Luni, miniştrii israelian şi palestinian de Externe vor avea mai multe întrevederi la Bruxelles

Miniştrii de Externe din statele membre ale Uniunii Europene se vor întîlni, Luni, în mod separat, cu omologii lor din Israel şi Autoritatea Naţională Palestiniană (ANP), informează AFP, citînd surse concordante, în preluare Agerpres.

Şeful diplomaţiei israeliene, Israël Katz, se va întîlni cu miniştrii europeni Luni dimineaţă, iar după-amiază va veni rîndul ministrului de Externe al ANP, Riyad al-Maliki, au indicat sursele respective, adăugînd că o întîlnire între cei doi nu era prevăzută.
Şefii diplomaţiei din cele 27 de state ale blocului comunitar vor să îi asculte pe cei doi miniştri cu privire la modul în care s-ar putea pune capăt violenţelor în Fîşia Gaza, care au făcut deja mii de victime de la atacul fără precedent al Hamas asupra Israelului în 7 Octombrie.

La această reuniune de la Bruxelles sunt aşteptaţi să participe şi alţi miniştri de Externe din regiune, cum ar fi ministrul de Externe egiptean, Sameh Shoukry, cel saudit, Faisal bin Farhan, şi iordanian, Ayman Safadi, precum şi secretarul general al Ligii Arabe, Ahmed Aboul Gheit, care vor avea un dejun de lucru cu omologii lor europeni.
Uniunea Europeană s-a pronunţat în mod repetat, la fel ca și SUA, în favoarea unei soluţii cu două state pentru a stabiliza regiunea şi a aduce pacea.

Mai multe state membre ale UE au cerut o încetare a focului permanentă şi imediată, dar altele precum Germania şi Ungaria se opun, insistînd asupra dreptului Israelului de a se apăra, cu respectarea dreptului internaţional.

La reuniunea lor de Luni, şefii diplomaţiilor din UE ar trebui să valideze noi sancţiuni împotriva Hamas. Mai multe state membre cer, de asemenea, sancţiuni împotriva coloniştilor israelieni extremişti din Cisiordania, dar cîteva ţări europene sunt mai reticente.

În Cisiordania, peste 360 de palestinieni au fost ucişi de la 7 Octombrie de către Armata israeliană sau de colonişti israelieni, potrivit Ministerului palestinian al Sănătăţii.
Războiul, care a devastat Fîşia Gaza şi a dus la relocarea a peste 80% din populaţie, a fost declanşat de un atac fără precedent al Hamas, în 7 Octombrie, în comunităţile din Sudul Israelului, soldat cu 1.140 de morţi, potrivit unui bilanţ al AFP, în baza cifrelor oficiale publicate de autorităţile israeliene.

Ca represalii, Israelul a jurat să distrugă Hamas, grupare islamistă aflată la putere din 2007 în Fîşia Gaza. Potrivit Ministerului Sănătăţii, controlat de Hamas, 24.448 de persoane au fost ucise în operaţiunile militare israeliene în enclava palestiniană.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40