MAXIM MASIUTIN, DIRECTOR „RITLABS”: E IMPORTANT SA MENTINEM CONTACTUL DIRECT CU UTILIZATORII SI SA OBTINEM UN FEEDBACK RAPID SI EFICIENT
Nu este uşor să faci o afacere de succes. Totuşi, cu eforturi considerabile, o echipă creativă şi unită, dar şi o relaţie corectă cu statul acest lucru este posibil. Anume aşa, Firma „Ritlabs” S.R.L. a ajuns unica din domeniul IT din R. Moldova, care exportă produsele sub propria marcă. Despre calea parcursă, produse, provocări şi planuri de viitor, reporterul „Moldova Suverană” a discutat cu Maxim Masiutin, director „Ritlabs”.
M.S.: Dle. Masiutin, cum a fost calea dvs. spre succes?
M.M.: Firma „Ritlabs” a fost creată acum 18 ani. Faptul care ne-a unit pe noi, oamenii de la „Ritlabs”, în anul 1998, a fost că ne plăcea tuturor să comunicăm prin poşta electronică şi să participăm la conferinţe electronice, încă cu mult timp înainte ca Internetul să devină accesibil pe larg în Moldova. Eram membri ai organizaţiei necomerciale „Fidonet”. Aceasta reunea persoane care încă înaintea apariţiei Internetului, utilizînd tehnologii speciale, la computere obişnuite cu ajutorul modemelor şi al liniilor telefonice, plătind minutele de legătură telefonică, îşi transmiteau reciproc mesaje textuale prin toată lumea.
Motivul apariţiei programelor noastre este unul destul de evident. Niciunul dintre programele care existau pe atunci nu ne satisfăcea. Anume aşa au apărut toate programele noastre: Dos Navigator, Argus, The Bat!, BatPost, The Bat! Voyager.
Transmiterea secretă a informaţiilor este actuală în toate timpurile. Anume din acest motiv, atunci cînd am creat toate programele noastre, am acordat prioritate siguranţei transmiterii datelor. Programele noastre îndeplineau cerinţele băncilor, structurilor de stat, ale întreprinderilor mari. Deoarece mulţi conducători ai secţiilor de informatizare ale acestor instituţii erau şi ei membri ai reţelei „Fidonet” şi cunoşteau faptul că noi acordam o mare importanţă transmiterii sigure a datelor, aceştia au ales imediat programele noastre pentru organizaţiile lor. Programele noastre erau nu numai cele mai comode, dar şi cele mai sigure.
M.S.: Vă mai amintiţi de primii clienţi?
M.M.: Trebuie să spun că, în primul an vînzările au crescut lent. O parte considerabilă din banii cîştigaţi se cheltuiau pentru plata de locaţiune şi accesul la Internet, dar faptul care ne-a ajutat a fost acela că ne cunoşteau utilizatorii reţelei „Fidonet”, convinşi că programele noastre sînt cele mai bune. Tocmai aceşti utilizatori şi au fost primii cumpărători ai produselor noastre. Ei ne-au ales din considerentul să nu se muncească cu programele existente. Cu primii noştri utilizatori am comunicat direct, îi cunoşteam pe toţi pe nume. Este un lucru foarte important: să menţii contactul direct cu utilizatorii, fără mediatori şi să obţii un feedback rapid şi eficient.
M.S.: Cum aţi identificat nişa Dvs. de piaţă?
M.M.: Noi nu am încercat să ne ocupăm de crearea sistemelor de contabilitate, a bazelor de date, a unor programe speciale la comandă etc. Aceste direcţii erau în vogă pe atunci şi se plăteau bine. Ştiam că drumul pe care l-am ales va fi lung şi că trebuie să avansezi încontinuu. Într-o măsură anumită, noi cunoşteam aceasta, în pofida că mulţi prieteni considerau pe atunci că producţia de programe nu este o afacere. Practic, nimeni nu înţelegea şi nu accepta ideile noastre. Tot de ce ne ocupam părea pe atunci un domeniu exotic. Pentru majoritatea oamenilor, noţiunea de poştă electronică în anul 1998 era una destul de vagă.
La propriu am testat toate inovaţiile în program, fapt ce ne-a permis să organizăm mai bine procesul de producţie. De exemplu, am fost printre primii deţinători de carduri bancare din Moldova. Ne plăceau tehnologiile după care funcţionează cardurile bancare şi am devenit pionierii e-commerce în Moldova. Din septembrie 2000, am început să acceptăm plăţile pe baza cardurilor de credit direct de la cumpărătorii noştri prin intermediul unei bănci comerciale moldoveneşti. Pînă atunci primeam astfel de plăţi prin intermediul unor dealeri de peste hotare. Am primit circa zece mii de plăţi pentru programele noastre direct, după care am decis să ne concentrăm în exclusivitate asupra dezvoltării programelor, iar obligaţiile de acceptare a plăţilor de pe carduri le-am pus în totalitate în sarcina dealerilor.
M.S.: Anume „Ritlabs” deţine unicul brand IT din Moldova - Programul The Bat! Oferiţi-ne mai multe detalii despre acesta...
M.M.: Sîntem singura firmă din Moldova, care din anul 1998 creează programe pentru computer şi le comercializează în lumea întreagă sub marca comercială proprie. Programul „The Bat!” este unicul brand în domeniul IT din Moldova, cunoscut pe larg peste hotare. În fiecare an programele companiei sînt vîndute în medie în 97 de ţări ale lumii, iar în total utilizatorii programului „The Bat!” se află în 191 de ţări. Sîntem deţinători ai titlurilor „Exportatorul anului 2003” şi „Marca comercială a anului 2014” la categoria „Export”.
Apropo, o prestigioasă revistă autohtonă a declarat The Bat! este „Cel mai puternic brand internaţional „Made in Moldova”.
Utilizatorii noştri deseori ne întreabă de ce din toată diversitatea lumii animale am ales anume liliacul în calitate de simbol şi denumire a produsului nostru. Răspunsul este simplu: liliecii sînt singurele mamifere care ştiu să zboare, iar majoritatea speciilor de lilieci posedă de asemenea ecolocaţie şi un sistem complicat de orientare acustică, care le permite să se deplaseze cu o exactitate plină de virtuozitate şi să găsească hrană, dar şi să comunice unii cu ceilalţi pe întuneric, fără să se vadă reciproc. Poşta electronică este un tip de comunicare în care partenerul nu se vede, iar programul nostru poştal le oferă utilizatorilor nu doar senzaţia de planare, dar chiar una de zbor adevărat.
M.S.: Continuaţi sa dezvoltaţi acest Program. Ce beneficii le oferă acesta clienţilor?
M.M.: Firma „Ritlabs” S.R.L. vine să soluţioneze două necesităţi strategice ale clienţilor: combaterea suprasolicitării informaţionale şi asigurarea protecţiei informaţiilor cu care oamenii fac schimb.
Atunci cînd mesajele din diferite surse vin concomitent, iar o parte din aceste surse impun o reacţie imediată, omul este expus unui stres extrem de puternic care îi frînează procesul de gîndire şi îi afectează productivitatea. Niciunul dintre producătorii de softuri contemporani nu elimină stresul suprasolicitării informaţionale în acest haos al informaţiilor. Situaţiile de stres legate de suprasolicitarea informaţională pot fi prevenite prin alegerea unui canal de comunicaţii: poşta electronică. Firma este sigură că dintre toate mijloacele de comunicaţii anume poşta electronică este cea mai eficientă, de aceea creează programe care îi ajută pe utilizatori să-şi organizeze corect activităţile cu corespondenţa de afaceri şi cea personală. Procurînd produsele noştri, clienţii obţin posibilitatea să asigure confidenţialitatea corespondenţei şi siguranţa păstrării.
Organizaţiile care implementează şi distribuie produsele firmei utilizatorilor finali obţin un partener stabil, sigur şi predictibil, dar şi un interes constant al clienţilor faţă de produsele firmei „Ritlabs”, posibilitatea de încasare a unui profit constant.
M.S.: Ce reprezintă acum compania?
M.M.: Acum firma „Ritlabs” S.R.L. este o companie care elaborează cele mai sigure programe poştale şi consideră poşta electronică instrumentul esenţial şi principal în schimbul de informaţii. Programele poştale comerciale ale firmei „Ritlabs” garantează siguranţa corespondenţei şi îi ajută pe utilizatori să opereze rapid şi eficient cu volumele mari de corespondenţă electronică.
Firma elaborează produse care îi fascinează şi îi bucură pe utilizatori.
Firma creează programe care fac ca activităţile cu poşta electronică să fie productive şi eficiente. Acestea ajută la procesarea rapidă şi simplă a corespondenţei poştale Principalele produse ale companiei sînt clientul poştal „The Bat!”, versiunea portativă a acestuia – „The Bat! Voyager”, şi serverul poştal „BatPost”.
Productivitatea constă în faptul că, spre deosebire de alte programe care nu permit decît sortarea scrisorilor, programele noastre facilitează şi compunerea scrisorilor într-un mod eficient. În plus, programele firmei au numeroase funcţii unice care nu există la alte programe.
Siguranţa pe care o oferă produsele firmei „Ritlabs” constă în protecţia informaţiilor, care se transmit prin poşta electronică, împotriva sustragerii, modificării şi monitorizării dinafară. Firma „Ritlabs” cunoaşte cît de importantă este securitatea şi lucrează permanent la îmbunătăţirea produselor sale. Programele firmei pot funcţiona fără utilizarea prestatorilor globali de servicii de poştă electronică şi interfaţă web, astfel încît scrisorile se păstrează în computerul utilizatorului şi nu prin serverele „cloud” virtuale, unde pot fi accesibile unor persoane străine.
Încrederea clienţilor şi devotamentul colaboratorilor este patrimoniul principal al firmei „Ritlabs”. Angajaţii firmei interacţionează zi de zi, în mod direct, cu clienţii şi acordă o importanţă deosebită calităţii suportului tehnic. Prin aceasta firma are posibilitatea să fie mereu la curent cu sarcinile care stau în faţa utilizatorilor, să îmbunătăţească calitatea produselor şi să le perfecţioneze, ceea ce îi permite companiei să fie competitivă.
Fiind o compania mică, „Ritlabs” dispune de avantaje incontestabile: independenţa şi flexibilitatea. Datorită acestora, firma este capabilă să ia decizii şi să se adapteze rapid la modificările permanente, ceea ce îi ajută să asigure o profitabilitate pe termen lung.
Ţin să revin la problemele privind securitatea informaţiilor, la care m-am referit mai devreme. Chiar din start, creînd programele „Argus” şi „The Bat!”, am constatat că utilizatorii din Germania şi din Rusia au fost cei care au acordat o atenţie specială problemelor de securitate. Utilizatorii din aceste ţări s-au adresat cel mai frecvent cu probleme de securitate. Şi s-au adresat nu doar atunci, în anul 1998, dar şi acum, în 2016. Acest fapt nu avea cum să nu influenţeze statisticile vînzărilor noastre. O bună parte dintre cumpărătorii programelor noastre revine anume acestor ţări.
M.S.: Ce planuri aveţi pentru 2016?
M.M.: În viitor, ca şi acum, programele firmei trebuie să fie de o reală valoare pentru utilizatori, să economisească timpul, să nu admită stresul.
Pentru a asigura satisfacerea nevoilor clienţilor sale, firma „Ritlabs” va promova şi în viitor standarde înalte ale calităţii în suportul utilizatorilor şi va perfecţiona în permanenţă softurile. Firma tinde să devină un lider mondial între producătorii de software în domeniul comunicaţiilor electronice – o companie cu cel mai bun suport al utilizatorilor şi cele mai bune oportunităţi pentru colaboratori. Firma urmăreşte scopul ca utilizatorii de orice dispozitive (telefoane, tablete, computere portative şi de masă, indiferent de sistemul operaţional cu care aceste dispozitive funcţionează), să plătească cu plăcere pentru programe utile şi comode, care să le aducă bucurie şi să le facă viaţa mai bună.
Ion FURCĂMÎNDRĂ