Aud pe o femeie cum vorbeşte: „Eu îi iubesc pe toţi copiii mei la fel!” Îndrăznesc să nu fiu de-acord, pentru că în cazul meu e un pic altfel.

Cei doi copii ai mei au o diferenţă de vîrstă de 4,5 ani. Fata e cea mai mare. La chip nu seamănă prea tare, în schimb au exact aceeaşi grupă sanguină. Cînd a venit pe lume băiatul, din prima am înţeles că nu va fi vorba de aceeaşi dragoste de mamă, doar că împărţită la doi. Defel.

S-au născut, s-au dezvoltat, au crescut absolut diferit. Fata a fost o miniatură feminină chiar de mică – capricioasă, cochetă, încăpăţînată, dar totodată mai răbdătoare, mai serioasă, mai retrasă şi mai săritoare la nevoie. Băiatul, dimpotrivă, putea să facă mare nevoie numai dacă îi lipsea ceva din strictul necesar ca, bunăoară, mîncare, apă, scutece uscate şi minim de confort. Zgîrcit la zîmbete şi emoţii, puteai să nu-l auzi ore în şir pînă în momentul cînd ceva îl deranja. Şi chiar din grădiniţă pînă acum cînd este elev în clasa a 6-a primul lucru pe care-l aud despre el este că e foarte disciplinat, responsabil, perseverent şi acuratist. S-a cam uitat sloganul electoral al preşedintelui român, dar cred că anume din băiatul meu ar putea să iasă „omul lucrului bine făcut”.

 Fata adormea mai greu, băiatul practic cum punea capul pe pernă. Fata zîmbea mai mult, băiatul, rareori, şi putea să facă „scandal” fără vreun temei serios. Fata va face în fel şi chip numai ca să evite un conflict, băiatului iute poate să-i sară ţandăra, dar la fel de iute şi să-i treacă.

Ambii sînt ai mei, dar chiar dacă sînt apropiaţi, sînt şi foarte diferiţi. De aceea m-am mirat mult cînd am auzit despre dragoste totuna. Desigur că nu e aşa.

Fata poate să mă facă să rîd mult şi tare cu vreo constatare ilară făcută pe un ton absolut imperturbabil. Băiatul să mă facă să plîng atunci cînd mă compătimeşte. Felul în care poate să arate el compasiune este copleşitor prin sinceritate şi emotivitate pe care încearcă din răsputeri să le ascundă. Şi totuşi băiatul îl iubesc altfel. Cum poţi să iubeşti băiatul şi fata la un fel?

Pentru că băiatul e mezinul. Pînă a veni el pe lume, deja ştiam cum arată un nou-născut. Toate fricile şi grijile exagerate legate de prima naştere erau în urmă, iar eu eram pregătită de orice. Ca mare să-mi fie mirarea să am parte de bebeluşul care mănîncă şi doarme, doarme şi mănîncă, fără să-mi producă mari probleme. După primul concediu de maternitate, destul de zbuciumat, în cel de-al doilea aveam un regim de fată mare. Cu somn făcut în deplină măsură, liniştită, odihnită. Păi, iată toate acestea au determinat, fără doar şi poate, dragostea mea faţă de el.

Dragostea este diferită, la fel ca şi comunicarea. Băiatul este cel care pînă la răguşeală o să-şi revendice drepturile dacă ştie că are dreptate. Fata niciodată, cu nimeni, în nici un fel de circumstanţe, nu se va certa. Ea niciodată nu-ţi va refuza într-o dorinţă sau solicitare. Un foarte politicos „bine, desigur” îl vei auzi mereu, numai că este sub mare întrebare cînd şi dacă va avea loc acest „bine”. Băiatul poate face isterie la orice detaliu care se rupe din program, norme şi regulă, fata, dacă e posibil de trecut peste nişte obligaţiuni, o va face cu mare plăcere.

Aceştia sînt copiii mei, „ambii doi” – vorba bancului. Şi ei sînt într-atîta de diferiţi că eu n-am idee cum poţi să-i iubeşti totuna? Dar ce este şi mai important – de ce să-i iubeşti la un fel?

Dragostea mea faţă de fată e liniştită, sigură, interesată, un pic parcă cu teamă. Cu fiica pot avea secrete, putem bîrfi, merge la cumpărături, ne putem tachina, putem şi discuta despre înalte materii filosofice. Ea este susţinerea mea, prietena mea, pe ea mă pot bizui, ea este fidelă şi de nădejde. Totodată, ea într-atîta îmi seamănă de mult că uneori tocmai mi-e straniu că trebuie să-i mai explic ceva.

Dragostea faţă de băiat e gingaşă, fierbinte şi nu ştiu de ce seamănă cu un ocean.

Cu fiecare din ei sînt diferită. Cu băiatul sînt mai simplă, miloasă şi mai tandră, cu fata – mai atentă, mai sinceră şi mai solidară. Sînt două sentimente diferite faţă de doi oameni diferiţi. Or, cu fiecare dintre ei am propriile relaţii individuale, nu una la doi, trasă sub acelaşi calapod, ca Doamne, fereşte! să nu pară că pe unul îl evidenţiez mai mult decît pe altul. Dimpotrivă, chiar mă străduiesc să fac deosebire, construind cu fiecare dintre ei relaţia care să fie numai a noastră, ca fiecare dintre ei să se simtă cel mai iubit, dar nu iubit la fel ca sora sau fratele.

Lilia GRUBÎI