MAI APROAPE DE UE

Preşedintele Comisiei Europene şi-a anunţat vizita la Chişinău

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a anunţat o vizită la Chişinău, în prima jumătate a anului curent, şi implicarea sa în mobilizarea instituţiilor financiare internaţionale pentru a credita Republica Moldova. Declaraţia a fost făcută la o conferinţă de presă, după întrevederea cu preşedintele României, Traian Băsescu, la Bruxelles.

„Noi putem folosi fondurile UE, sigur, cu condiţia ca proiectele să fie compatibile cu obiectivele generale pentru a crea mai multe interconexiuni pentru gaz, pentru electricitate, pentru infrastructura rutieră, de cale ferată. Am discutat foarte concret, cu domnul preşedinte Băsescu, ce putem face pentru a mobiliza, spre exemplu, instituţiile financiare internaţionale. Şi acesta este un mod concret de a susţine Republica Moldova, o cale foarte concretă pentru a încuraja prosperitatea în această ţară”, a declarat preşedintele Comisiei Europene.

Întrebat ce asigurări are că Moldova va rămîne pe calea parteneriatului cu Uniunea Europeană, Jose Manuel Barroso a spus că autorităţile de la Chişinău au parafat Acordul de Asociere cu UE, vor să semneze acest acord şi să îndeplinească obiectivul asocierii la UE. „Premierul Leancă mi-a confirmat acest obiectiv. Sperăm că autorităţile moldovene să poată decide singure, fără presiuni externe, ce vor să facă”, a subliniat oficialul european. Jose Manuel Barroso şi-a exprimat angajamentul pentru semnarea Acordului de Asociere, menţionînd că Moldova îndeplineşte cerinţele de integritate teritorială, cerinţe economice şi pe cele juridice.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în cadrul aceleiaşi conferinţe, că a discutat cu Barroso ca din partea Uniunii Europene să fie găsite soluţii, alături de soluţiile financiare pe care le-a pus la dispoziţie România Republicii Moldova, pentru accelerarea procesului de interconectare. „Esenţa este interconectarea la sistemele energetice şi de infrastructuri rutieră şi feroviară ale României şi, implicit, ale Europei” , a precizat preşedintele României.

Traian Băsescu s-a referit, în context, la staţia back-to-back de la Isaccea, care, cu 70 de milioane de euro, poate fi dată în funcţiune, furnizînd Republicii Moldova 400 de kilovolţi, alături de linia de 100 de kilovolţi, pe care România a pus-o sub tensiune deja din luna noiembrie 2013.

Sursa: IPN

01.09.24 - 00:06
01.09.24 - 00:03
01.09.24 - 00:01
01.09.24 - 00:07
01.09.24 - 00:04
02.09.24 - 00:07
02.09.24 - 00:02
02.09.24 - 00:09
03.09.24 - 01:47
02.09.24 - 00:04
02.09.24 - 00:06
03.09.24 - 01:38
02.09.24 - 00:01
03.09.24 - 01:40
02.09.24 - 14:39