textele pe care le scrie pe Facebook, încît nu merită citat. 

 

Alți minioni

Partidul Acţiunea pentru Bunăstarea Românilor a văzut ștampila de recunoaștere a Tribunalului pe 13 iulie anul acesta. Înregistrat cu sediul central într-un apartament de la parterul unui bloc de pe strada Fildeșului din Sectorul 3, noul partid este condus de Ion Corbu, inventator, profesor universitar și deținător al mai multor premii, între care și Cupa de Aur, Premiul Federației Ruse, după cum reiese din CV-ul său. 

În luna februarie lua ființă Alianţa Etocrată pentru Reformă, o formațiune cu sediul în municipiul Bacău și condusă de Vasile Fieraru. Acesta a candidat pe listele AUR la alegerile de acum doi ani, însă nu a reușit să prindă un loc de senator. Recent, Fieraru a dat un comunicat de presă în care susține că România trebuie să evite orice măsură ofensivă sau provocatoare faţă de Rusia. “Capacitatea Armatei Române este mult redusă iar un conflict direct cu Rusia ne-ar fi fatal, ca stat constituţional şi ca forţă demografică şi culturală. Riscăm să fim şterşi de pe harta lumii, din cauza incapacităţii unor decidenţi politici, care trebuie îndepărtaţi urgent. Promisiunile aliaţilor bilaterali sau presiunile exercitate de aceştia nu pot fi unica bază de luare a unor decizii atît de importante, pentru România. Din istorie, ştim că aliaţii vestici ne-au părăsit în faţa inamicilor, încălcînd acorduri militare importante. Istoria se poate repeta, dacă nu sîntem atenţi”, afirmă Vasile Fieraru. 

Alianța pentru Patrie este un partid înființat anul trecut și care, în acte, apare cu sediul central în comuna Chiajna de lîngă București. Creat inițial pentru revenirea lui Liviu Dragnea din pușcărie, APP a rămas astăzi pe mîinile fostului lider PRM și PSD, Codrin Ștefănescu. În programul politic al APP apar aceleași cuvinte-cheie de la toate formațiunile de mai sus: patrie, familie, credință. “Alianța pentru Patrie va proiecta un model de societate în spiritul mîndriei naționale, al respectului faţă de patrie, familie, credință, tradiţia culturală și socială a României”, se spune în documentele programatice ale acestui partid. În urmă cu doar cîteva zile, impresarul Anamaria Prodan a anunțat că se înscrie în APP. Ea a primit șefia Organizației de femei APP. La începutul anului, Prodan se fotografia pentru contul ei de Instagram alături de ambasadorul Rusiei la București, Valeri Kuzmin, iar zilele trecute posta pe Instagram o imagine alături de Diana Șoșoacă.

Cristian ȘUȚU (digi24.ro)

 

Foto:

Liderii partidului care luptă cu Oculta Mondială. Sursa foto: Facebook PPQ.